Nu am experimentat pina acum prea multe aspecte legate de conditzia de membru al diasporei romanesti, sau, in orice caz, nu atit de multe pe cit as fi dorit. Singurele ocazii in care am reusit sa ma inscriu in rindul celor plecatzi pentru o vreme din tzara au fost generate de bursele de studii pe care le-am agatzat in ultimii ani. Imi promit insa solemn sa-mi perpetuez la nesfirsit exilul in rindul celei numite ‘diaspora’, cuvint care in copilaria mediata de “radio europa libera” imi dadea o imagine a unei femei delicate care intotdeauna ar fi avut bomboane si ar fi avut un parfum subtil in esarfa de la git, ca un fel de matusa tinara.
Factorii care ne fac sa plecam din tzara sunt variatzi, ne investim mult timp si energie in a ne vedea plecatzi si in a pune cit mai multzi kilometri intre noi si fascinanta si exasperanta balcanitate romaneasca. Actualmente fac parte dintr-un grup de studentzi romani migratzi de bunavoie in varsovia, dupa ce au fost viguros strecuratzi de procese de selectzie, concurs de dosare, toefl, etc. etc. pentru ca intr-un final sa studieze sociologia. Fapt care a generat crearea acestei mici comunitatzi de studentzi romani, o diaspora la scara redusa. Desi marturisesc ca la inceput nu am fost tentat de ea, m-am surprins afiliindu-ma din naturalul impus de a regasi un background comun si o identitate care te urmareste. Cum spuneam, avem fiecare motivele noastre pentru a pleca din tzara, unii insa se afiliau la exasperarea mentionata mai sus. Insa in timp ne-am construit si nu pentru prima data un castel de imagini idilice despre minunata nostra tzra, castel care pe zi ce trece dobindeste cit mai putzine umbre sau se renoveaza odata la 3-4 zile conform contractului imaginar intrat in vigoare o data cu alienarea din diaspora. Un fenomen care revine obsedant, nu stiu de ce uitam, de fiecare data majoritatea motivelor care ne-au facut sa iesim la vest de Bors in pas saltat.
Zilele trecute diaspora s-a largit pentru o perioada, rude venite in vizita, fara sa fie constiente de faptul ca fiecare vorba le era drenata de masteranzi flaminzi. Cu ce am ramas dupa beri si vinuri baute impreuna. Cu tentatzia arzatoare in buricele degetelor de a rezilia contractul muncitorilor angajatzi la castel de momentele de alienare, cu stupida intrebare ‘de ce nu ne invatzam minte?’ cu stupida constatare ‘ce naiba se poate schimba acasa in atit de putzin timp?’ si cu sentimentul ca dupa ce matusa diaspora ne-a cumparat un balon colorat in excursia noastra la gradina zoologica, unchiul roman vine si ni-l sparge si ne da si o palma dupa ceafa ca deh, magarule who the hell made you get high on ideas? Mai ales de provenientza carpatica. Marsh in camera ta si mai vorbim cind o sa te dezvetzi sa faci bungee-jumping in fatza matushii cu o funie de cirpe pe care sta scris “ce frumos e acasa”.
Emil E. Iuga
CEU Warsaw