LUCIAN BLAGA – UN PROVOCATOR SPRE CUNOAȘTEREA ȘI EXPLORAREA NEMĂRGINITĂ

0
25

„Spania sărbătorește alături de România memoria și moștenirea culturală pe care Lucian Blaga a lăsat-o posterității, prin Uniunea Lucian Blaga a Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania. Am inaugurat primul an al sărbătoririi spirituale și culturale a lui Lucian Blaga pe teritoriu iberic, o tradiție pe care o vom purta cu noi și pe care o vom duce la bună împlinire în fiecare an”, a declarat președintele acestei organizații, scriitorul Ovidiu Constantin Cornilă, în deschiderea conferinței internaționale Lucian Blaga –  creație, cultură, universalitate, eveniment ce a avut loc pe 24 mai, la Universitatea din Alcalá.

Conferința, ce a reunit oameni de cultură, români și spanioli, profesori de limbă, cultură și civilizație românească care predau la școli din Comunitatea Madrid, a fost susținută de prof. univ. dr. Eugeniu Nistor, de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș; poetul Adrian Popescu, directorul revistei Steaua, ce se editează la Cluj; conf. univ. dr. Victoria Fonari, de la Universitatea de Stat din Moldova. Invitat special a fost Veronica Balaj, scriitor și jurnalist la Timișoara.

„Cu cât îl citești mai mult pe Blaga, cu atât te simți mai incitat să îl cunoști mai bine. Lucian Blaga este, așadar, un provocator spre cunoașterea și explorarea nemărginită a interiorului”, a spus Ovidiu Constantin Cornilă, moderatorul evenimentului. 

Poetul Adrian Popescu, născut în Cluj, oraşul lui Blaga, a rememorat trăiri, emoții și informații pe care a avut oportunitatea de a le capta de la oameni de cultură care l-au cunoscut pe Lucian Blaga. „Cea mai mare dorinţă a mea, de copil, a fost să cunosc un poet viu. Un povestitor, credeam, un născocitor de basme. Cum nu ştiam la cei câţiva ani pe care-i număram, vreo 10,  cum şi unde să-l caut pe poet, am avut prilejul peste vreo patru ani să fac cunoștință cu un poet care-l cunoscuse pe Blaga. Aurel Rău. Locuiam, pe-atunci, la doi paşi de «bârlogul lui Faust», de «nebănuitele trepte», adică de spaţiul fabulos din cadrul Bibliotecii Centrale Universitare, unde-și avea biroul modest, dar ferit, Blaga”, ne-a spus scriitorul Adrian Popescu, în deschiderea expunerii sale, Blaga și Clujul.Evocarea unor mărturii ale unor literați prestigioși, care au colaborat cu Blaga, care i-au citit manuscrisele și i-au publicat poezii în revista Steaua, al cărei actual director este Adrian Popescu, au creat o atmosferă de veac trecut. „Aurel Rău îmi povestea starea sa de încântare estetică atunci când a citit excepţionalul poem Mirabila sămânţă, în prezenţa lui Blaga, la cofetăria Pescăruş(Melody),conştiinţa valorii literare a textului încredinţat Stelei, mai mult, generozitatea cu care interlocutorul său îi dăruise manuscrisul”, ne-a mărturisit scriitorul Adrian Popescu.

Idei şi structuri de idei în arhitectura sistemului filosofic al lui Lucian Blaga este titlul lucrării prezentate de prof. univ. dr. Eugeniu Nistor. „Forma definitivă a sistemului filosofic al lui Lucian Blaga o constituie cele patru trilogii: Trilogia cunoaşterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor şi Trilogia cosmologică – ale căror structuri au fost stabilite definitiv de gânditor prin testamentul său editorial din 25 august 1959”, ne-a reamintit prof. univ. dr. Eugeniu Nistor.

„Într-un studiu consacrat «aspectelor fundamentale ale creaţiei culturale», Lucian Blaga se arată preocupat de «semnificaţia metafizică a culturii», care, ca mod specific uman, este departe de a fi un lux, o podoabă sau un moft, ea reprezintă chiar împlinirea necesară; căci faptele de cultură au început să se manifeste în momentul în care sub fruntea insului uman s-a întâmplat un salt important de conştiinţă, care l-au adus în situaţia de a suferi unele transformări de nivel ontologic – transformări care nu sunt altceva decât aşa-zisele «mutaţii ontologice», cultura nefiind altceva tocmai consecinţa unor astfel de «mutaţii». […] Împrejurarea că «omul a devenit om», adică subiect cunoscător şi creator, în acelaşi timp, datorită unor hotărâtoare mutaţii ontologice, ar putea, desigur, îndreptăţi ideea gânditorului român în legătură cu faptul că acesta reprezintă, totodată, capătul ultim al evoluţiei, căci odată cu ivirea lui în lume verigile lanţului «mutaţiilor lui biologice» s-au stins şi o altă mutaţie nu ar mai putea fi posibilă, ceea ce explică şi fenomenul bizar, în univers, al «singularităţii» sale”, a spus prof. univ. dr. Eugeniu Nistor.    

