Muguraş Maria Petrescu

OSPITALITATEA POPORULUI ROMÂN –

CEL BINE-CREDINCIOS DE PRETUTINDENEA

 

1. INTRODUCERE

 

În ultimul timp această sintagmă a dobândit noi accepţiuni lingvistice şi interpretative. „Bine-credincios” nu se mai referă astăzi doar la sensul religios al cuvântului, ci poate fi interpretat şi ca devotament faţă de cineva sau de ceva. În cazul de faţă ar putea fi o ţară de adopţie, în care românii au ales să se stabilească, să-şi facă un rost şi să înflorească alături de familiile lor. Iar credinţa acestora porneşte din rădăcinile adânci ale celor şapte ani de acasă, transplantându-se apoi dintr-un bun simţ şi o bună creştere într-un teritoriu străin, care înseamnă tot acasă, doar că de dincolo, conaţionalii noştri ajungând să stabilească un pod de legătură între România, ca ţară de baştină pe care au părăsit-o şi noua patrie unde au ales să-şi ducă traiul mai departe.

 

Primele valuri de români care au plecat de pe meleagurile noastre, sunt cei care au ajuns pe continentul nord-american spre sfârşitul sec. al XIX-lea. Deşi mulţi nu ştiau încotro se îndreptă, sau ce anume aveau să facă, ei au plecat cu gândul de a lucra pentru un timp, sperând că aveau să se întoarcă, iar cu banii câştigaţi în străinătate să se aşeze pe la casele lor. Alţii au plecat încă de la început hotărâţi să nu mai revină niciodată îndărăt. Iar unii nici nu au mai apucat să ajungă la destinaţie. Pur şi simplu s-au prăpădit pe drum. Toţi aceştia s-au numit emigranţi, motivele plecării lor fiind cele ale câştigării prin muncă a unui trai mai bun, eliberarea de sub imperiul austro-ungar, teama de Primul şi de cel de al II-lea Război Mondial.

 

O altă categorie distinctă este cea a refugiaţilor politici, a celor care au cerut azil politic după instalarea dictaturii comuniste la noi în ţară. Conform datelor statistice, aceşti imigranţi sunt cei mai mulţi la număr, ei încercând prin orice fel de mijloace să scape de teroarea comunistă. Riscul imens pe care l-au avut de înfruntat (în special cel al privării de libertate, al decăderii din drepturile sociale şi cetăţeneşti, sau chiar al condamnării la închisoare pe viaţă sau al morţii) nu i-a speriat. Disperarea acestor oameni de a scăpa de „ciuma roşie” nu a cunoscut margini. Au ales orice formă de a fugi în lume, rupând ceva din sufletul lor: certitudinea că pentru ei cale de întoarcere nu mai exista şi nici posibilitatea de a-şi mai revedea vreodată ţara sau familia.

 

Iată însă, că a venit anul 1989, cu toate schimbările şi transformările lui radicale: de mentalitate, introducere a ideii de globalizare, economie mondială, etc. Deschiderea graniţelor a însemnat din nou plecarea masivă a românilor. De data aceasta nu mai erau motive politice, doar o dorinţă acută de afirmare şi de a avea un trai mai bun. Cifrele arată că în 2013 peste 3,5 milioane de români lucrau si trăiau în străinătate. Astăzi ei nu se mai numesc imigranţi, naţia noastră răspândită pe tot globul pământesc poartă denumirea de diaspora românească. Şi o poartă cu mândrie!

 

Din 2008 şi până acum am avut ocazia să întâlnesc foarte mulţi români plecaţi în special în Statele Unite ale Americii şi în Canada. Sunt de vârste diferite: seniori, oameni ajunşi la maturitate, tineri, adolescenţi şi copii. Cei din primele categorii îţi relatează poveşti cutremurătoare de viaţă, dramatice. Tinerii sunt mai senini, mai detaşaţi, au apucat alte vremuri, beneficiază de alte condiţii mai bune, de o deschidere a modului de a gândi şi a trăi, de libertate socială şi interioară. Cu toţii au parte de toleranţă în ţările de adopţie, pentru că aici convieţuiesc şi muncesc laolaltă oameni de pe tot mapamondul. Pe cale de consecinţă şi posibilităţile nenumărate ale românilor de a se manifesta pe diverse planuri. Iar când îi întâlneşti, după ce ajungi să-i cunoşti mai bine şi să-i vezi aşa cum trăiesc ei în ţările unde s-au stabilit, chiar te bucuri de succesul lor, de încrederea pe care ţi-o transmit în viaţă şi pentru viitor, de bucuria şi seninătatea care se citeşte în ochii lor, de faptul că sunt apreciaţi la locul de muncă. Sunt harnici, serioşi, capabili, cu credinţă faţă de ţara în care s-au stabilit şi la progresul căreia participă. Toţi românii din diaspora au avut curajul, indiferent de vârstă, să ia viaţa de la capăt. Şi au reuşit în încercarea lor. Unii sunt chiar străluciţi. Dar niciodată nu au uitat de locurile natale în care s-au născut şi de ospitalitatea proverbială pe care au moştenit-o de la înaintaşii lor.

