Made in Romania

0
5

România se poate lăuda la ora actua­lă cu cele mai multe capete încoronate pe metru pătrat. Pe lângă împăratul Iulian al ţiganilor şi regele Cioabă al aceleiaşi etnii, de curând a fost încoronat şi regele internaţional al rromilor (eufemism ce dă naştere la multe confuzii, de multe ori dureroase pentru noi, românii), în persoana bulibaşei din Cos­teşti, Ilie Stănescu. Şi festivitatea nu­ s-a desfăşurat oriunde ci tocmai la Catedrala de la Curtea de Argeş. Adică acolo unde, de-a lungul timpurilor au fost încoronaţi voievozii şi regii adevăraţi ai românilor, unde se află mormintele în care mulţi dintre aceştia îşi dorm somnul de veci. Mai mult, bâlciul încoronării a fost oficiat de către patru preoţi ortodocşi, care au citit aşa-numitul decret imperial, aprobat de că­tre “curtea de la Viena, în conformitate cu divanul şi cutumurile etnice ale rromilor din România şi diasporă, formând un popor mondial totalizând 78 de milioane de rromi, s-a acordat funcţia supremă de rege internaţional domniei sale Stănescu Badea Ilie din oraşul Costeşti, România.” Nerăbdător să se vadă încoronat, bulibaşa s-a răstit la unul dintre preoţii care oficiau: “Pune-mi, mă, coroana mai repede, că d-aia eşti popă”. Ceea ce monahul s-a şi executat pe loc, împodobind fruntea individului cu o coroană din aur bătută cu nestemate, în greutate de peste un kilogram. La sfârşit, întreaga suită, din care nu lipsea împăratul Iulian, s-a îmbarcat în limuzine luxoase şi s-a îndreptat spre palatul din Costeşti, unde s-a ţinut cheful de încoronare.
Întrebaţi de ce s-au pretat la un asemenea bâlci, preoţii au răspuns că s-a primit ordin pe cale ierarhică, nu au făcut slujbă religioasă ci doar au binecuvantat coroana şi au citit decretul de încoronare. Ordinul nu putea veni decât de la PS Calinic, episcop al Argeşului şi Muscelului. Ceea ce dovedeşte că unii membrii ai Bisericii Ortodoxe Române au rămas aceeiaşi prea plecaţi slujitori ai intereselor de moment. Când a fost vorba să treacă de partea comunismului au făcut-o, când s-au înscris în Securitate au plâns aproape de bucurie, să servească puterea neocomunistă de la Cotroceni nu s-au dat în laturi iar acum se ploconesc în faţa mafioţilor cu bani.
Cât despre Iliescu, Năstase & comp, nu e de mirare că nu au reacţionat la o asemenea ofensă adusă poporului român. Într-o ţară cu multe capete încoronate, ideea de monarhie devine caducă, iar adevăratul rege al României, Majestatea Sa Mihai I, este privit ca un egal al mustăcioşilor încoronaţi cu fast de prost gust, sau poate chiar inferior, din moment ce România are onoarea de a fi patria unui împărat, Iulian al rromilor. Totul nu este decât o batjocură în plus la adresa Casei Regale Române, batjocură întreţinută şi sprijinită de neocomuniştii de la Bucureşti, pentru care ideea de neam şi monarhie le stă ca un ghimpe în ochi. Iar folosirea inadecvată a termenului de rromi pentru populaţia minoritară (aşa credem noi!) ţigănească dă naştere la confuzii care în viitor vor avea repercursiuni dintre cele mai grave, printre care, cea mai dureroasă ar fi, sper să mă înşel, dar nu cred, dispariţia poporului român şi a spiritualităţii româneşti. În istorie întotdeauna s-a petrecut la fel. Un neam care nu ştie să-şi apere valorile autentice, limba şi cultura, este sortit pieirii. Doamne fereşte să nu se întâmple la fel şi cu neamul nostru.