Conf. univ. dr. Victoria Fonari a vorbit despre Gândirea mitică în viziunea lui Lucian Blaga.

„Filosoful Lucian Blaga şi-a structurat viziunea despre gândirea mitică într-o corelaţie cu gândirea magică. În Trilogia valorii este elucidat raportul dintre magic şi mitic, care devine unul fundamental. De fapt, obiectivul central nu este gândirea mitică, aceasta devine o cale pentru a putea identifica magicul. Totuşi, raportul dintre mitic şi magic este investigat în mai multe exemple, unde se observă cum în unele cazuri prevalează miticul, în altele – magicul. Ceea ce înseamnă că pentru Lucian Blaga magicul nu este indisolubil de mitic”, a explicat conf. univ. dr. Victoria Fonari.

„Lucian Blaga are o predilecţie de a asculta ce-i spun cuvintele. Cuvintele apar în imagini arhetipale, în marja istorică şi ontologică a sensului pentru a găsi traseul spre matricea cuvântului sau a imaginii care denotă misterul”, a adăugat conf. univ. dr. Victoria Fonari.

Jurnalista Veronica Balaj ne-a prezentat un reportaj pe care l-a realizat în Lancrăm, satul unde s-a născut și a fost înmormântatLucian Blaga, și un interviu cu prof. Lelia Rugescu, nepoata poetului Lucian Blaga.

„De poposești în Lancrăm, înțelegi că trecători sunt «oamenii și leatul.Neschimbat e numai satul» și, în drum spre casa poetului, încerci zonele adânci ale imaginarului”, ne-a spus ziarista, într-un fel de invitație de a (re)veni și noi în „crâmpeiul de eternitate numit Lancrăm”.

Om de radio, Veronica Balaj a înviorat aerul cu expunerea amintirilor pe care a avut prilejul să le asculte în cadrul interviului pe care l-a luat Leliei Rugescu, fostă profesoară la Universitatea Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca, și nepoata de soră a poetului Lucian Blaga, Lulu, cum am aflat că i se spunea în familie. 

Conferința internațională Lucian Blaga –  creație, cultură, universalitate a fost completată de o frumoasă expoziție de tablouri create de artista clujeană Angela Roman Popescu și de un emoționant recital al interpreților de muzică populară Marilena Trifan și Macedon Botârlă.  

Evenimentul a fost apreciat de toți iubitorii de cultură prezenți. Preotul Teofil Moldovan, care aproape 50 de ani a slujit Biserica Ortodoxă Română, cultura și spiritul neamului nostru, lăsând urme în inimile a mii de credincioși români din toată Spania, a ținut să mulțumească pentru acest eveniment cultural:„Cinstea cea mai mare se dăruiește oratorilor de zi, care ne-au încântat  inima, ne-au curățat puțin inteligența, ne-au deschis ferestrele înțelepciunii și au înmagazinat ceva nou multora dintre cei aici prezenți.

Dacă și pe Lucian Blaga, ca pe Eminescu, îl numim «Luceafăr», pe Blaga, «Luceafăr al culturii românești», nu-l căutați noaptea, ca pe luceferii care sclipesc pe cer… Ci căutați-l în biblioteci, publice și proprii, în librării. Și, cu cuvintele auzite de tânărul Augustin, marele filosof, părintele filosofiei europene, Papa Ioan Paul al II-lea, «ia și citește!».

Legile de circulație în lume cu carnet de pretenție de român cult presupun să citești operele lui Blaga, ale lui Eminescu și ale celorlalți scriitori ai noștri.

Dar îi mulțumim lui Blaga că azi, aici, în loc de cinste, sediul rectoratului Universității din Alcalá de Henares, Uniunea Lucian Blaga a Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania ne-a reunit și am constituit România mare. Și de unde ne vine Soarele? De la Răsărit, din Moldova, Basarabia noastră! Iată-ne reuniți cu drag moldoveni, ardeleni, bănățeni, aici în Alcalá”.

——————————–

Ana-Maria CORNILĂ

Iunie 2019, Spania