 

Ospeţia românilor de pretutindeni se manifestă în diverse feluri. Voi începe cronologic prin a prezenta pe câţiva dintre concetăţenii noştri pe care i-am cunoscut în această vară, sau pe care i-am reîntâlnit. Bucuria revederii a fost imensă pentru toţi. Dar bucuria lor de a oferi a fost şi mai mare. Aici vroiam să ajung, la faptul că oriunde s-ar afla pe acest pământ, românii vor avea întotdeauna acelaşi suflet credincios. Ei vor rămâne mereu aceeaşi oameni cu drag, nostalgie şi dor faţă de patria din care au plecat, dar vor avea şi un respect deosebit şi o credinţă nestrămutată faţă de ţara în care s-au stabilit şi în care s-au realizat. Iar acest lucru se poate vedea la biserică. Rugăciunile Crezul şi Tatăl nostru se rostesc de către preot împreună cu credincioşii atât în limba română, cât şi în limba engleză. Steagurile României şi al ţării de adopţie stau de o parte şi de alta a altarului, semn că până în cel mai profund loc al sufletului lor, credinţa acestor oameni şi respectul lor faţă de România şi de ţara în care s-au stabilit este egal şi simţit cu adevărat. Ei vor rămâne liantul prin care încă o dată şi dincolo de relaţiile diplomatice, politice, economice, culturale, etc., vor fi cei care vor asigura prin existenţa şi munca lor o legătură ce va sta la baza celor două popoare.

 

Chiar dacă se vor integra perfect în noua patrie, chiar dacă vor vorbi limba ei, românii din diaspora vor fi mereu şi în egală măsură, cetăţeni ai celor două state. Un exemplu este cel al Pr. Dr. Dumitru Ichim (Kitchener, Ontario, Canada) „sufletul” comunităţii şi al Câmpului Românesc de la Hamilton. Românii de aici se adună în jurul acestui om deosebit. Au un adevărat respect pentru el şi se bucură că îl au printre ei, ca prieten, sfătuitor, duhovnic, povăţuitor de fapte bune. Îl îndrăgesc pentru că este cel care i-a botezat, cununat, sau le-a făcut slujba de trecere la cele veşnice. Dumitru Ichim este preotul şi prietenul lor de o viaţă, omul care le ştie bucuriile şi tristeţile, năzuinţele şi dorurile. Dar în egală măsură el este şi unul dintre cei mai desăvârşiţi artişti ai cuvântului, care scrie poezii într-o limbă română curată şi limpede, cum puţini o vorbesc, în special după o viaţă trăită mai bine de 55 de ani în Canada. Voi mai semnala aici prezenţa Dnei Maria Mioara Bolca, a soţului ei Dl Virgil Bolca şi a fiicei lor Isabela. Le mulţumim de căldura lor sufletească, de ospeţie şi de ciorba făcută „ca la mama acasă”.

 

Şi pentru că tot am ajuns în acest punct, mă voi întoarce cu gândul la Săptămâna Câmpului Românesc de la Hamilton, Canada (6 – 11 iulie 2015). Voi menţiona, în mod special şi cu multe mulţumiri, fam. Maria Marietta Dincov şi Florin Borduşanu pentru atenţia deosebită pe care au acordat-o Dnei Prof. Univ. Dr. Anca Sîrghie, artistei Lia Lungu şi mie. Fam. Borduşanu ne-a găzduit în RV-ul fiului Dnei Maria Marietta Dincov, oferindu-ne astfel, pentru o săptămână condiţii de cazare cu totul speciale. Dar şi mai plăcut era dimineaţa când Dl Florin Borduşanu ne pregătea cafelele, pe care Dna Dincov ni le servea în ceşti aburinde împreună cu nişte brânzoaice calde făcute de ea. Ospitalitatea lor, ca şi a întregului personal de la Câmpul Românesc, s-a împletit mereu cu zâmbetul şi o vorbă bună, alături de urarea de bună ziua, făcând ca totul să pară şi mai însorit. Voi mai insista şi asupra faptului că cei doi soţi au asigurat în două rânduri pentru toţi invitaţii de la Câmp şi personalul de acolo, câte o masă copioasă cu borş de peşte şi saramură (peştele a fost pescuit de Dl Florin Borduşanu, iar Dna Maria Marietta Dincov a fost cea care l-a pregătit aşa cum o fac lipovenii din Delta Dunării).

