Dincolo de paravane
Tudor Petrut: Piesa de teatru “Fences” a autorului american August Wilson este parte din asa numitul “Pittsburg Cycle”, o serie de zece scrieri prin care autorul exploreaza viata oanemilor de culoare si conflictele rasiale ale anilor de dupa al doilea razboi mondial. Gardul din titlu este de fapt un element alegoric pentru ca in piesa (si evident in film) un gard se construieste in jurul curtii familiei, iar personajul principal este din ce in ce mai ingradit in relatiile sale cu ceilalti si cu lumea. Ecranizarea apartine regizorului-actor Denzel Washington, unul dintre cei mai respectati artisti in Hollywood.
Stefan Petrut: Ecranizare care nu reuseste nici un moment sa-si depaseasca radacinile teatrale. Asta nu inseamna ca pelicula nu este realiztata cu maiestrie, ci doar ca indiferent cat de mult incearca nu poate sa capteze interesul unui spectator tanar. Suma conflictelor e prea lineara: istoria unei familii de negri in anii cinzeci si problemele lor, si au destule probleme. Numai ca emotia nu depaseste cadrul conflictelor de familie, iar filmul pare la randu-m ingradit – ca si personajele certandu-se in curticica lor din spatele casei.
Tudor: Pastrandu-si teatralitatea, si un echilibru prea static pentru cinema, “Fences” pare doar ca un balet de senzatii orchestrat poate prea mecanic.
Stefan: In contrast, pentru ca e vorba de cinema, ar fi fost mai interesant ca aparatul de filmat sa iasa din stramtoarea curtii si a catorva secvente interioare. Sa se elibereze de paravane si sa umple ecranul cu o lume in contrast cu cea a personajelor, si mai cu impact. Cazuta in propria-i greutate emotionala, pelicula pare lipsita de miscare, de nerv.
Tudor: Chiar daca filmul nu creste organic in intensitate si adancime, nici macar din drama familiei in contextul istoric, personajele inclestate in mica ingraditura sunt construite in detalii intime. Viola Davis si Denzel Washington au fost vedetele unui spectatcol de mare succes pe Broadway care le-a adus amandorura premiile Tony pentru interpretare. Ei reusesc sa aduca si pe ecran intensitatea nuantata a protagonistilor.
Stefan: Protagonsti inclestati intr-un dialog care pare mai mult o insailare de monologuri. Aici intervine personajul lui Mykelti Williamson (Gabriel) a carui inocenta balanseaza tensiunea constanta a celorlalte personaje.
Tudor: Piesa a castigat premiul Pulitzer pentru drama cu ani in urma. Denzel a castigat primul lui premiu pentru rol principal din partea bransei actorilor SAG, alaturi de Viola Davis, premiul pentru cea mai buna actrita in rol secundar. Amandoi sunt nominalizati la Oscar, ca si filmul, de altfel.
Stefan: Pentru ca “Fences” este prea tributar piesei de teatru, excelenta unei distributii de exceptie nu poate sa-l salveze din anonimat fata de alte filme nominalizate.
Tudor: Sau poate ca subiectul, atat de incarcat socio-politic in aceasta etapa de framantari rasiale, sa-l propulseze catre o victorie manifest. Pana la anuntarea premiilor Oscar, suntem de acord ca nu recomandam “Fences”, cu toata dragostea pentru Denzel Washington. (Foto prin teaser-railer.com)
(Tudor este pe petrut.biz si la @tudorpetrut)