Au venit sărbătorile de sfârşit de an, îmbrăcat la patru ace în pijamaua mea primită în dar la Crăciunul de anul trecut, am purces să citesc teancul de cărţi scrise de un singur autor – Mihai Batog-Bujeniţă. Acum când afară ninge ca-n basmele din filmele cu Hansel şi Gretel, iar în aer pluteşte mirosul de vin fiert cu scorţişoară atât de specific sărbătorilor (Calendele măgarilor), m-am trezit înconjurat de aromele slovei ce rupe păcatul în două, desfiinţează peceţile întristării şi înghite pojghiţa nopţii, împuternicite de scriitorul ce limitează prin cuvântul său urâtul, înşurubând morala sub aripi de crez pentru a locui prin părţile de vorbire ale limbii române. Mihai Batog-Bujeniţă (M.B.B.) nu este numai ce s-ar crede iniţial tălmăcindu-i numele, un arhanghel cu pană de pasăre liră muiată în sânge de balaur cu şapte capete (M – Mihai), arogant, mândru, cu gura mare larg deschisă pentru a spune (B-batog) şi neatins de putreziciune ca o pecie afumată (B-bujeniţă) împănată cu usturoi şi mirodenii alese (tocmai ca să alunge duhurile necurate) primită de ceata junilor în noaptea sfântă de Crăciun de la gazdele colindate.
El este veşnicul călător spre munţii îngheţaţi din inimile semenilor, magul de odinioară călărind un inorog de farmec, înconjurând Copoul ieşean ca pe o dodoloaţă Românie – golgotă de spirit zbuciumat în inefabil. Asemenea unui proscomidiar a reuşit să aşeze sub ochii cititorului darurile fără de preţ ale cuvântului scris care înveşniceşte fiinţa în demonstraţii lingvistice de forţă în cele douăsprezece Evanghelii profane:
1. Bine că ai râs ieri
2. Să râdem de oameni ca noi
3. Halimaua
4. Tusea măgărească
5. Viţelul privit de departe
6. Feriţi linia-trec proşti fără oprire
7. Alba-neagra
8. Ospăţ cu rădăcini de mit
9. Miracolele de la Glodeni
10. Calendele măgarilor
11. La pas prin mările sudului
12. Ping-pong cu mingea de cârpă
Desigur că urmează altele şi altele la fel de incitante la meditaţie şi lectură, unde fiecare milimetru, din fiecarele lui sunt viermii luminii ce colcăie hieratic la umbra gândului căzut în dedeochi vânăt de nemărginire din humorul de certă calitate. N-ai voie să deschizi niciuna din aceste cărţi dacă nu eşti pregătit să iei cuminecătura cuvântului bogat în esenţele pline de semnificaţii ale limbii române. Ponderea lăuntrică, cu o vivace capacitate de echilibru îl determină pe M.B.B. să nu alunece în extreme, capacitatea sa de a echilibra contrariile fiind o calină nobleţe a omului cu valenţe constructive Aceasta uneşte disertaţia speculativă cu imaginile exemplificatoare făcându-ne părtaşi la o suprapunere dinamică din versuri umoristice – Bine că ai râs ieri – cu proza scurtă – Calendele măgarilor -, romanul – Tusea măgărească – împletite cu pagini de eseu, fabulă şi epigramă. Amplitudinea talentului, spontaneitatea dezlegată de taine l-a făcut ca om şi scriitor, să încerce să schimbe o lume meschină, aproape de nesuportat. Asemenea unui degustător de văzduhuri şi-a dat de nenumărate ori cu tâmpla de cer, înecând vicisitudinile lumii noastre în lacrima albastră a nemărginirii. A adus pe pământ ouă (dogmatice!) clocite sub aripile creaţiei, trecute prin turbulenţele sarcasmului autentic ca un scriitor contemporan. Sub degetele sale fecioria meschinătăţilor noastre plânge rupându-şi corsetul mioritic, adulmecând acatistele lumii. Decalogul dacă nu mai poate fi rescris, solicită adăugiri semnificative. Talmudul luat ca reper într-o lume dezorientată şi lipsită tot mai mult de verticalitatea sacrului încă mai poate fi îndreptat. Raiul şi Iadul capătă în acest context noi interpretări bujeniste. Termenii erudiţi aşezaţi alături de arhaisme pe criterii estetice par sintaxe pritocite şi împănate cu expresii neaoşe. Nimic nu este mai firesc atunci când eşti înzestrat cu armele necesare (literare) să adopţi o atitudine fermă împotriva minţilor stoarse de lecţiile năclăite cu ipocrizii, oferite cu atâta largheţe de găgăuţi cu clopotiri în creiere aglutinate, împotriva incompetenţei erijate în vidanje desfundătoare din edulcorată imbecilitate cu infinitele sale metamorfoze. Stoparea lichelismului cu rânjete solemne şi cu genuflexiuni de picioare printre scaieţii servilismului autohton este dezideratul onest al scriitorului menit să îndrepte şi să ofere semenilor trăinicie prin puterea cuvântului.
Umorul grotesc, sarcasmul, ironia, alături de alte modalităţi de expresie, trecute prin diferite nivele până la o finalitate estetică se compun ludic într-un laser-bisturiu cotrobăind prin măruntaiele cangrenate ale societăţii contemporane. Strigoi lihniţi de foame, adulmecând misterele Copoului, se nălucesc spre locuri în care trăsnetul soarbe sângele unui dor sălbatic de normalitate. Nu ştiu sincer, câte colţuri are inima lui M.B.B. – ştiu doar că e imensă, sub formă de stea de Crăciun agăţată de cornul lunii pentru a alunga vârcolacii. Căţărător prin aer hialin spre cerul rapsodiilor albastre duhnind constelaţii şi răsărituri de lună, un cer al Nirvanei deocheat de curcubeie scrintite în mirare. Începând cu prima lună a acestui an a devenit cel mai nou coleg de redacţie la revista sibiană Rapsodia. Cu sufletul rezemat pe două ere, pare quarcul luminos cu esenţe tricromatice în destrămare de sine, reîncarnat în paradigmele Logosului. În timp ce-l citesc mi se face de o înjurătură, de-un blestem, de-o plecare la dracu-n praznic, de-o venire şi statornicire, de-o râdere, de-o plângere şi mai rar de-o rugăciune …
A venit definitiv în sufletul meu, resurescitându-mi melancoliile şi formele deocheate ale literelor cu sânul alb şi rotund de iubire întru cuvânt. La fereastra triumfului său literar arde turbăciunea muşcatelor înflorite semantic, răni de flacără tratate de mâna Doamnei lui, de mâna Doamnei doctor sărutată de acest mag nebun de frumos şi adevăr. Icarul prăbuşit din cer şi-a luat din nou zborul inimitabil prin cuvântul scris la masa sa din Dealul Copoului, cu rănile visului înaripat vindecate, zidindu-l în cărţile lui descântate împotriva împotmolirii în uitare