 

Şi, ca şi cum acest lucru nu ar fi fost îndeajuns, în două seri, prietenii noştri dragi ne-au făcut şi câte un foc de tabără, oferindu-ne la casa lor de la Câmpul Românesc, gustoasele sarmale tradiţionale. Ne-am adus aminte de casă, gazdele ne-au împărtăşit din povestea vieţii lor, cum au ajuns acolo, cum s-au reprofilat îmbrăţişând alte meserii, cum şi-au crescut copiii, cum au reuşit în viaţă. Toate acestea pe acordurile romanţelor cântate de inegalabila Ioana Radu. A fost multă voie bună, iar toţi cei din tabără ni s-au alăturat rând pe rând. Încă o dată, multumim Dnei Maria Marietta Dincov şi Dlui Florin Borduşanu pentru ospitalitatea, generozitatea şi prietenia de care au dat dovadă. Vă purtăm în suflet şi ne este dor de voi.

 

 

2. MARIA ŞI MIRCEA ŞTEFAN BARŢAN şi BISERICA SFÂNTA ELENA DIN CLEVELAND

 

Aceeaşi senzaţie de bine, de prietenie adevărată şi de familie caldă şi primitoare am avut-o şi din partea distinşilor mei prieteni Dna Maria şi Dl Mircea Ştefan Barţan din Cleveland, Ohio, SUA. Deşi „e lung pământul/ ba e lat” (spunea George Coşbuc în Nunta Zamfirei), prin intermediul prietenului nostru comun, scriitorul Aurel Pop de la Satu-Mare, care m-a rugat să scriu prefaţa cărţii Poeme pentru Maria, am ajuns, în 2012 în Michigan, să-l cunosc pe Mircea Ştefan poet contemporan de mare anvergură. Ne-am împrietenit imediat pentru că este o fire comunicativă şi veselă, în ciuda faptului că scrisul lui este total opus firii lui. Şi de atunci am mai comunicat prin e-mail sau pe skype.

 

Nu bănuiam că la plecarea din Hamilton către Cleveland cei doi soţi plănuiseră să mă găzduiască în minunata lor casă dintr-o pădurice, prin care se plimbă nestingherite căprioarele, sau aleargă jucăuşele veveriţe. Împreună cu fiii lor sunt plecaţi de 20 de ani în SUA. Amândoi sunt absolvenţi ai Facultăţii de Fizică din Cluj-Napoca, Universitatea Babeş-Bolyai. S-au integrat din prima zi în societatea americană ca şi cum s-ar fi născut aici. Au luat-o de la zero, dar au avut curaj şi au reuşit să întemeieze şi să ducă spre succes o firmă în care activitatea de bază constă în lucrări executate în granit. Vă rog să credeţi că fac o adevărată artă din munca lor.

 

