OCCIDENTUL ROMÂNESC, o necesitate
Era în vara anului 1990 când ne-am mutat în însorita California. Primiți cu brațele deschise de o familie de români-americani, bunicii copiilor noștri. Prin noua noastră familie lărgită am cunoscut co-naționali din comunitatea româno-americană din zona Los Angeles, împrăștiați ici-colo dar uniți în jurul celor câteva biserici românești. Cu toate că nu era așa de numeroasă, comunitatea avea access la câteva ziare de limba română, printre care celebrul ”Universul” al lui Aristide Buhoiu, stindardul dizidenței din diaspora româno-americană. Era și accesul la două ore de emisie de televiziune pe săptămână (la fel ca și alte minorități) de care nu am profitat pentru că atunci erau foarte puțini români activi în Hollywood și echipamentele profesioniste erau extrem de scumpe. Pentru un deceniu, în vreme ce comunitatea începea să se extindă și să se diversifice, câteva publicații au rămas active. Continuând să publice ediții tipărite în care știrile și poveștile erau din ce în ce mai puțin despre localnici și mai pe larg despre România, pentru că asta doreau cititorii, să știe ce se mai întâmplă ”acasă”.
A urmat apoi revoluția digitalâ și exodul de specialiști și tehnocrați români veniți cu viză de lucru la începutul noului deceniu, angajați de firme și companii americane. Prin ei și din necesitate publicațiile românești au început să migreze către spațiul digital. În frunte cu ”Gandacul de Colorado” al lui Lucian Oprea, ziar care ajunsese deja la respectabila a suta ediție tipărită. Încetul cu încetul publicațiile limbă română s-au disipat. De la o sală plină la ședința de constituire a NARPA/North American Romanian Press Association – găzduită la Chicago de Marian Petruța și de ziarul ”Tribuna românească” al lui Steven Bonica – la ani de zile fără o conferință anuală a editorilor și jurnaliștilor de origine română. Au existat câteva încercări de lansare a unor posturi de radio sau televiziune care au clacat destul de repede. Cu excepția canlului RTN Chicago a lui Petru Amariei, singurul care transmite și astăzi. Încetul cu încetul comunitatea româno-americană s-a distanțat de publicațiile locale. Vocile diasporei, comunicarea între comunitățile din imensitatea americană au devenit mai mult șoapte. Interesul celor din țară pentru realizările, opiniile, comentariile și poveștile de viață ale emigranților s-a estompat. S-a creat, cu câteva excepții notabile ca ”HORA în America” a jurnalistei moldovence Natalia Ghilașcu sau ”Curentul international” al lui Ștefan Străjeri, un vid de comunicare și schimb de informații.
Apoi, printr-o consecventă reciprocitate, ne-a găsit Occidentul Românesc. Românii din Spania și din Europa, emigranți ca și noi, au fost curioși să ne cunoască. Să ne asculte opiniile și poveștile, să ne laude realizările. La rândul nostru am aflat cu măndrie despre realizările lor și le-am citit cu emoție poveștile de viață. O colaborare împărtășită de românii de pe două continente care s-a răspândit în vidul schimbului de informații și a creat un vector socio-cultural cu centru de greutate în țara mama și esențial trans-atlantic. O punte umană care ne unește și pentru care ”Occidentul românesc” este o necesitate. La cât mai multe ediții, dragii noștri prieteni!
