Lavinia Postolache, Miss World Romania 2010, încearcă să cucerească Hollywood-ul!

0
36
lavinia 1

lavinia 1România este o ţară foarte frumoasă, cu peisaje superbe şi bogată în resurse minerale.Tezaurul României este întregit prin prezenţa femeilor frumoase care sunt o sursă naturală de bogăţie.

În momentul de faţă, România, este emblematică prin Dracula, Nadia, Năstase si Hagi. Dar, se profilează cu rapiditate un profil nou pentru România, şi anume: oază a frumuseţilor naturale care încep să fie şi exportate. Mai precis se autoexportă.

 

Recent, am avut plăcerea să întâlnesc una din frumuseţile României – Miss World Romania 2010 – Lavinia Postolache. Asemenea multor români – a părăsit România şi, la numai 17 ani, a ajuns în State în cautarea ElDoradului american.

După o scurtă “escală” în New York, Miss World Romania 2010 a aterizat în oraşul îngerilor – Los Angeles – oraş în care se ţes cele mai frumoase vise, locul de unde se dă ora exactă în lumea cinemtografiei.

În opinia mea, Lavinia are şanse destul de mari de reusita, pentru că o recomandă inteligenţa şi frumuseţea fizică. Primul pas a fost făcut. În tentativa ei de a deveni actriţă, timp de doi ani, a urmat cursurile de la New York Film Academy.

Piteşteancă la origine, Lavinia nu este doar un chip frumos, ci şi o tânără inteligentă, ceea ce face din ea un combo “letal” care o va ajuta să izbândească în redutabila „junglă hollywoodiana” unde aspiră să dea lovitura. Debutul în lumea modei a fost realizat în România, la vârsta de 15 ani, prin reclamele pentru produsele de păr Matrix. Tot în ţară, au urmat numeroase prezentari de modă pentru cunoscuţi creatori români cum ar fi, Cătălin Botezatu sau Irina Schrotter, dar şi colaborări cu multe agenţii de modeling din întreaga lume.

Lavinia Postolache a fost implicată în evenimentele Sunflower Children, aflate sub patronajul Helenei Hudova, participand la o prezentare Armani.

Ambiţia, modestia , maturitatea în gândire şi posesoare a spiritului de tip ” I can do it”, definesc portretul unei femei învingatoare, determinată să îmblânzească “jungla hollywoodiană” si să se lase sedusa de mirajul ei. În odiseea sa de cucerire a Hollywood-ului, este perfect conştientă că doar frumuseţea fizică nu este garantul reuşitei şi de aceea mizează şi pe “materia cenuşie” din dotare. Aşa că: Hollywood, păzea!

Când ai ajuns în USA, care a fost primul popas şi cum ai perceput impactul cu o “altă lume” ?

În USA am ajuns ca exchange-student în anul 2006. Primul popas a fost chiar în California , în Lodi, unde am studiat anul trei de liceu şi am locuit la o familie de americani. Impactul nu a fost foarte dur, deoarece aveam ceva cunoştinţe despre America.

Îmi făcusem temele vis-a-vis de ceea ce înseamnă America şi ştiam ” cam cu ce se mănâncă”.(râde) Cel puţin aşa credeam eu. Însă, surpriza cea mare a fost să constat că ceea ce citisem în cărti şi vazusem în filme, chiar era adevărat. Mă aşteptasem să fie o exagerare, ceea ce ştiam din filme, dar realitatea m-a contrazis la modul cel mai placut.

Cum te-ai acomodat şi ce te-a impresionat cel mai mult?

Când ai numai 17 ani, acomodarea este mult mai uşoară. M-am acomodat foarte repede şi de la bun început am încercat să mă pun la punct cu toate noutăţile din jurul meu. Am încercat să fiu un “fast learner” ( învăţăcel rapid – n.a).În tentativa mea de a mă ajusta la noul mod de viaţă, un rol important au jucat cei din jurul meu a căror prietenie şi dragoste m-au ajutat să mă acomodez foarte repede şi să mă simt ca …acasă! Elevii şi profesorii m-au înconjurat cu dragoste şi m-au acceptat cu prietenie, astfel făcând din “aterizarea” mea pe pământul american, una foarte gentilă.

lavinia - miss world

În 2010 ai câştigat MISS WORLD ROMÂNIA. Ai devenit celebră . Cum ţi-a afectat viaţa acest titlu care iţi punea pecetea de ,,cea mai frumoasă femeie din România”?

Să nu exagerăm. Este prea mult spus – ” cea mai frumoasă femeie din România”! Corect ar fi: “cea mai frumoasă dintre concurentele prezente în acel moment”. Aş vrea să precizez că la aceste concursuri de frumuseţe nu se jurizează doar aspectul fizic. Juriul caută în caştigătoare o îmbinare a calităţilor fizice cu cele morale şi intelectuale; este un sumum de calităţi care decide câştigătoarea. Oricum, eu sunt mândră că am obţinut acest titlu. Nu pot spune că mi-a afectat viaţa prea mult, dar cu certitudine pot spune că viaţa mea s-a îmbunătăţit.

În USA, ca şi în multe alte ţări, titlu de Miss World iţi conferă calitatea de persoană publică şi eşti tratată cu mult respect. În România, din păcate, nu există o tradiţie puternică în acest sens, iar unii români înca mai sunt ” subjugaţi” unei tipologii învechite bazate pe prejudecăţi vis-a-vis de titlu de Miss.

De cât timp eşti în LA? Ce studii ai urmat? Ai cunoscut ceva celebrităţi de la Hollywood?

