Orice om cu discernământ, de pe meleagurile carpato-dunărene și de mai departe, știe că România postdecembristă este țara tuturor posibilităților mafiote și a paradoxurilor idioate. Precum: însemnate resurse naturale (petrol, gaze, aur, argint, metale rare, sare, ape minerale, păduri, pământ mănos) și, totuși, nația română este cea mai săracă din Uniunea Europeană; colosal potențial agricol (pământ bun de uns pe pâine, ce poate să hrănească o sută de milioane de guri), însă 70% din mâncarea de pe mesele românilor este cumpărată de la străini, pe bani împrumutați tot de la ei; milioane de români cu venituri de batjocură (sub 1500 lei) și o gașcă de profitori (politruci, magistrați, generali, securiști, milițieni, sinecuriști) cu venituri lunare amețitoare (de pildă, turnătorul de Mugur Isărescu, alias Manole, încasează într-o lună de la stat cam cât un truditor de rând în 6-7 ani!); circa cinci milioane de români expatriați și un milion și jumătate de bugetari la o populație de cel mult 18 milioane, pe care cârmuitorii postdecembriști îi nefericesc, acum și pe viitor, cu o datorie externă de peste 120 miliarde euro, deși – după asasinarea cuplului Ceaușescu în decembrie 1989 (cică vinovați de genocid economic) – România nu numai că era fără un cent datorie, dar avea de primit de la africani și arabi câteva miliarde de dolari.
Firește, sub presiunea oficialilor europeni, care de mai mulți ani le cer cârmuitorilor dâmbovițeni să reducă enormul decalaj dintre veniturile maxime și minime (a nu se uita că în „iepoca” ceaușistă, acest raport era de 5 la 1!), găunoșii „rotativi” Ciucă și Ciolacu, împreună cu Cabinetele lor de haram, s-au tot scremut vreme de aproape doi ani să găsească cele mai fanteziste modalități politico-legislative întru împăcarea caprei europene cu varza autohtonă: pe de o parte (la modul doar aparențial) să nu se pună rău cu bruxellezii, pe de altă parte (la modul substanțial) să nu-i supere pe atotputernicii fripturiști interni, coloana vertebrală a statului paralel.
Dar iată că, așa cum se cuvine în orice țară demonocratică, în cele din urmă mărul slinoasei discordii (a se citi „specifică timpului și locului”) a ajuns la Curtea Constituțională a României (CCR), unde cei nouă hiperaflători în treabă (trei numiți de Senat, trei de Camera Deputaților și trei de șeful statului), din spirit gășcăresco-banditesc au decis (pesemne la iuțeală și în unanimitate) că necesarul proces de ajustare a veniturilor nesimțite este neconstituțional! De unde lesne rezultă că este neconstituțională doar diminuarea/normalizarea anumitor venituri, îndeosebi cele ale magistraților, nu și necușera lor creștere…
Aceasta fiind sinistra stare de lucruri, mă întreb și întreb: are ceva uman și democratic intervenția sfidătoare a constituționalilor în favoarea lor și a celorlalți mari profitori, mai ales prin comparație cu totalul dezinteres, constant arătat de ei față de atâția oropsiți din această țară?
Cum jegoasa decizie ceceristă este deodată o nerușinată nedreptate făcută milioanelor de români prost plătiți, o gură de oxigen pentru guvernanți (ceva de genul „noi am vrut, dar iată că nu ni se dă voie”) și o ofensă adusă sforarilor europeni, e clar că România va avea de suferit în mod direct sau indirect. Dar toate aceste consecințe, generate de nemulțumirea și neîncrederea oficialilor europeni, nu-i vor afecta nicicât pe ciocoi, ci numai și numai pe românii de rând.
La urma urmei fiecare popor indolent, hedonist și needucat (cazul majorității românilor din aceste zile anapoda) are ceea ce merită: pâine și circ pentru cârmuiți, impostură și ticăloșie pentru cârmuitori.
Sighetu Marmației, George PETROVAI
7 aug. 2023
