Scris de: Kasandra Kalmann Năsăudean
Răutatea şi invidia…
Am cunoscut răutatea şi invidia în România şi le-am ignorat cât am putut, dar sincer vă spun, nu am crezut, nu pot înţelege şi nu pot concepe faptul că, printre românii din anumite ţări ale Europei, toate acestea sunt la rang de cinste… Am crezut şi am sperat că în pribegie, românii sunt mult mai apropiaţi, mai săritori, mai uniţi, motivaţi de faptul că toţi suntem departe de ţara de origine, de familii, de prieteni şi că, departe de toate acestea, simţi nevoia de-a fi cât mai aproape de cel care provine din acelaşi neam cu tine…
Vă mărturisesc că, singurul lucru de care m-am temut în viaţa mea şi încă mă mai tem, singurul lucru în faţa căruia am ramas dezarmată ca înaintea a ceva necunoscut, îngrozitor, este răutatea şi invidia. Prostia, prostia simplă, prostia pe care o întâlneşti pe toate cărările, nu mi-a părut niciodată periculoasă. Pentru aceasta găsesc întotdeauna mijloace de luptă. Răutatea şi invidia însă, scapă oricăror arme. Ele sunt unirea profundă a celei mai de jos prostii cu tot ce are omul mai sălbatic, mai vechi şi mai neînfrânat în porniri. Şi din această pricină orice armă îndreptată împotriva lor, se frânge…
Românul inteligent, românul puternic, românul care ştie că toate faptele sunt determinate de anumite cauze, nu poate fi rău, nu poate fi invidios. El va găsi întotdeauna o scuză pentru orice greşeală şi va căuta s-o îndrepte ca om, nu ca fiară…
Coate mai ascuţite…
Munca la birou şi nu numai, se transformă într-un câmp de război, în care tacticile de subminare ale adversarului includ aluzii rău voitoare, bârfe şi pot ajunge chiar la sabotaj. Şi eu la rândul meu şi mulţi dintre voi, am întâlnit în viaţa noastră de până acum, astfel de situaţii chiar dacă poate unii dintre noi, nu am devenit victime. Nu contează unde lucrezi şi nici cu cine lucrezi. Invidia, răutatea şi râca între colegi sunt vechi de când e lumea… Ce poţi face atunci când un coleg te vorbeşte pe la spate şi când vătămarea corporală se pedepseşte prin lege?
Din păcate, aceste lucruri se întâmplă des, mai ales în mediile în care lucrează multe femei. Bărbaţii sunt la fel sau poate chiar mai bârfitori decât noi, dar e mai dezvoltată această trăsătură la noi, femeile.
Portretul robot al companiilor în care sunt cel mai des întâlnite bârfele, aluziile, criticile şi chiar pârâtul cu neadevăruri, evident – la superiori, sunt cele în care lucrează multe femei tinere, dornice de afirmare şi la care, coatele sunt mult mai ascuţite, iar atitudinea de a-şi construi o carieră pe spatele altuia e mult mai des întâlnită decât în alte părţi.
Sunt multe feluri în care poţi fi atenţionat că cineva te vorbeşte de rău. Cineva te poate săpa povestind bârfe despre viaţa ta sau spunând lucruri aparent nevinovate, dar care, odată aduse în faţa şefilor, nu mai par atât de nevinovate. Cineva se poate duce să se ofere voluntar pentru una din sarcinile de serviciu pe care le aveai tu. Sau, şi mai voalat, cineva care merge şi spune şefului cât de greu a fost să lucreze cu tine sau cu întregul departament, după un proiect de echipă care s-a dovedit laborios. Situaţii şi situaţii…
Cutia Pandorei…
Nu de multă vreme, comentam cu o prietenă dragă sufletului meu pentru care am multă consideraţie şi preţuire, despre un anume fel de răutate şi invidie. Despre faptul că unii, bolnavi de aceste două păcate, folosesc internetul pentru a face rău, pentru a se răzbuna pe binele tău, din invidie, răutate şi multă prostie şi pentru faptul că nu mai ştiu cum să atace şi să lovească pe la spate, postând comentarii mincinoase în numele tău, asociind numele tău cu a altor persoane cu care nu ai absolut nici un fel de legătură şi crezând că, prin acuzaţiile bolnave te pot atinge, te pot denigra… Mulţi dintre cei care recurg la astfel de mizerii, probabil nu ştiu faptul că, toate acele comentarii postate în numele altora, pot fi verificate şi urmărite şi că, având dovada acuzării, a prostiei şi a lipsei de minimum de bun simţ, pot fi aduse ca probe în faţa oricărui judecător… Aş spune că, este vorba de noroc să afli că ceva este în neregulă cu imaginea ta în faţa superiorilor sau a altor persoane credule, că ai posibilitatea de a contracara atacul adversarilor. Din păcate, de cele mai multe ori celui acuzat nu i se dă dreptul la replică şi nu are ocazia să îşi aducă propriile argumente împotriva lucrurilor, neglijenţelor, carenţelor – de care este acuzat. Dacă ai început să ai suspiciuni, atunci trebuie să iei cea mai curajoasă hotărâre… Aceea de a provoca discuţia cu persoana pe care o suspectezi că este în spatele acelor bârfe şi calomnii. Trebuie să ai nervii tari, pentru că în acel moment cutia Pandorei este deschisă şi se poate întâmpla orice: fie persoana respectivă nu recunoaşte nimic, fie înfloreşte, pentru că este acel gen de persoană care nu şi-ar recunoaşte greşelile nici dacă i le-ai arăta.Depinde foarte mult cu ce tip de persoană ai de-a face. Înarmează-te cu răbdare şi nu lăsa timpul să treacă pe lângă tine. Taie răul din rădăcină cât se mai poate şi sub nici o formă nu te lăsa înjosit de astfel de persoane. E dreptul tău, pentru care trebuie să lupţi până la capăt.
