„Prin mine ți se vor înmulți zilele
și ți se vor mări anii vieții tale”.
(Proverbe cap 9, 10-11)
Am stat mult pe gânduri până am primit răspuns dorinței mele de a scrie un început interesant dacă nu mișcător despre cineva care atinge o vârstă respectabilă, după un parcurs, când zbuciumat când liniștit al vieții mai cu seamă dacă este vorba de cineva drag, așa cum îmi este scriitoarea Elena Buică. Chiar am facut o rugăciune în acest sens, după care mi-am amintit brusc ca într-o iluminare de „Binecuvântările” biblice, pentru că sunt convinsă că longevitatea este un dar divin, și am strigat: „Acesta trebuie să fie începutul…” și cei care cunosc sau vor citi biografia pe larg a doamnei Elena Buică vor înțelege: „Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind şi împlinind toate poruncile Lui pe care ţi le dau astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îţi va da întâietate asupra tuturor neamurilor de pe pământ. 2 Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine şi de care vei avea parte dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău: 3 Vei fi binecuvântat în cetate şi vei fi binecuvântat la câmp. 4 Rodul pântecelui tău, rodul pământului tău, rodul turmelor tale, fătul vacilor şi oilor tale, toate acestea vor fi binecuvântate. 5 Coşniţa şi postava ta vor fi binecuvântate. 6 Vei fi binecuvântat la venirea ta şi vei fi binecuvântat la plecarea ta. 7 Domnul îţi va da biruinţă asupra vrăjmaşilor tăi care se vor ridica împotriva ta; pe un drum vor ieşi împotriva ta, dar pe şapte drumuri vor fugi dinaintea ta. 8 Domnul va face ca binecuvântarea să fie cu tine în grânarele tale şi în toate lucrurile pe care vei pune mâna. Te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. 9 Vei fi pentru Domnul un popor sfânt, cum ţi-a jurat El, dacă vei păzi poruncile Domnului, Dumnezeului tău, şi vei umbla pe căile Lui. 10 Toate popoarele vor vedea că tu porţi Numele Domnului şi se vor teme de tine. 11 Domnul te va copleşi cu bunătăţi, înmulţind rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul pământului tău, în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da. 12 Domnul îţi va deschide comoara Lui cea bună, cerul, ca să trimită ţării tale ploaie la vreme şi ca să binecuvânteze tot lucrul mâinilor tale: vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut. 13 Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus, şi niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului tău, pe care ţi le dau astăzi, dacă le vei păzi şi le vei împlini 14 şi nu te vei abate nici la dreapta, nici la stânga de la toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să vă duceţi după alţi dumnezei şi să le slujiţi” ( Deuteronom cap 28)
Cu siguanță în urmă cu zece ani, aș fi scris altceva, dar între timp multe s-au întâmplat culminând cu călătoria mea în Canada ca răspuns la invitațiile poetului Pr. Dumitru Ichim și Ing Dumitru Răchitan – ( ca urmare a propunerii poetei Claudia Voiculescu împreună cu care am plecat) la Săptămâna culturală de la Câmpul românesc Hamilton, organizat an de an de peste un sfert de veac. Desigur – prin înțelegere – am plecat mai devreme decât ziua consacrată începerii acelei Săptămâni. La cine stăm? La cine stăm? La Buni…
La sosirea avionului eram așteptate de scriitoarea Milena Munteanu, conform agendei organizatorilor la care membrii comunității românești răspund totdeauna cu vădit entuziasm și disciplinină vestică, așa cum aveam să constatăm pe întregul parcursul șederii noastre în Canada. Bucuria revederii a sters oboseala celor șase ore de zbor din Amsterdam (unde poposisem trei zile la fiul meu) până la Toronto.