Iniţial, am studiat un an la International University of Monaco , după care m-am mutat în State şi mi-am continuat studiile la New York Film Academy, unde am studiat încă un an. În cel de-al doilea an, 2010, m-am mutat la Los Angeles, unde mă aflu şi acum. Am avut ocazia să particip la evenimente mondene, care sunt ceva cotidian în LA şi unde am putut socializa cu celebrităţi din lumea Hollywod-ului. Numele lor au mai puţină importanţă pentru că nu vreau să atrag atenţia asupra mea dezvăluind numele acestora. Nu este un lucru mare să-i cunoşti, ci să lucrezi cu aceştia. Mi-ar plăcea să lucrez cu Martin Scorsese, Guy Ritchie sau Quentin Tarantino.

Ce îţi place în USA? Este ceva ce îţi displace ?

Îmi place aerul cosmopolitan al Americii, diversitatea de oameni, de produse, de emisiuni TV, de tot ce vrei. Îmi place că în America poţi visa cu…ochii deschişi. Şi visând cu ochii deschişi, unele vise pot deveni realitate. Ce nu îmi place? Mâncarea nu are gustul de acasă. În special fructele. Nu au niciun gust, aici, în State. Îmi este dor de gustul fructelor din copilăria mea din grădina bunicilor. Îmi lipseşte supa pe care o savuram cu atâta plăcere în România.

lavinia 2

Ce faci în timpul liber? Hobby-uri?

Îmi place foarte mult să citesc. Iubesc teatrul şi filmul şi fac foarte mult sport. La capitolul hobby aş putea menţiona că sunt o mare amatoare de tenis, şah şi de echitaţie.

Ce faci ca să te menţii în formă? Care este secretul? Sunt sigur că multe tinere ar fi curioase să afle „reţeta” unei siluete frumoase…

Pentru mine sănătatea este pe primul plan. De aceea nu fac abuz de diete “magice” şi evit mâncarea fast food. În general prefer mâncarea gătită şi slabă în grăsimi. Recent însă, am descoperit o nouă metodă: the bar method. The bar method este un mix de yoga, pilates şi balet. Este un program excelent care mă ajută să mă menţin la forma dorită.

Care oraş ţi-a placut cel mai mult şi ce ai dori să vizitezi în USA?

New York-ul este şi va rămâne oraşul sufletului meu. Am locuit acolo aproape un an pe perioada primului an de studiu de la New York Film Academy. Este oraşul în care nu te plictiseşti niciodată.Un oraş cosmopolit cu o arhitectură superbă şi cu un ritm ameţitor de viaţă. Îmi place viaţa ” fast pace”( ritm rapid – n.a). Pe viitor aş vrea să vizitez oraşul Washington. Cred că este păcat să locuieşti în USA şi să nu vizitezi capitala. Dar America are foare multe locuri pitoreşti şi inedite care merită vizitate. Până atunci aş vrea să mă concentrez asupra carierei.

Cu ce te ocupi în prezent? Ce carieră ai vrea să urmezi?

În prezent fac stagiul pe care NYFA mi l-a oferit pentru un an de zile. În continuare am aplicat pentru viza O1 care îmi va da dreptul să muncesc în domeniul artistic. Este normal să îmi doresc o carieră conformă studiilor, adică în domeniul cinematografiei. Îmi place lumea filmului şi mi-aş dori să reuşesc să îmi văd numele pe afişele cu filmele produse la Hollywood.

Trăieşti în oraşul îngerilor, capitala mondială a filmului, oraşul cu cele mai multe celebrităţi. Cum ţi se par americancele? Sunt mai frumoase decât româncele ?

În Los Angeles sunt multe femei frumoase. Este un oraş foarte divers şi sunt frumuseţi din toate colţurile lumii. Am cunoscut şi americance autentice, dacă aş putea să mă exprim aşa, care sunt foarte mândre de faptul că sunt cetăţeni americani şi care nu au avut nicio undă de discrimare faţă de mine, nepăsându-le că sunt româncă, indiancă, chinezoaică sau de altă naţionaliate. Tot ce le-a interesat a fost caracterul meu şi calitatea mea de om. Cât priveşte frumuseţea nu aş putea spune că femeile din America sunt mai frumoase sau mai urâte decât româncele. Doar că sunt frumoase în felul lor; este un alt fel de frumuseţe.

Este o povară să fi o tânără frumoasă ? Ce planuri ai în viitorul apropiat ?

Cred că este o povară să fi doar o tânară frumoasă şi lipsită de alte calităţi. Dacă eşti inteligentă, ai un caracter şi o educaţie aleasă, frumuseţea este un atu care întregeşte persoana, este, dacă vrei ,” cireaşa de pe tort”.(râde)

În general , femeile frumoase şi deştepte reuşesc în viaţă. În primul rând aştept să-mi fie aprobată viza O1, după care am nişte proiecte destul de importante în domeniul media. Aş vrea, mai întâi, să se finalizeze după care voi putea oferi mai multe detalii.

lavinia 3

Ai cunoscut români în zona LA? Cum ţi se par?

Da, pot spune că cei mai buni prieteni ai mei, în momentul de faţă, sunt românii pe care i-am cunoscut aici în LA. Îmi place să socializez cu românii din LA, iar uneori merg şi la evenimentele româneşti . Românii de aici mi se par, totuşi, diferiţi de cei din România , în sensul că sunt mult mai atenţi să respecte legile, mai responsabili şi poate prea preocupaţi de cariera lor.

Mai vrei să te întorci în ţară? Dacă nu, de ce?

Da, doresc să mă întorc în România, însă, doar ca turist. Vreau să îmi văd familia şi prietenii, dar viitorul meu este aici în America şi sper să reuşesc să îmi ating ţelurile. Eu m-am acomodat foarte bine şi nu mă văd în altă parte. Casa mea, acum, este America. România va fi cealaltă casă a mea, casa de peste Ocean….