Gheorghe Străjeru s-a născut pe 20 aprilie 1932 în comuna Pojorîta, judeţul Suceava. La cei 78 de ani este cel mai în vârstă motociclist român care conduce încă motocicleta. Dacă va mai conduce are şanse să bată recordul mondial la longevitate, putându-l devansa pe Lloyd Richards care la 91 de ani este cel mai vârstnic motociclist din lume. Niciodată nu m-au atras maşinile, dar motocicletele erau pasiunea vieţii mele
,,Motocicleta este a doua soţie” ne spune Gheorghe Străjeru care vreme de 44 de ani a străbătut numeroase locuri din România, între care Iaşi, Rădăuţi, Cluj, Bacău, Sibiu, Odorheiu Secuiesc, Arad, Oradea şi Transfăgărăşan. ,,În 1966 am urcat prima dată pe motocicletă şi în 2008 am participat la reuniunea veteranilor motociclişti la Bucureşti. Am fost primul veteran premiat şi nu ştiu să fie vreun om mai în vârstă decât mine care să meargă pe motor! Zilnic eu merg pe motor, pot parcurge şi 3-400 km.” se laudă Străjeru.
Când voi muri doresc să fiu îngropat cu motocicleta
A început cu IJ, a trecut la MZ şi acum are a doua motocicletă Yamaha. ,,Mai merg cât voi putea cu motocicleta şi atunci când voi simţi că vine ceasul mă voi retrage. Când voi muri doresc să fiu îngropat cu motocicleta!” declară pentru cititorii rubricii Eroii rock-ului Gheorghe Străjeru.
Curând îl veţi putea asculta pe Gheorghe Străjeru la postul de radio ,,Zidul”, în cadrul emisiunii Eroii rock-ului. Până atunci el ne urează un ,,Drum bun la fiecare!”