Reuniunea Cenaclului Literar „Radu Theodoru” din noiembrie 2022
Ne-am obișnuit cu Cenaclul de vineri. Din ultima vineri a fiecărei luni. Domnul Ioan Gligor Stopița, redactorul-șef al revistei „Rapsodia” din Sibiu ne-a invitat, ca de fiecare dată, la un regal artistic în care poezia și muzica au înnobilat sufletele prezente la întâlnirea din 25 noiembrie 2022 de la Cercul Militar Sibiu. Cenaclul Literar „Radu Theodoru” își deschide larg poarta înspre cititori: mai întâi cu prezentarea noului număr al revistei „Rapsodia”, care evocă prezența inegalabilei Ana Blandiana la Sibiu, recent laureată a premiului „Euphorion”, atât prin spațiul de pe coperta 1, cât și prin paginile care surprind gânduri de la întâlnirea cu „un titan” al poeziei românești și instantanee fotografice demne de un album special dedicat evenimentului. Urmează lansarea unei cărți în care vibrează sensibilitatea lirică a lui Vasile Cucu, membru al Cenaclului de peste zece ani. Cartea este prezentată de autorul prefeței, Ioan Gligor Stopiţa, care subliniază în cuvântul său un fapt biografic important: Vasile Cucu este un colaborator vechi şi preţios al revistei „Rapsodia”, în paginile căreia au fost publicate cele mai multe poeme în volumul „Printre anotimpuri”, volum apărut recent la Editura A.T.U din Sibiu. În opinia prefațatorului, „poeziile din volum poartă girul unei forțe interioare, deosebite în anvelopa sa, cuvântul căpătând valențe de originalitate, de transcendență și senzorială metafizică.” Autorul cărții, Vasile Cucu, a completat prezentarea realizată de Ioan Gligor Stopița cu câteva mărturisiri de credință, care îl inspiră în actul scrierii și cu recitarea unor poeme definitorii pentru universul său liric în care „Îmi caut încă locul printre anotimpuri, / Aș vrea să m-odihnesc la porțile tăcerii, / Să retrăiesc, în vis, acele timpuri, / În care nu-mi păsa de ghearele uitării!”
Se apropia momentul cel mai așteptat al întâlnirii. O sală arhiplină respira poezia. Chipul poetic are fețe dragi, cunoscute, care emană energie și optimism: Mariana Pândaru, Nicolae Crepcia, Cătălin Neghină, Victor Albu, George Precup, Francisc Mihai Lorinczi, Maia Loloiu inspiră cuvinte magice. Doamna conf. univ. dr. Anca Sîrghie reface conexiuni nebănuite cu poezia lui Radu Stanca, „trubadurul neîntrecut al Sibiului”, de la a cărei plecare din această lume se împlinesc, la 26 decembrie anul acesta, 60 de ani. Prelegerea este însă doar un preambul pentru recitalul poetic extraordinar pe care Sergiu Cioiu l-a pregătit în memoria scriitorului sibian. Despre actorul și interpretul Sergiu Cioiu, Nichita Sănescu scria: „Bucuria interpretării lui, ne deschide pleoapa cu o stea…” Născut la 7 octombrie 1940, la Craiova, Sergiu Cioiu este actor, artist scenic, cântăreț și compozitor român, interpret a diferite cântece, aparținând a multiple stiluri muzicale, așa cum sunt jazz, swing, folk și chanson, pe care le-a fuzionat într-un mod cu totul personal și unic, adăugând adesea elemente de muzică populară veche și/sau lăutărească. Conform wikipedia, Sergiu Cioiu este unul dintre foarte puținii interpreți români care au adus un farmec muzical aparte scenei interpretative românești amintind, printre alții, și de șansonetiștii francezi Edith Piaf și Yves Montand. În România, Sergiu Cioiu s-a făcut cunoscut în anii timpurii 1960 ca un interpret unic al compozițiilor unor autori totali, așa cum au fost Alexandru Mandy, sau ale unor cântece scrise pe versurile glumeț-ironice ale unor poeți precum cele compuse pe versurile lui Marin Sorescu. Sergiu Cioiu a fost, de asemenea, protagonistul unui film muzical care se referea la Ansamblul Monumental al lui Brâncuși, Tripticul, realizat de Paul Urmuzescu. Pelicula, realizată de redacția muzicală a Radio Televiziunii Române (RTV) la Târgu Jiu, a fost filmată în întregime în parcul care adăpostește cele trei lucrări ale sculptorului Constantin Brâncuși. Iată, așadar, câteva repere biografice care au determinat pe oaspeții Cenaclului de vineri de la Sibiu să urmărească, atenți și emoționați, „momentul Sergiu Cioiu” din program.
Prima parte a recitalului a fost dedicată poeziei lui Radu Stanca. Pentru că „sunt cel mai frumos din orașul acesta”, pentru că „frunzele bat în geam”, Sergiu Cioiu a fascinat publicul printr-o interpretare magistrală intitulată simbolic „Azi, Radu Stanca este printre noi”. Partea a doua a fost dedicată unor poeți sibieni contemporani ale căror versuri au „sunat” armonios și melodios în interpretarea unică, originală, a Maestrului. Am ascultat pagini memorabile din operele lui Ioan Gligor Stopița, Victor Albu, George Precup, Francisc-Mihai Lorinczi, Vasile Cucu. Desigur, fiecare autor s-a bucurat de o prezentare sensibilă, originală. Personal, m-am simțit copleșită când l-am auzit spunându-i lui Francisc-Mihai „Domnule, ești foarte bun!”. Îi mulțumim încă o dată pe această cale pentru apreciere, a fost un moment care ne-a bucurat inimile.
Minirecitalul Mozart, pregătit de pianista Andreea Bratu și de violonistul Christian Enea Trailović, a impresionat asistența și a încheiat o seară memorabilă, ce a înnobilat asistența. Poetul Vasile Cucu a oferit participanților un exemplar din cartea lansată la această întâlnire de cenaclu, confirmând ce spusese de curând Ana Blandiana: cărțile de poezie nu se vând, se oferă! Felicitări organizatorilor! Mulțumim Maestrului Sergiu Cioiu pentru o întâlnire culturală întipărită pentru mult timp în inimă.
Maria-Daniela Pănăzan