Buni locuiește cam la 70 de km de aeroport, în Pikering, împreună cu minunata sa familie: fiica, profesoara Andaluza Nagy, ginerele, Ing. Tibi Nagy și nepoata, Mara Nagy, profesoară, aflată anul acesta pe listele candidaților la Consiliul Municipal din a cărei declarație am reținut: „Mi-am petrecut cariera luptând pentru acces egal la oportunități pentru vocile defavorizate. În calitate de profesor și lucrător al serviciilor alimentare, am văzut direct provocările cu care s-a confruntat comunitatea noastră în ultimii patru ani, iar în calitate de doctorand în istoria și dezvoltarea comunității, sunt bine pregătit să susțin creșterea și dezvoltarea în mod conștient, moduri durabile și orientate către comunitate…” Nu de alta, dar să se știe cum este și descendenta lui Buni. Despre antecesori, numai lucruri demne de tot respectul aflăm din cărțile sale de memorialistică…
Pe Buni o cunoscusem în urmă cu câțiva ani în țară, îm România unde dânsa venea în fiecare vară sa-și lanseze câte o carte pe care o scria în iernile lungi canadiene și din fiecare se desprinde ideea că trăiește în Canada, dar sufletul se află acolo unde a copilărit, unde și-a petrecut tinerețea, unde a iubit și a fost iubită. Pe lângă o bună comunicare și rezonanță în gânduri, faptul că ne-am născut sub cerul sudului, în același județ Teleorman, probabil a contat mult în apropietea noastră. Am fost împreună cu mulți colaboratori ai publicațiilor ARP inițiate de regretatul Artur Silvestri, la Durău – unde acesta a fost pomenit la un an de la trecerea în eternitate – prilej cu care s-a sfințit și troița ridicată in memoriam. Ascultatând câteva discursuri emoționante printre care și pe cel al doamnei profesoare Elena Buică, am înțeles atunci că fusese destinată slujirii cuvântului. Ulterior i-am citit cu multă încântare toate cărțile pe care le-a publicat, fiindu-i aproape la mai toate lansările înclusiv la Alexandria, unde a fost prezent printre alții și artistul, scriitorul George Roca din Australia. Da! Așa este cu diaspora românească! Risipită pe toate continentele….dar unită prin grai și dragostea de țara lăsată în urmă dar purtată în suflet și în minte.
Am ajuns în Pikering cu oarecare întârziere pentru că – la insistențele Milenei – ne-am oprit puțin și la ea acasă, într-un frumos cartier rezidențial din Toronto cu case deosebite din punct de vedere arhitectural, înconjurate de grădinițe cu flori și copaci ornamentali superbi, înfloriți, doar era luna iunie… Când am sosit la destinație, adică la Buni, unde urma să și rămânem, am fost primite cu multă căldură și cu masa pusă, ca la noi la români. Peste câteva zile mai avea să fie întinsă o masă mare cu multi invitați români din Toronto și împrejurimi.
Zilnic se gândeau să ne facă o bucurie. Fiică admirabilă, Andaluza și-a luat liber de la Școala unde era directoare și ne-a dus cale de 250 de km într-o excursie absolut fascinantă la cele o mie de insule, un arhipelag de pe râul Saint Llawrence, socotit un loc misterios. Plimbarea pe lac cu vaporașul, briza, peisajul unic, noi în mijlocul frumuseții mișcătoare, vălurinde, noi privind casele de vacanță situate pe aceste insule și insulițe, lumina, irizațiile din mărgelele de apă azvârlite de elicea vaporului, totul era fabulos, și toate acestea într-o companie atât de plăcută. Pe drumul de întoarcere, am admirat multiplele stațiuni aflate în zonă și țin minte că la un moment dat, ne-a tăiat calea doi ratoni care s-au refugiat în pădurea prin care treceam.