De ce ajung unii români să îi sape pe alţii?
Pot exista o multitudine de motive: de la invidia pură, la laşitate, la dorinţa de a se poziţiona pe sine într-o lumină favorabilă şi de a-i critica pe ceilalţi. Se poate ca cel care bârfeşte, să nu se poată ridica la nivelul cerut de companie şi să încerce să îi coboare astfel în ochii şefilor pe cei mai buni – profesional vorbind -, ca el. Sau, există unul dintre cele mai simple motive: răutatea şi invidia feminină. Răutatea, o boală pe care oamenii o lasă să evolueze în voie fără să o trateze, care roade inima şi care, nici măcar nu aduce vreo satisfacţie cum fac celelalte păcate. Poate un om rău, invidios din fire să devină un om care să se bucure sincer de realizarile celor din jur, să se bucure sincer de realizarile prietenilor lui ? Niciodată…
De-a lungul vieţii, dacă hrănim aceast moft al firii, acesta poate deveni un monstru care ne poate distruge, ne poate răpi harul de a ne bucura cu cei care ştiu să se bucure alături de noi necondiţionat. Cu siguranţă că, un invidios, un răutăcios nu numai că nu se bucură cu cine se bucură, dar nu va avea niciodată resursele necesare să plângă cu cei ce plâng, ci va fi tentat întotdeauna să se bucure de necazurile celor din jur, chiar dacă aparent îşi exprimă regretul. De unde ştiu ? Pentru că am experimentat lucrurile acestea şi sunt convinsă că mulţi dintre voi îmi daţi dreptate. Urmăriţi reacţia celor din jurul vostru când aveţi vreo realizare sau vă cumpăraţi ceva deosebit şi veţi fi surprinşi câţi oameni se complac în acest păcat fără să ia nici o măsură.
Ucideţi invidia şi răutatea!
Încercaţi să ucideţi invidia! Se poate… Nu este uşor, dar se poate… Dacă veţi lupta împotriva ei, o să apară şi rezultatele. Desigur, invidia nu se lasă uşor, nu e uşor de ucis dar dacă o plesneşti de fiecare dată când îşi cere aşa zisele drepturi, o vei distruge şi va rămâne doar o amintire neplăcută…
Dacă invidia şi răutatea este un mod de viaţă pentru tine cititorule, îţi propun acest tratament de otrăvire a invidiei şi răutăţii. Dă-i firii ce nu îi place… Distruge invidia şi răutatea pentru că acestea amandouă la un loc, sunt un venin cu care te poţi otrăvi pentru toată viaţa dacă nu te ridici împotriva lor şi nu le striveşti.
Gânduri de primăvară…
Sunt momente în viaţă când îţi faci o balanţă… Ce ai cerut de la viaţă, ce ai primit de la viaţă, ce ai câştigat şi ce ai pierdut. Uneori balanţa nu se înclină cum ai dori, dar toate în viaţă cer sacrificiu… Nu trebuie să aveţi teamă. Învăţaţi să vă învingeţi teama, învăţaţi să fiţi liberi, să fiţi direcţi în vorbire şi gândire…
Ieşiţi odată cu fiecare primăvară tot mai mult la lumină, la mângâierile soarelui de primăvară şi lăsaţi carapacea comunistă în care aţi trăit până nu demult să fie distrusă de libertate, de încredere, de cinste şi adevăr.
Învăţaţi să respectaţi, ca să primiţi respect, învăţaţi să iubiţi ca să primiţi iubire… Nu acuzaţi, fără să fiţi siguri că deţineţi dovezi… Oferiţi celor ce merită, tot ce aveţi mai nobil şi mai bun în voi.
Lăsaţi primăvara care tocmai bate la uşa fiecaruia dintre noi, să vă mângâie fiinţa cu florile iubirii şi ale adevărului.
Uitaţi de invidie şi răutate şi lăsaţi-vă cuprinşi de acel „…, împreună al nostru”, în care să ne simţim acasă, prin exprimarea emoţiilor, prin respectul de sine şi acceptarea celuilalt şi, treptat vom constata că distanţele dintre noi dispar. Atunci vom fi pregătiţi să învăţăm adevărata democraţie, adevărata libertate care înseamnă afirmarea propriei individualităţi, refuzul dependenţei, ca să găsim justa distanţă a iubirii dintre noi… Cu alte cuvinte, să fim într-atât de aproape unii de alţii, încât să strălucim fiecare în unicitatea noastră şi să lăsăm „…,vânturile cerurilor să poată dansa printre noi…”.
