Am avut, saptamanile trecute, ocazia de a fi prezent, in Ottawa, in cadrul unui curs vizand relatiile civilo-militare din Europa de Est. Una dintre institutiile organizatoare ale acestui program era Department of National Defense of Canada, iar cursantii erau reprezentanti ai diverselor ministere ale apararii nationale si afacerilor externe din Estul Europei (incluzand fostul spatiu sovietic). Prezenta acolo, in mijlocul a cateva zeci de persoane din institutiile guvernamentale post-comuniste, mi-a reconfirmat o idee mai veche: aceea ca Europa de Est continua sa fie un spatiu caracterizat de o relativa saracie intelectuala, in care mimetismul a devenit deja valoarea suprema. Teoria “formelor fara fond” a lui Titu Maiorescu este acum mai actuala ca oricand.
Nici o teorie est-europeana interesanta in domeniul relatiilor civilo-militare, nici o idee originala, nici macar indrazneala de a pune la indoiala aplicabilitatea modelelor occidentale in acest domeniu mai putin vizibil al politicii – participantii la cursul respectiv (personaje cu functii relativ importante, de altfel, in tarile lor) au dat dovada de o abilitate deosebita de a-si prezenta cu dezinvoltura speech-urile (de tip “vestic”) pregatite de acasa, dar de a nu spune – in acelasi timp – absolut nimic. Aceasta incazurile in care nu era vizibil ca unii dintre ei nu intelegeau efectiv despre ce se discuta acolo (de adaugat in paranteza ca domeniul relatiilor civilo-militare este studiat in literatura de specialitate, in special in SUA, cam de cand tarile domnilor cu pricina isi oficializau spectaculos mariajul cu sistemul politic communist)…
Reprezentantii Romaniei (tipi de treaba, glumeti, in alta ordine de idei) nu au facut exceptie de la regula de mai sus. Au atins superficial tema dezbaterii, i-au lingusit putin pe organizatori, si-au etalat in prezentarile proprii (bazate pe modelele “occidentale”) breloc-urile cu raza laser, dar au ramas fara grai atunci cand un redactor de la celebra revista militara “Jane’s Defense Weekly” le-a adresat o serie de intrebari relativ nevinovate. Mimetismul isi are totusi limitele sale…
Dragos C. Popa