Deşi fizicieni de formaţie, cei doi sunt nişte artişti. El este si poet, iar Maria Barţan confecţionează cu o măiestrie şi o imaginaţie fără seamăn, bijuterii de tot felul, mărţişoare, cocarde pentru diverse evenimente. Motivele folosite sunt cele tradiţionale româneşti sau americane. Efectul artistic este unul cu totul special. Maria Barţan nu vinde aceste obiecte. Pur şi simplu le oferă, sau dacă totuşi le vinde, banii obţinuţi îi donează la biserici pentru susţinerea unor activităţi religioase sau culturale. În America si în Canada a dona ceva unei biserici, sub formă de bani sau a depune o muncă în folosul acesteia şi, pe cale de consecinţă al întregii comunităţi, este un lucru foarte normal. Aşa se explică diversele lucrări în granit făcute de Mircea Ştefan Barţan la biserica „Sf. Maria” din Cleveland şi nu numai aici. Nu ai cum să nu observi frumosul din sufletul acestor doi soţi, bucuria lor de a oferi, de a împărtăşi din experienţa lor. Îţi vorbesc cu seninătate, calm şi căldură. Fac foarte multe, dar nu se laudă niciodată, iar dacă vrei să le apreciezi munca se sfiesc pentru că sunt modeşti din fire şi li se pare că aşa ar fi normal să fie. Se bucură dacă le oferi ceva, însă cel mai mult se bucură dacă ei sunt cei care îţi dau ceva în dar, dacă pot veni în întâmpinarea oaspetelui lor. „Casa poetului”, aşa cum au denumit-o după ce au cumpărat-o, este în permanenţă deschisă pentru românii care vin din ţară. Şi vă rog să credeţi că sunt mulţi, de la rude şi prieteni sau simple cunoştinţe, până la personalităţi, toţi sunt găzduiţi cu drag.

 

Surprizele acestei familii nu aveau să se termine doar aici. Mircea Ştefan Barţan mi-a oferit o zi de neuitat prin tot ceea ce mi-a arătat în Cleveland, dar şi prin persoanele pe care mi le-a prezentat.

 

Prima vizită a fost cea de la biserica „Sf. Elena” unde la casa parohială, i-am cunoscut pe Preot Iconom Stavrofor Dr. în istorie Petru Mihail Nicolae Stânea, absolvent al Facultăţii de Teologie din Alba-Iulia (Mitropolia Greco-Catolică a Blajului) şi pe soţia acestuia, Dna Dr. în filologie şi editor, preoteasa Carmen Stânea.

 

În afară de bucuria de a ne întâlni şi de a creiona diverse proiecte pentru viitor care să lege şi mai mult comunitatea creştină greco-catolică din Cleveland de biserica greco-catolică din ţară, Pr. Dr. Petru Mihail Nicolae Stânea ne-a prezentat cu mare bucurie şi amabilitate biserica în care slujeşte şi în care se află o părticică din moaştele Sfintei Elena, sălile anexe, în care se ţine Cenaclul „Cafeneaua culturală” avându-l ca iniţiator pe Mircea Ştefan Barţan şi pe Carmen Stânea, sala mare de festivităţi unde se organizează „Balul Toamnei”, petreceri de nunţi, botezuri, revelioane, spectacole, dar şi muzeul bisericii unde se pot vedea exponate româneşti tradiţionale, cupe sportive sau medalii primite de copii cu ocazia unor competiţii.

 

Am mai aflat că „Sf. Elena” este prima parohie română-unită din America. Construcţia bisericii a început la 19 noiembrie 1905 în Cleveland. Până în 1926 s-au înfiintat în SUA 17 comunităţi greco-catolice. Cel care a întemeiat în 1905 prima biserică românească greco-catolică „Sfânta Elena” din Cleveland, precum şi „Românul” primul ziar de pe continentul nord-american, publicaţie de promovare a culturii şi istoriei neamului nostru, a fost Preot Dr. în filosofie şi teologie Epaminonda Lucaciu din Ardeal, om politic şi deschizător de noi parohii greco-catolice în America de Nord, figură proeminentă a Bisericilor Române Unite cu Roma, un luptător neobosit pentru ideea de promovare a românismului. În timpul Primului Război Mondial împreună cu Vasile Lucaciu, cei doi au militat pentru recunoaşterea Marii Uniri, ajungând să ducă o delegaţie de români la Woodrow Wilson, Preşedintele de atunci al SUA şi să convingă publicaţii de mare prestigiu din acea vreme, cum ar fi „Washington Post” şi „New York Times” să pledeze în favoarea acestui eveniment de o importanţă covârşitoare pentru ţara noastră. Acţiunea lor a culminat cu vizita oficială făcută de Regina Maria în SUA (18 octombrie – 24 noiembrie 1926). Iar după abdicarea de la tron, în 1948, Regele Mihai a făcut o vizită acestei biserici.

 

Episcopia Greco-catolică a Eparhiei „Sf. Gheorghe” din Canton, Ohio de care aparţine şi Parohia „Sf. Elena” editează Unirea Almanac / Almanahul Unirea, o publicaţie anuală cecuprinde articole despre problemele actuale ale societăţii umane şi cum sunt ele tratate şi abordate de Biserica Greco-catolică din Statul Ohio, un calendar religios, adresele tuturor bisericilor greco-catolice din SUA, eseuri, articole despre istoria acestor locaşuri de cult.

