Muntele Diavolului

0
149

Câmpia Centrală a Californiei, în care este așezată conurbația San Francisco Bay Area este înrămată de Cordilierii dinspre Pacific și Sierra Nevada. Între aceste forme de relief, asemănătoare oricăror dealuri sau munți din lume, există spinările de cămilă ale faliilor tectonice, deobicei golașe, configurații ciudate, atestând violenta interacțiune dintre Placa Pacificului și cea a Americii de Nord, încălecată de cea dintâi și glisând cu fiecare cutremur. Numai la seismul istoric din 1906 placa pacifică s-a deplasat cu mai mult de șase metri spre Nord. Spinarea faliei San Andreas, una dintre cele mai celebre din lume, lungă de peste o mie de kilometri, intră în imersiune în dreptul orașului San Francisco, dar își lasă la vedere încă vreo șaptesprezece falii mai scurte, fiecare cu numele ei, deobicei de sfinți. Scoarța terestră e într-o mișcare aproape continuă. De la o zi la alta am văzut un zid antifonic de pe o autostradă, rupt de o denivelare de teren.
Neactivă de 250 de ani, partea sudică a plăcii pacifice ar putea declanșa oricând un dezastru. Până atunci, în sezonul ceva mai rece, înălțimile golașe înverzesc, pentru ca în scurt timp clima mediteraniană să le usuce și atunci nu mai sunt atât de frumoase faliile Calaveras Fault, San Gregorio, Garlock, Laguna Salada, Hayward, North Anatolian Fault, Imperial Fault, San Gabriel Fault, San Jacinto etc. Cu mare curaj se cațără vile luxoase pe aceste infernale pericole, urmate de șoselele pe care mașini puternice par a executa sporturi extreme. Pepinierele furnizează o vegetație tropicală, la umbra căreia se ascund locuințele. Un asemenea șir de oaze decorează colinele Calaveras, paralel cu Silicon Valley. Construcțiile nu ating vârfurile, sunt plasate cam pe la mijloc, deoarece dimineața ceața bântuie piscurile și nimeni nu și-ar dori nori în dormitor. Oricum, și de acea înălțime peisajul oferit de Câmpia Centrală este fascinant.
O formă de relief atipică, considerată accident geologic, se ridică în mijlocul acestui peisaj. Este muntele Diablo, monstrul dintre sfinți. Este modest ca înălțime, nu mult peste o mie de metri, produs al chinurilor la care au fost supuse aceste falii terestre. Două cocoașe unice în lume, atrăgând mereu norii aceia uscați, din care rareori picură o parodie de ploaie. L-am văzut dinspre orașul Concord, localitatea cea mai apropiată, situată nu departe de laguna formată de fluviul Sacramento, care se varsă în Golf. O destinație turistică e Parcul Național al muntelui, cu o suprafață de 8000 de km pătrați, cu serpentinele care pun mașinile la încercare. Colinele urcă treptat, golașe și aliniate în rânduri paralele, într-o simetrie realizată parcă de mâna omului, spre zone parțial împădurite. Faima lui Diablo se datorează peisajului pe care-l oferă, fiind pe locul doi, în lume, după Kilimandjaro. Dintr-un Vista Point, loc de observație și meditație, aflat în vârf, se poate vedea până la o distanță de zeci de mile, întreaga creație naturală și umană din partea de Nord a San Francisco Bay Area. O adevărată colecție de roci geologice scoate la iveală din străfundurile terrei această anomalie a naturii. Bicicliștii se aventurează cu pasiune în lumea ireală a muntelui, venerat în egală măsură de aborigenii americani, cât și de contemporanii noștri. Contrastele pe care le oferă peisajul sunt aici mai puternice decât oriunde.