Credeți că o dată cu această excursie s-a încheiat lista răsfățului? Nu! Buni a rugat-o pe Mara să ne ducă la cascada Niagara, pentru că – a zis dânsa: „Aveți în program vizitarea cascadei și în Săptămâna culturală, dar nu se știe cum va fi vremea…”. Mara, care a fost crescută și frumos educată nu numai de mama ei ci în principal și de bunica (de unde și numele devenit pseudonim, Buni) și-a aranjat și ea programul și am plecat spre minunea numită Niagara pe care o văzusem doar în filme dar acum, iată(!) o văd prima oară în toată splensoarea ei cuceritoare ținându-mă de mână cu Buni, pentru că ți se taie răsuflarea de emoție în fața măreției apelor care cad cu vuet ancestral care te înfioară dar te și încântă totodată. Trăiești aici în proximitatea cascadei clipe profunde care te duc cu gândul la Facerea lumii, la așezarea locurilor și lucrurilor în ordinea cunoscută de noi azi, apoi respiri adânc și trăiești din plin prezentul.
Am multe alte amintiri dragi dar mă opresc la orele petrecute pe terasa dinspre grădina casei înconjurată de copaci umbroși, apoi pisicile care purtau numele președinților americani: Clinton, Kenedy și Obama. Amuzamentul creștea la paroxism declanșând hohote de râs autentic, sănătos, când menajera anunța: „Buuuni! Clinton iar l-a bătut pe Obama!”. Pe lângă acestea, evocarea unor amintiri de acasă, depănarea poveștilor născute din întâmplări autentice, reale, văzute, trăite în copilărie, presărate cu glume -timp în care ne răcoream cu rămân ca niște oaze de lumină pentru hrana sufletului.
Subliniez aceste lucruri pentru a se înțelege generozitatea, omenia acestei familii și armonia între membrii ei, de unde și realizările, pentru că locuiesc într-o casă splendidă, cu etaj, admirabil împărțită, cu spațiu generos pentru fiecare, asta ca urmare a acelor binecuvântări care mi-au venit mie în minte la început, înclusiv credința în Dumnezeul în care au crezut moșii și strămoșii noștri, în Tatăl ceresc și Fiul Său Iisus.
De ce fac această afirmație? Pentru că Buni, ne-a oferit tot în urmă cu ceva ani, o adevărată Seară de Gală, pe lângă lansarea de carte, invitând un prieten de demult, pe preotul Nicolae Bordașiu, fost deținut politic, la Centrul Cultural „Mihai Eminescu” (Clubul Calderon) din București, prilej cu care am aflat multe din biografia sa, printre care faptul că Părintele Nicolae Bordașiu a făcut parte din mişcarea isihastă „Rugul Aprins” de la Mânăstirea Antim, unde – împreună cu alţi unsprezece, între care Nae Nicolau, Roman Braga, Valeriu Streinu, Andrei Scrima – i-a cunoscut pe părintele Daniil Sandu Tudor şi pe ieromonahul Ioan Kulâghin („cel străin”), de la care au primit binecuvântarea de a stărui în rugăciunea inimii. În anii detenţiei sale, această rugăciune a inimii i-a fost Părintelui Bordaşiu mângâiere, „izvor de nădejde” şi „cel mai puternic reazem pentru a depăşi greutăţile, singurătatea, chinurile unor ani întregi de închisoare”. Urmăritului de securitate de atunci, în anii de dinaintea arestării sale, comunitatea unde Elena Buică își exercita profesia, l-a ascuns, l-a tăinuit, și acest lucru mi-a întărit convingerea că această doamnă este un om adevărat, puternic, demn, de înaltă ținută morală, pentru că se știe ce ar fi pățit în cazul când erau dovediți și considerați ca au fraternizat cu ”dușmanul de clasă” , cum erau socotiți toți cei care îndrăzneau să aibă altă părere decât regimul ateu instaurat la putere.
