MIHAI EMINESCU ȘI VERONICA MICLE – REÎNT LNIRE LA CHIȘINĂU DUPĂ 132 DE ANI

0
25

La 17 iunie 2021, în scuarul „Mihai Eminescu” din centrul municipiului Chișinău, a fost inaugurată o inedită sculptură a Veronicăi Micle, prietena și muza celui mai mare poet român. Proiectul a fost realizat la inițiativa Primăriei Chișinău, prin intermediul Preturii sectorului Centru, dezvelirea acestuia reprezentând un omagiu adus lui Mihai Eminescu și Veronicăi Micle, de la a căror moarte comemorăm în această vară 132 de ani.

Statuia din bronz, operă a sculptorului Veaceslav Jiglițchi, o reprezintă pe Veronica Micle, așezată pe o bancă, sub un tei, la doar câţiva metri de o altă lucrare de artă dedicată inegalabilului nostru poet naţional. Costul total al sculpturii se ridică la o jumătate de milion de lei moldovenești, acesta fiind suportat de mai mulți agenți economici, dar și de persoane fizice, care au dorit să contribuie la întregirea aspectului scuarului.

Veaceslav Jiglițchi, cetățean de onoare al Chișinăului, autor și al altor lucrări, precum „Echipajul” de la Aeroportul Internațional Chișinău sau „Guguță”, eroul lui Spiridon Vangheli, a „trudit” trei luni în atelierul său pentru ca această creație din bronz să poată bucura privirile trecătorilor. Sculptorul a avut o sarcină dificilă, deoarece s-au păstrat puţine fotografii cu Veronica Micle. „Toate fotografiile pe care le-am găsit pe internet şi tot ce am putut, am folosit… Acolo unde este mai tânără, are coafura ei clasică, care atât de mult îi plăcea, şi aşa a îndrăgit-o şi Mihai Eminescu”, a mărturisit acesta.

La inaugurarea sculpturii au participat reprezentanți ai Primăriei municipiului Chișinău, ai Preturii sectorului Centru, dar și locuitori ai Chișinăului. „De acum încolo, Eminescu nu va fi atât de singuratic aici, iar Veronica Micle va rămâne mereu cu același chip, mult îndrăgit de poet”, a spus sculptorul Veaceslav Jiglițchi, mulțumind în același timp pentru încrederea acordată de municipalitate. „Mă bucur că reușim să promovăm cultura și îmi doresc ca cetățenii și oaspeții Capitalei să vină cu plăcere în acest loc. Vrem ca Veronica Micle să fie cât mai aproape de Mihai Eminescu. Şi să îi lăsăm să socializeze între ei, aceşti extraordinari oameni, marele poet Mihai Eminescu şi muza sa, Veronica Micle”, a susținut și primarul general al Chişinăului.

Din păcate, la eveniment au lipsit reprezentanți ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, ai Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, ai altor instituții de cultură și artă reprezentative din Capitală. Care să fi fost motivul acestor absențe pare dificil de precizat la prima vedere, dar chiar a doua zi, Ministerul și-a exprimat dezacordul privind edificarea și inaugurarea sculpturii. Mai mult, conform comunicatului emis de instituție, acțiunea respectivă ar fi fost întreprinsă cu încălcarea normelor legale.

„Ministerul Educației, Culturii și Cercetării menționează că edificarea sculpturii „Veronica Micle” s-a realizat cu abateri de la prevederile legale, fiind edificată fără hotărârea Guvernului, respectiv sculptura inaugurată nu dispune de Statut de monument de for public, precum prevede Legea monumentelor de for public și astfel, nu va beneficia de protecția statului.

Totodată, amplasarea sculpturii în zona de protecție a monumentului de for public „Mihai Eminescu”, înscris în Registrul local al monumentelor de for public al municipiului Chișinău, a fost făcută cu încălcări în absența coordonării/avizării prealabile a locului de amplasare cu Ministerului Educației, Culturii și Cercetării prin intermediul Consiliului Național al Monumentelor”, a precizat instituția. 

Reacția primarului general al Chișinăului nu s-a lăsat prea mult așteptată, acesta afirmând că indignarea ministerului nu își are locul: „Este un element care vine să contribuie la aspectul estetic al acestui scuar, la fel ca și băncile cu șah, la care multă lume vine. La fel ca și aceste flori, la fel ca și celelalte mese de șah, la fel ca și un domn care vine să ia cărți din biblioteca publică în aer liber”. 

Cum se va încheia acest „duel” instituțional, deocamdată, nu putem prevedea. Rămâne doar să ne bucurăm ochii și spiritul, atâta timp cât vor coexista aceste monumente în inima Chișinăului, de „reîntâlnirea” peste ani a celor doi romantici, mereu îndrăgostiți, dar atât de nefericiți în dragoste. Și să ni-i imaginăm așa cum erau odinioară: el, recitându-i tandre versuri, ea, ascultându-l, nemișcată, pe băncuță, sub teiul scuturându-și florile…   

——————

Ionel NOVAC

Chișinău, 20 iunie 2021