 

Ne-am despărţit cu părere de rău de Pr. Dr. Petru Mihai Nicolae Stânea, care mai avea multe lucruri deosebit de interesante de povestit şi care ne-a îndemnat să vizităm catedrala ortodoxă „Sf. Maria” spunându-ne că nu vom regreta, pentru că acolo vom avea ocazia să vedem alte comori şi lucruri unice expuse în muzeul parohiei.

 

 

3. BISERICA „SFÂNTA MARIA” DIN CLEVELAND

 

Aşezată într-un parc deosebit de frumos şi de bine îngrijit, biserica se conturează de departe cu silueta ei zveltă şi turnul înalt ce amintesc de arhitectura locaşurilor de cult ortodox din Maramureş. În tot ceea ce o înconjoară, ea se detaşează ca o construcţie singulară, înălţată către Dumnezeu, îmbiind pe cel care îi trece pragul la smerenie şi rugăciune şi umplându-i sufletul cu puritatea trăirilor, a unei reculegeri într-o tăcere paşnică, de împăcare cu sine. Şi toate acestea la aşa o mare distanţă de ţară. Construcţia este absolut impresionantă, copleşitoare, dar nu în sensul de a induce un sentiment de teamă, ci de a transmite într-o pace totală, bucuria de a te afla acolo, de a avea şansa să o vizitezi. Apoi rugăciunea vine normal şi firesc. Toţi cei care au avut şi pot în continuare să facă ceva aici „enoriaşi, slujitori şi binefăcători ai acestui sfânt locaş”, în frunte cu Prea Cucernicul Pr. Paroh Dr. Remus Grama au depus de-a lungul timpului o mică parte din sufletul lor la realizarea acestei minunăţii. Dumnezeu i-a ales şi a lucrat prin ei, iar acest lucru se vede de departe.

 

Fondată în 1904, parohia „Sf. Maria” este cea mai veche parohie românească ortodoxă de pe întreg teritoriul Statelor Unite. Cel care ne-a întâmpinat a fost Pr. Ionel Satnoianu, secretar administrativ. Aşa cum era firesc, am intrat mai întâi în biserica pictată de maestri Niculai şi Ioana Enachi, care acum locuiesc la Tornoto. Ei sunt absolvenţi ai Facultăţii de Arte Plastice din Bucureşti, precum şi ai Şcolii de Iconografie de pe lângă Patriarhia Română. Au urmat studii de pictură iconografică în Canada şi în Statele Unite. „Stilul lor poate fi comparat cu expresia cea mai desăvârşită a tradiţiei picturii bizantine reprezentată în pictura iconografică română ortodoxă de Dobromir cel Bătrân (sec. al XV-lea) şi Dobromir cel Tânăr (sec. al XVI-lea), precum şi de Teofan din Creta (sec. al XVI-lea), maestru al acestui „gen”. … „Pictura bisericii a fost făcută folosindu-se, în funcţie de suprafaţă, uleiuri acrilice şi foiţă de aur.” … „Un proiect impresionant realizat în cinci ani de muncă asiduă, întru slava lui Dumnezeu.” (Pr. Paroh Dr. Remus Grama, St. Mary Romanian Orthodox Cathedral, Cleveland, Ohio, An Explicative Album of the Iconography). Întregul complex este proprietatea acestei parohii româneşti.

 

În continuare am avut bucuria de a descoperi şi vedea toate comorile pe care din 5 august 1989 de când a fost numit paroh la această biserică, Pr. Dr. Remus Grama a reuşit să leadune aici cu muncă asiduă, constantă dar şi cu o credinţă de nestrămutat în idealul său. Am vizitat încăperea unde se botează copii, holul care duce la etaj şi unde alături de un pian cu coadă (semn că se organizează şi recitaluri de muzică clasică) este o vitrină cu manechine îmbrăcate în costume naţionale româneşti (totul aminteşte cu mândrie de România şi de istoria poporului român), un perete placat cu plăci de marmură (92 x 127 cm) sculptate şi pictate. Plăcile au fost prezentate pentru prima oară la Expoziţia de la New York, din 1939.

