L’Histoire de l’Amour, primul film al regizorului Radu Mihăilean, în limba engleză, în premieră, în cinematografele belgiene

0
15

ICR Bruxelles susține prezența regizorului Radu Mihăileanu la cele trei avanpremiere ale noului său lung metraj L’Histoire de l’amour (RO / FR / S.U.A / CA, 2016, 135 min.), în 14 și 15 noiembrie și lansarea oficială în Belgia a filmului în 16 noiembrieAvanpremierele au loc la noul cinematograf White Cinema din Bruxelles și la cinematografele Sauvenière (Liège) și Caméo (Namur).

 

L’Histoire de l’amour este primul film al regizorului român realizat în limba engleză, în versiune originală. Pelicula este o adaptare după romanul omonim al scriitoarei americane Nicole Krauss și îi are ca protagoniști, în rolurile principale, pe actorii Gemma Arterton (Alma) și Derek Jacobi (Léo).

 

Radu Mihăileanu (n. 1958, la București) este un scenarist și regizor cunoscut, distins cu numeroase premii internaţionale, de-a lungul timpului, pentru filmele sale Trahir (1993)Trenul vieții (1998) Va, vis et deviens (2005), Concertul (2009) și La source des femmes (2011). După ce a participat în juriul mai multor festivaluri, a fost declarat „Cavaler al Legiunii de onoare“ (2013) și „Ofițer al ordinului Artelor și Literelor“ (2014) .

 

L’Histoire de l’amour se desfășoară pe trei planuri și în trei perioade de timp diferite, din anii ʼ30 și până în zilele noastre. Povestea de dragoste simplă, în aparență, devine complexă și cutremurătoare pe măsură ce planurile și perioadele de timp se întrepătrund. A fost odată un băiat, Leo, care iubea o fată, Alma. El i-a promis să o facă să râdă toată viața. Războiul i-a separat – Alma a fugit la New York – dar Leo a supraviețuit pentru a o regăsi și pentru a-și păstra promisiunea. În zilele noastre, la Brooklyn, Leo, acum un om bătrân, răutăcios și amuzant, trăiește cu amintirea „femeii cea mai iubită din lume“, marea iubire a vieții sale. Din Polonia anilor ʼ30 și până în New York-ul de astăzi, manuscrisul unei cărți „L’Histoire de l’amour”, va călători peste timp și continente pentru a le uni destinele.

 

Evenimentele sunt organizate de companiile de producție de film Panache Productions, Compagnie Cinématographique și Anga Distribution.

 

Proiectul face parte din strategia ICR de promovare a cineaștilor români în spațiul BeNeLux.

 

Data: 14 noiembrie 2016, de la 20:00 la 23:00

Loc: White Cinema Brussels (Cinéma Docks), Quai des Usines 159, 1000 Bruxelles

Bilete: la casieria White Cinema. Informații suplimentare: 022 180 000

 

Data: marți, 15 noiembrie 2016, de la 20:00 la 23:00

Loc: Cinéma Caméo 49, Rue Des Carmes, 5000 Namur

Bilete: la casieria cinematografului și online.

 

Loc: Cinéma Sauvenière (Les Grignoux) din Liège

Bilete: la casieria cinematografului și online.

 

Articolul precedentTABLETA DE WEEKEND (173): DONALD DEMOLATORUL
Articolul următorFOTBAL ROMANESC: De la DAUM la…down !
Mădălina Corina Diaconu
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com