ICR New York continuă, în perioada 8-16 martie, seria de lecturi performative din cadrul programului „Citind pe frunzele de ceai/ Reading the Tea Leaves”, într-o nouă formulă purtând titlul „Pas de deux: Literatura română atunci şi acum/Romanian Fiction Then and Now”. Programul propune un dialog imaginar între autori din diverse generaţii din literatura română şi se desfăşoară în Galeria ICR New York/Expoziţia de carte Cărtureşti. Pentru a instiga curiozitatea şi a trezi interesul publicului american în a descoperi literatura română, puţin cunoscută în acest spaţiu până acum, ICR New York propune noi forme de promovare a unor texte şi autori români clasici şi contemporani. Astfel, seria de evenimente din cadrul programului „Citind pe frunzele de ceai/Reading the Tea Leaves”, care se vor desfăşura sub titlul „Pas de deux: Literatura română atunci şi acum/Romanian Fiction Then and Now”, va oferi un spectacol lectură în tandem, o întâlnire peste timp a autorilor consacraţi şi contemporani, pe durata a două zile.
„Pas de deux” va debuta pe data de 8 martie cu fragmente din autori din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, respectiv Istoria ieroglifică, de Dimitrie Cantemir, urmată de Ţiganiada, de Ioan Budai-Deleanu. Seara de lectură performativă va fi deschisă de Dumitru Radu Popa, care va oferi o scurtă prezentare şi contextualizare a acestor texte. Fragmentele selecţionate urmează a fi interpretate de actori americani, în regia Anei Mărgineanu, care este şi curatorul programului „Reading the Tea Leaves”.
În data de 9 martie, scena este preluată de vocile literaturii contemporane, reprezentate în această seară de Florina Iliş şi Dan Lungu. Fragmente din Cruciada copiilor, de Florina Iliş, şi Proză cu amănuntul, de Dan Lungu, vor fi interpretate la rândul lor de actori americani, sub bagheta regizorală a Tamillei Woodard.
Toate fragmentele sunt prezentate în traducerea lui Alistair Ian Blyth.
„Pas de deux” va continua în serile de 15 şi 16 martie mutând accentul pe dramaturgie, având ca protagonişti literari în dialog un text de Matei Vişniec (Teatru descompus sau Omul-ladă-de-guoi) şi unul de Peca Ştefan (Poveşti adevărate complet inventate din Baia Mare).
ICR New York intenţionează să confere acestui tip de eveniment un caracter de regularitate, urmărind să atragă şi să formeze un public de iniţiaţi, care în timp să disemineze pasiunea, entuziasmul pentru literatura română, contribuind astfel la menţinerea interesului pentru scritorii din România. Totodată, serile de lecturi performative găzduite de Galeria ICR New York/ Expoziţia de carte Cărtureşti vor oferi vizibilitate acestui spaţiu şi vor contribui la promovarea lui.
Seria lecturilor va fi continuată în lunile următoare, printre autorii propuşi numărându-se Mihail Sebastian, Camil Petrescu, Marin Sorescu, Radu Cosaşu, Ştefan Agopian, Ana Maria Sandu, Ioana Pârvulescu.
Imagini
Imagine 1 din spectacolul lectură Elevator de Gabriel Pintilei prezentat în mai 2010 în Galeria ICRNY – actorii Alex Fast, Rachel Lin şi Dylan Chalfy (de la stânga la dreapta). Credit foto ICR New York.
Imagine 2 din spectacolul lectură Eu când vreau să fluier, fluier de Andreea Vălean, prezentat în aprilie 2010 în Galeria ICRNY. Credit foto ICR New York.
Imagine 3 din spectacolul lectură Elevator de Gabriel Pintilei prezentat în mai 2010 în Galeria ICRNY – actorii actori Rachel Lin şi Dylan Chalfy (de la stânga la dreapta). Credit foto ICR New York.