 

După 70 de ani de depozitare în condiţii precare, ele au fost recondiţionate complet timp de un an de zile prin munca voluntară a lui Mircea Ştefan Barţan şi reprezintă blazoanele marilor ţinuturi româneşti, având în centru, sculptată, stema acestora. La ideea Pr. Dr. Remus Grama ele au fost plasate pe un perete al Centrului Cultural Româno-American. În mijlocul lor putem vedea statuia din bronz „Domniţa” realizată de sculptorul Ion Jalea. Dezvelirea lor s-a făcut de către Înalt Preasfinţitul Nathaniel cu ocazia împlinirii a 30 de ani de păstorire episcopală, a 110 ani de la înfiinţarea parohiei şi a 25 de ani de când Pr. Remus Grama a fost numit paroh aici.

 

Dar surpriza cea mai mare avea să vină atunci când am vizitat muzeul, o mărturie vie a existenţei unui neam pe acest pământ, o Românie în miniatură adusă din ţară tocmai în inima Statelor Unite şi aceleaşi două steaguri (ale Americii şi României) puse cu credinţă în faţa altarului din biserică şi la intrarea în muzeu. România de aici nu se simte străină şi nici stingheră. Este la ea acasă. Este atât de impresionant tot ceea ce a reuşit să facă Pr. Dr. Remus Grama împreună cu enoriaşii pe care îi păstoreşte de aproape 26 de ani, încât mai că îţi dau lacrimile de emoţie, de bucurie şi recunoştinţă. Muzeul adăposteşte comori inestimabile, plecând de la semnătura olografă a lui George Enescu, cel care a permis în mod expres corului bisericii să-i poarte numele, la tablouri originale semnate de Nicolae Grigorescu şi alti pictori de seamă, la o ediţie foarte rară a Luceafărului lui Mihai Eminescu, ilustrată de Mişu Tăişanu laAtelierele Societăţii „Luceafărul” din Bucureşti (1921-1923), care are 23 de planşe color, la obiecte de artă realizate de Regina Maria, costume şi vase populare etc. O altă încăpere conţine odoare şi veşminte religioase, precum şi icoane vechi pictate pe lemn şi pe sticlă. Impresionantă este şi o colecţie de gravuri si picturi cu Bucureştiul sec. al XIX-lea, donată de Theodor Ghunther, diplomat american.

 

În afară de aceste preocupări, anual parohia organizează Festivalul Românesc Sf. Maria, care va avea loc între 21-23 august. Preot Paroh Remus Grama îmi povestea că participanţii sunt deosebit de numeroşi, că se fac mii de sarmale şi mici şi că, în afară de români, participă şi foarte mulţi americani. Într-un an a venit chiar primarul oraşului Cleveland, care a primit diploma de Cetăţean de Onoare al României.

 

Din tot acest tablou nu putea lipsi publicaţia Weekly Buletin, St. Mary Orthodox Cathedral, A Parish of the Romanian Orthodox Episcopate of America (Buletin săptămânal, Catedrala Ortodoxă Sf. Maria, Parohia Episcopiei Ortodoxe Române din America) care prezintă toate evenimentele din viaţa obştei.

 

Mulţumim pe această cale Pr. Paroh Dr. Remus Grama că în Nr. 28, Volumul 62 din 19 iulie 2015 a menţionat vizita la biserica „Sf. Maria” a Prof. Univ. Dr. Anca Sîrghie, a mea, precum şi participarea noastră alături de Mircea Ştefan Barţan la Săptămâna Câmpului Românesc din Hamilton, Canada, condusă de Pr. Dr. Dumitru Ichim. („PARISH VISITORS. Last week Muguras Maria Petrescu a journalist and writer from Romania visited our church and museum. She attended Campul Romanesc in Hamilton, Ontario, where she lectured along with Mircea Bartan, Father Dumitru Ichim and Anca Sirghie”. – OASPEŢI CARE NE-AU VIZITAT PAROHIA. Săptămâna trecută, Muguraş Maria Petrescu, ziaristă şi scriitoare din România, ne-a vizitat biserica şi muzeul. Ea a participat la Săptămâna Câmpului Românesc de la Hamilton, Ontario, unde a conferenţiat împreună cu Mircea Barţan, Pr. Dumitru Ichim şi Anca Sîrghie.”, p.

 

Mulţumim părintelui şi tuturor enoriaşilor pentru faptul că există în vieţile noastre şi că duc mai departe cu mândrie stindardul românesc. Ziua nu se putea încheia fără vizitarea mormântului diplomatului şi scriitorului Aron Cotruş înmormântat în cimitirul „Holy Cross” din Cleveland.