Cugetând din nou la toate acestea, la anii frumoși, respectabili la care a ajuns Buni și sub sincera admirație pentru sistemul social de asistență la domiciliu a seniorilor din Canada – pentru că am constatat că de două ori pe săptămână venea la Buni o angajată care-i acorda diverse îngrijiri – mă întorc din nou la Sfânta Carte, nu numai la Ecleziast unde se afirmă că nu este nimic nou sub soare ci și la Zaharia (cap 8-4 ) unde găsesc scris: „Așa vorbește Domnul oștirilor: «Iarăși vor ședea pe ulițele Ierusalimului bătrâni și femei în vârstă, fiecare cu toiagul în mână, din pricina marelui lor număr de zile.»” Prin urmare este firesc ca odată cu anii – asta este de când lumea – să vină și neputințele, dar ele sunt minimalizate nu numai prin îngrijire fizică ci și prin credință în Dumnezeu și activitate de tip intelectual, exact ceea ce face Buni. Despre multe am vorbit atunci printre care și despre Cuvânt.
Dacă la început a fost Cuvântul – care în ultima analiză este sunet, vibrație – „prin care toate s-au făcut” scriitorii conferă cuvântului putere de materialitate și independență, prin urmare ei sunt creatori ai unei alte stări psiho-materiale, ca o alternativă a ființei umane de a-și asigura nemurirea, mai bine zis neuitarea. Știm că limbajul poetic nu se limitează doar la comunicare, ci este transformat – prin metamorfozare ori prin metafore, în adevărată baghetă magică topitoare a limitelor între concret și abstract, între realitate și iluzie între timp și atemporabilitate. Scriitorii refac drumul gândirii umane în sens invers, adică reinventează lumea pornind de la cuvinte, ca și Demiurgul. Cuvintele, ca de altfel și tăcerile, sunt ipostaze ale existenței scriitorului, dar și ale existenței Univerului. Cine posedă prin har codul de acces în lumea celor care sunt numiți creatori (în artă) , acela este un aspirant la desăvîrşirea spirituală. Iar cine este desăvîrşit se poate bucură ca nimeni altul de iubirea lui Dumnezeu.
În urmă cu puțină vreme cunoașterea era rezervată unor grupuri mici, răzlețite de înițiați, dar acum ne aflăm în etapa când dorința de evoluție determină pe mulți să se afirme prin darurile lor native. Îndiferent de profesia pe care a practicat-o conform pregătirii, o parte dintre oameni sunt chemați sa-și caute adevăratul sens al vieții exprimându-se artistic prin: muzică, pictură alții prin cuvânt, dar acestor înclinații trebuie să le acordăm timp pentru împlinire, un fel de refugiu, de cufundare în cer.
Așadar, timpul bine investit în scris, în artă în general este un remediu, un medicament bun pentru orice rană, și îți spui așa cum frumos a exprimat pate inspirat și din destăinuirile multor suflete Protosinghel Hrisostom Filipescu: „Într-o zi nu o să mă mai doară. Mă voi trezi și voi simți că a trecut. Voi simți sufletul ușor. Trăiesc prezentul și nu îmi mai este frică. Mă gândesc în liniște doar la amintirile frumoase. Nu mai am nici dor, nici singurătate. Mă privesc în oglindă și descopăr că pot să zâmbesc. Golul nu mai doare cu întrebarea «De ce?». Neliniștea am plâns-o la vremea sa. Am uitat… M-am vindecat de amarul întrebărilor. A fost furtună, acum e liniște. E aceiași poveste nouă dar totuși veche. Răspunsuri și întrebări nespuse. Iubirea nu se înghesuie doar într-o inimă. Aerul nu s-a împuținat. Sunt clipe pe care timpul refuză să le părăsească. Momentele nu s-au consumat, s-au înveșnicit. Ce trebuia să spui și a rămas nespus, ce trebuiea să faci și a rămas nefăcut? Iartă-mă! Nu contează unde mergi dacă știi unde mergi. Cine nu știe încotro se îndreaptă, să își aducă aminte de unde vine. Îmi pare rău! Te rog iartă-mă! Mulțumesc! Te iubesc!”
La mulți ani, Buni!
—————————
Elena ARMENESCU
31 August 2022
București
