MĂRŢIŞOR

0
2
martisoare2

martisoare2Motto: “Şi iar a venit primăvara
Şi iar ne minţim că-i frumos
Şi iar frunzele urcă scara
Şi-i verde pământul pe jos.”
(Adrian Păunescu, “Amăgire”)
Cu mărţişoare şi echinocţiu, cu cocori şi rândunele, cu aer cald şi îmbătător, cu lumină crudă şi nopţi înstelate, cu poezie şi culori, soseşte primăvara! Capricioasă şi zburdalnică, aducându-ţi după o zi cu soare alta cu zăpadă, primăvara îţi oferă în dar, pe lângă muguri, flori şi soare şi câteva astenii pentru suflet. Pe care, îţi place sau nu, n-ai încotro şi trebuie să le primeşti cu braţele deschise, tot de dragul ei.

Şi uite aşa, pentru că este primăvară, ajungi să ţi se facă dor de reavănul pădurii, de iedera veşnic verde şi întunecată, de muşchiul jilav ce creşte pe copaci, de potecile pe care încă mai băltesc ochiuri de zăpadă, de puzderia de ghiocei, toporaşi, brânduşe şi viorele ce se iţesc din pământul nezbicit, făcându-şi loc printre frunzele uscate căzute astă-toamnă. Chiar dacă mulţi sceptici îţi vor povesti despre Dochia şi cojoacele ei şi îţi vor spune că eşti un visător, că nu se face primăvară cu o floare, nu te lăsa descurajat de acest verdict. Odată cu prima zi din mărţişor, s-a schimbat anotimpul! Uitată este vremea imortelelor, în parcuri şi grădini încep deja să îmbobocească tufele de forsitia, luminând totul cu cântecul lor galben, iar florăresele te îmbie cu noutăţi de sezon.

Un mărţişor, un pom înflorit şi o dorinţă

De sezon este şi mărţişorul! El face parte din canonul primăverii, anunţând  miniatural şi vesel, vremea înnoirii. Mărţişorul simbolizează dragostea şi fericirea şi dă de veste că iarna a fost îmblânzită, că tot ce este ostil şi neprielnic poate fi înfrânt prin lumina şi căldura anotimpului aducător de viaţă şi speranţă.

Doamnele şi domnişoarele poartă mărţişorul din prima până în ultima zi a lunii martie, când vor lega şnurul alb-roşu în ramurile unui copac înflorit, rostind în gând o dorinţă şi păstrând în suflet nădejdea împlinirii ei.

Câte dorinţe, atâtea mărţişoare de târguit, pentru că ai de unde alege! Spre deosebire de perioada comunistă, când luai mărţişoare de la tutungerie şi de la mercerie, ori, în cazul în care vroiai ceva mai scump şi mai prezentabil, de la Fondul Plastic, azi mărţişoarele se găsesc câtă frunză şi iarbă, la târguri special organizate cu această ocazie, la hipermarket şi supermarket, în magazinele de podoabe, în florării, la tarabele din piaţă sau de pe stradă ori pe Internet.

Mărţişor lângă mărţişor

În buricul Bucureştiului, în Piaţa Romană şi în Piaţa Unirii, începând de la jumătatea lui februarie, se dă startul la mărţişoare. Trotuarul este înţesat de mese şi tarabe pe care se tolănesc, prinse de şnurul alb şi roşu, potcoave, coşari, trifoi cu patru foi, animăluţe, flori ori semne zodiacale. Confecţionate din aur şi argint sau din metale comune, plastic, sticlă, lemn, mărgele ori materiale textile, produse în serie sau hand made, mărţişoarele îşi aşteaptă cumpărătorii. Unele sunt personalizate şi ambalate minuţios, decorate cu panglici, fundiţe şi autocolante în roşu şi alb, altele sunt aşezate mai simplu, în cutiuţe de catifea, punguţe şi plăsuţe. Toate te îmbie să le admiri, să le iei cu tine, să le oferi. Lângă mărţişoare stau aliniate armate întregi de ursuleţi şi inimioare de pluş, podoabe, zorzoane, jucării, statuete din ipsos, cristale, flori din mătase, chinezării, felicitări. Cine poate să treacă indiferent pe lângă ele?

Copii, adolescenţi, tineri, oameni de toate vârstele se opresc preţ de o clipă la mesele cu mărţişoare şi nimicuri preţioase. Cântăresc din priviri marfa, aleg, întreabă de cost. Unii se tocmesc cu vânzătorul, alţii scot banii şi cumpără pe loc. Iar alţii pleacă mai departe, în căutare de ceva mai bun, mai atrăgător. Şi poate, mai convenabil. Zi de zi, alte şi alte persoane se perindă prin faţa mărţişoarelor, admirând, cumpănind, căutând, într-un du-te vino continuu. În jurul tuturor, larmă, claxoane de maşini, pietoni grăbiţi, vuietul străzii.

    1 Martie

În ajun de 1 Martie începe frenezia de dinaintea sărbătorii, de aceea cei care au amânat până în ultimul moment să cumpere un mărţişor vor trebui să facă faţă aglomeraţiei. Forfota, nerăbdarea, bucuria clipei anunţă evenimentul de a doua zi. La venirea serii, îmbulzeala din preajma meselor cu mărţişoare este şi mai mare. Lumina oraşului străluceşte peste belşugul de marfă, dându-i irizări delicate şi un aer ireal, ca şi cum o lume din basme ar fi răsărit pe troturar, îmbrăcând zările în alb şi roşu.

Cu alb şi roşu, cu prospeţime şi prefacere, şi anul acesta pe 1 Martie dăruim şi primim în dar mărţişoare. Ele vorbesc cu simplitate şi gingăşie despre puritatea oricărui început, depănând în dezmierdarea şi alintul florilor mătasea apelor ce au pornit dezgheţul, unduirea focurilor cu limbi de flăcări roşii topind albul zăpezii, zâmbetul blând al stelelor sărutând lumina.

Păstrează tot anul în suflet sărbătoarea Mărţişorului şi ia primăvara de la început în fiecare zi: cu dorinţe împlinite şi mărţişoare multe!