locul căpăţânii

0
6

şi prinţul acela le zise mustrând
priveghiul pe munte măslinii-s în râu
iar râul din cedrii coboară de-acum
izvorul  acesta cu sânge şi foc

din stele corabia tatălui scursă

gatită-i de praznic cu moartea pe drum

cădea-vor lumină şi semne-n cetate

ascunse în ochiul de barcă rotund

spre urma tăcerii fecioarei un gând

cu lumile negre din hău contopit

grăbeşte părinte corabia dorm

tovarăşii mei vânzătorul e beat

iar cel cu urechea tăiată e orb

întreaga suflare-i doar ură-n delir

şi surdă chemarea rămâne-n văzduhuri

iar ochii se sting telescopic în tâmple

curg calde sudori din pietre pe ceruri

o urmă de stea mergătoare prin zodii

când murmură boarea de taine-n comete

dar iată cu săbii toiege şi cruci

bătrâni farisei cărturari şi norod

umplură grădina zorindu-l pe prinţ

din havra de aur cuvântul arzând

al vostru e ceasul şi noaptea poruncă

de zicere-n cer să fie-mplinită

cuvântul mi-l cereţi sămânţa dintrânsu-i

venită din stele ce nu vă cunosc

vreţi huma luaţi-o dar daţi-mi răgaz

un semn să culeg din adâncuri spre nori

dar  hoarda păgână cu lanţuri şi spini

din casa cu pricini coroane-i născu

şi spuse mulţimii mai drept dregătorul

o hulă de moarte stârnit-a străinul

păstorii cetăţii degrabă să-l prindă

iar sfatul să-l judece aspru în zori

când  zodii cu stele de cruce-ndreptară

mesajul rotundei corăbii-n genune

se duse şi ultimul sol din ogradă

de spaime  lăsându-şi stăpânu-ncercat

iar cei ce-l păzeau prorocire cerându-i

lovindu-l cu pumnii scuipându-l pe-obraz

în taină l-au pus la masa cu sfat

pe când vânzătorul cu ştreangul alături

la ţarina sângelui stă îngropat

ei cer judecată de moarte şi chin

degeaba că jertfă de om în cetate

nu-ngăduie templul cu legea-i de stâncă

iar  prinţul le spuse sunt doar un străin

ce-aşteaptă corabia tatălui dusă

din lumea aceasta ce nu-i lumea noastră

născător de zodii şi stele e cerul

când noi popasul ni-l facem vremelnic

demult încercată de cer a mea mamă

lumină zărind în rotundul cu vâslă

cu pântecul plin in carne şi oase de

om  zămislise sărmana mea fiinţă

ai mei sunt aproape şi pace vestesc

să-l cruţe la rege vecin îl aduse

acel domnitor tovarăşi vrăjmaşii

apoi se făcură cu doamna alături

vedenii de moarte ceru împlinire

delirul mulţimii zălude cu apă

spălându-şi osânda şi mâinile roşii

apoi peste cruce cu trestii-l loviră

cu spinii pe frunte cu spinii-n orbită

amarnic scuipându-l oşteni din cohorte

şi-n grabă-l purtară pe când dregătorul

le zise cu spaimă e rege şi prinţ

la locul cu pietre să-i puneţi un tron

şi-n veac să rămâne neuns împărat

dar gloata setoasă de sânge-n strigare

să piară îndată pe lemn înălţat

şi gol prin cetate la locul de capăt

tâlharii pe cruci cerşesc amânare

ţăranul cu fapta din drum bocitoare

femei despletite de prunci născătoare

le plânge străinul căci zilele trec iar

munţii vor merge căzând peste nori

şi frunza usca-se-va-n apa de stâncă

când cel însetat bând  smirnă din jar

oţetul turnase-n ostaşul de bronz

pe glezne şi palme pătrunse de lemn

cerând mângâiere doar prinţul o vorbă

de mamă poruncă tovarăşi zorind

să-i ceară mulţimii nici gând de-ndurare

iar ochii spre cer înălţând glas cu tunet

trecând prin văzduh chemarea din stele

uitat sunt părinte la locul de cruce

această-ntâlnire se-amână vremelnic

cel cu buretele-mi cere cuvântul iar

duhul meu şoaptă-i de-acuma-n suspin

atunci un cutremur pământ foc si apă

pe templul ce rupe din ziduri morminte

deschide să intre să iasă o lume

prin larmă sutaşul cu suliţa-n fluier

de os nezdrobită speranţă în glod

spre drumul  de piatră doi îngeri de aur

pe prinţ îl cerură în ierburi şi flori

cu giulgiul alături doar ochii femeii

vor trupul să-l plângă din cer o ciudată

lumină de stele zvâcnind spre adânc

în paznici soldaţii pleiade schimbară

la fiece noapte cu zaruri pe zori

noroiul din visul iscat de cutremur

mai zboară corăbii cu pântec rotund

şi albe ca focul  trăznit din orbite

când lespedea grea în fulgi se destramă

iar cel ce purta în giulgiu supliciul

cu faţă de fulger şi haină de ceară

topindu-se-n ziduri albastre de teamă

călcate cu moartea născută din hău

sub taina plecării rotundei corăbii

de prinţ doar un înger străin mesager

mai spune femeilor  ard mirodenii

în spaimă legate pe umbre de vânt

s-au strâns slujitorii fugind din cetate

din ochiul femeii prinţul zărind

în norul de foc o lumină şi-o arcă

rotundă spre stele corăbii gonind

iar vraja se frânse în zodii speranţe

pe calea de albe puzderii lumini

din cer întuneric deplin să coboare

de-a pururea taina  de unde venim