Mark Gitenstein: România are un potenţial enorm de dezvoltare dacă rezolvă problemele legate de transparenţă

0
4

România are un potenţial economic enorm de extindere şi dezvoltare dacă îşi rezolvă problemele legate de transparenţă, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Mark Gitenstein.
‘Dacă vă întrebaţi de ce am spus ce am spus la Bursa de Valori, de ce mă pronunţ adeseori cu privire la statul de drept, este pentru că prima întrebare pe care mi-o adresează un potenţial investitor american este: voi fi tratat în mod echitabil? se aplică legile statului de drept? există predictibilitate?. Dacă veţi face schimbările de care am vorbit veţi atrage investiţii străine. (România -n.a.) este un mediu extraordinar pentru a face investiţii, costul cu forţa de muncă este scăzut, românii sunt foarte talentaţi şi calificaţi, piaţa de capital nu este suficient exploatată. Potenţialul de extindere şi dezvoltare este enorm, dacă se rezolvă problemele legate de transparenţă. Ştiu că este foarte enervant, dar am să spun aceasta până plec de la post’, a afirmat ambasadorul SUA.
În urmă cu două luni, la o conferinţă la Bursa de Valori Bucureşti, diplomatul american a avut un discurs extrem de tranşant despre economia României, referindu-se în special la sectorul energetic şi la companiile de stat, precum şi la imixtiunile politicului în domeniul economic.
Gitenstein a subliniat că autorităţile americane nu au capacitatea de a dirija investiţiile private către un anume stat, dar pot susţine România să creeze un mediu de afaceri favorabil.
‘Nu ştiu cum este în alte state, dar în SUA noi nu avem capacitatea de a dirija investiţiile private într-un alt stat. Aceasta este o decizie privată, pe care o ia fiecare companie, pe baza analizelor sale. Capitalul este în general foarte flexibil şi volatil, el se poate muta în orice colţ al lumii. Mai ales în SUA el se deplasează acolo unde profiturile sunt cele mai mari. Un investitor american se poate îndrepta la fel de bine către Slovenia, Bulgaria, Ungaria, dar şi către România. Nu am cum să influenţez o astfel de decizie, în afara faptului de a încuraja România pentru a crea cel mai favorabil climat pentru investiţii’, a spus diplomatul american.
Ambasadorul Mark Gitenstein a menţionat că investiţiile americane directe în România continuă să crească, iar din 2009, când a preluat mandatul la Bucureşti, companiile americane au anunţat planuri de investiţii în România de 1,2 miliarde dolari.
Peste 100 de mari companii americane sunt prezente în România, majoritatea lor fiind concentrate în Bucureşti şi având aproximativ 15.000 de angajaţi. Companiile  americane sunt implicate în activităţi economice diverse – IT, agricultură şi alimentaţie, industria auto, asigurări, fonduri de investiţii, produse de larg consum.
Printre cele mai importante companii americane prezente pe piaţa autohtonă figurează AIG, Cargill, Coca-Cola, IBM, Ford, General Electric, Hewlett Packard, Kodak, Microsoft, Procter & Gamble, Qualcomm, UPC, Visa, Oracle, Pepsico, Philip Morris.
Conform statisticilor româneşti, din 1990 companiile din SUA au investit în România un miliard de dolari. Investiţiile americane reprezintă 2,6% din totalul investiţiilor străine directe în România. Statisticile oficiale nu reflectă însă tendinţa companiiloe americane de a investi prin intermediul filialelor, în special prin filialele din Europa, iar suma totală reală a investiţiilor este mult mai mare.