MOTTO :
Timpul ne costă viața,
Dacă într-adevăr nu-l trăim,
Ca Marcel Proust într-adevăr cu adevăr
Şi doar umbrim, eclipsăm,
Că habar n-avem cine suntem
Şi în picioare zombi ne călcăm.
(Pavel Ferghete-Rătundeanu)
Universul este în perfectă armonie şi echilibru. A fost creat pentru noi, pentru a ne inspira şi a ne ajuta să înţelegem viaţa. Am fost plămădiţi şi dăruiţi cu suflet.
Pornind de la premiza că limba este sufletul unei ţări, când am fugit din România comunistă am luat sufletul cu mine. În occident am aflat că orice instituţie sau o afacere se conduce centralizat de un director şi un comitet, profitul îndreptându-se spre proprietar, mai precis funcţionează ca o ţară comunistă. În concluzie, am plecat din comunismul de care am fost ataşat emoţional, crescut şi maturizat şi am ajuns într-o ţară capitalistă, Italia unde există mai multe comunisme de care te ataşezi, însă pe perioade scurte şi nu ai timp să te maturizezi emoţional. Însăşi obligaţia de a funcţiona în sistem este tot comunistă.
Ca să înţelegeţi la ce fac aluzie aici, iau ca exemplu iubirea. Dacă faci curte unei fete o perioadă lungă, ani de zile de poezie şi întâlniri, vă cunoaşteţi mai bine şi decideţi mai precis dacă vă căsătoriţi pe viaţă decât alternativa scurtă tip loterie, unde poate ai noroc, poate nu, şi pericolul de despărţire e mai ridicat. Te prefaci că o iubeşti şi după o noapte nu vă mai cunoaşteţi. Profitaţi amândoi la maximum şi uitaţi. Nu investiţi într-un viitor. Exploataţi amândoi emoţia fără să o maturizaţi, să o cunoaşteţi, să creşteţi sufleteşte frumosul ei.
Se zice că partea frumoasă e drumul spre vârful muntelui, care te face să apreciezi urcuşul. În vârf poţi ajunge şi cu elicopterul, însă satisfacţia va fi trivială, ca şi întoarcerea unei pagini şi o vei uita repede. Acum că a căzut comunismul, capitaliştii au început să scoată la iveală ghiarele ascunse pe care comunismul se sprijinea pentru succesul în ţinerea populaţiei sub control, deprivând-o de educaţie, mediu ecologic şi creştere spirituală, fără ruşine înrobind masele. Cultul eului domină cultura capitalistă prin crearea comportamentului clasic al psihopatului respectuos, grandoman; “vezi doamne cine mi-s eu?”, nevoia de o constantă laudă şi apreciere, infatuare şi minciună, manipulare şi incapacitate de a-şi cere scuze, părere de rău, regret, respect şi recunoaşterea vinovaţiei şi a greşelilor comise etc. S-a creat cultul libertăţii personale, considerat de mine un lanţ invizibil al sclaviei prin ban, ca singura cale a succesului: Carne de tun economic!
Mie nu-mi pasă ce face vecinul meu şi nici lui ce face lumea din jur. Eu mă dau mare în mintea mea şi el se dă mare în mintea lui, însă nu ne pasă unul de altul. Atunci pentru cine ne dăm mare cu îmbrăcămintea, maşina de lux etc, dacă nu ne vedem decât pe noi înşine? S-a creat cultul că bogaţia şi reputaţia sau statutul, importanţa şi stilul personal, promovarea şi înavuţirea greşit interpretate ca individualism sunt egale cu egalitatea democratică. Faima şi îmbogăţirea sunt singura justificare şi singura morală a fericirii şi asigurării succesului. Cum se ajunge acolo nu are importanţă. Este irelevant.
Şi pe măsură ce ne adâncim în acest morav politico-economic, creăm mai multă mizerie şi suferinţă cu tristeţi, dezamăgiri şi prăbuşiri sufleteşti. Veniturile îţi sunt reduse din motive, considerate necesare pentru a exista. Întreaga zi îţi este luată de această fugă după bani, lanţul pus câinelui în turbare. Îţi distrugi chiar ţara prin cultul creat şi se spune că sunt două situaţii prin care o ţară e terminată, nimicită: una războiul, să fii invadat, cotropit şi a doua, distrugerea limbii, culturii şi spiritualităţii derutaţi de distracţii şi jucării electronice, manipulaţi şi controlaţi de o societate spălată pe creier, de parcă abia a căzut comunismul şi toţi activiştii specialişti în spălare au întărit rândurile comunismelor occidentale (instituţii guvernamentale şi particulare) spălate pe creier şi halucinaţi de mass-media corporatistă.
Cultura consumerismului şi cultul “Eului” nu au fost create să distreze şi să înalţe intelectual, ci să ne mulgă emoţional, să ne ducă în eroare în ceea ce priveşte percepţia identităţii noastre, să ne facă să regretăm deciziile luate, învinovăţindu-ne de nereuşită şi ne condiţionează să alegem calea hipnotică de fericire necondiţionată, să ne ţină ocupaţi ca să nu lovim înapoi, să nu ne răzvrătim. Întreaga planetă trăieşte cu speranţa că poate mâine va fi mai bine. Orice preşedinte am alege, orice parlament şi guvern am avea, nimic nu se schimbă, ba din contră, lucrurile merg din ce în ce mai prost. Justiţia se prăbuşeşte, corupţia creşte în timp ce din umbră suntem manipulaţi. Nu există amenzi pentru cei de la putere, ci numai pentru amărâţi.
Nu avem dreptul să-i tragem la răspundere pentru că suntem împinşi înapoi, în linia prosperităţii. Ideea că toţi putem fi prinţi sau prinţese într-o zi este cea mai mare şmecherie creată ca să-i protejeze pe cei avuţi. Toţi îi admirăm pe bogaţi în ideea că într-o zi vom fi şi noi ca ei, şi aşa murim visând. În loc să învăţăm de la cei care se prăbuşesc şi halucinează, noi îi copiem.
Ce cred că ar trebui să fac? Să merg acasă la bunici, la ţară, la rădăcini, să-mi revigorez sufletul, să reînvăţ limba, să-mi regăsesc identitatea de neam, să stau lipit de adevăr şi demnitate, să privesc cum trece apa râului peste pietre, să-mi regăsesc echilibrul aşa cum au făcut-o românii de mii de ani. Astfel putem reînsufleţi ţara, stând lipiţi de adevăr şi demnitate, pentru că restul va trece.
Ben Todică
