Fragment din „Jurnal American”
Grecii surprind uimitor de frumos prin formele statuilor mişcările trupului; mişcări pline de graţie, mândrie şi frumuseţe.
Trupurile frumoase ale femeilor şi bărbaţilor au fost reprezentate cu mult interes, migală şi dragoste de către sculptorii vremii. Admirăm statuia din bronz Atena cu bufniţa (Bronze Athena with owl), din perioada 460-450 î.e.n. Atena ţine o suliţă în mâna stângă şi din mâna sa dreaptă o bufniţă se revoltă. Pe chipul fiicei lui Zeus şi a lui Metis, protectoarea artelor frumoase, meşteşugurilor, literaturii, agriculturii, se poate citi moştenirea forţei tatălui şi înţelepciunea mamei. Atena poate fi recunoscută prin coiful specific unui războinic: iar bufniţa este simbolul înţelepciunii – la greci. La alte popoare bufniţa este simbolul morţii. Se spune că statuia Atenei – luptătoarea – era atât de mare încât marinarii atenieni aflaţi departe pe mare puteau vedea coiful şi lancea zeiţei strălucind în lumina soarelui. Oricum, relaţia dintre om şi divinitate vădeşte umanismul sui-generis al culturii elene. Ne mirăm şi nu este pentru prima oară, cum un popor atât de mic, dar atât de dotat, şi-a dobândit un loc unic în istoria dezvoltării omeneşti, cum filosofia lui a stat la baza întregii civilizaţii şi culturi europene. Însă, spre sfârşitul secolului al IV-lea î.e.n., Antichitatea greacă a dat semene de oboseală…Războaiele au slăbit-o! Capul zeiţei (Marble head of a goddess), din secolul IV î.Hr., este executată din marmură. Se presupune că este al zeiţei Afrodita (zeiţa dragostei şi a frumuseţii). O privim, parcă ar vrea să ne spună ceva, poate să ne dăruiască din bunătatea ei, dar, în cele din urmă, strălucirea marmurei reci ne îndepărtează…
Ne oprim în faţa a două statui din bronz, una reprezintă un Portret al nepotului lui Augustus Caesar (Portrait of the Grandson of Augustus Caesar), statuie superb realizată, şi alta Capul unui atlet (Marble head of an athlete), ambele copii după sculpturi greceşti antice. Acestea, ca şi multe altele din acest muzeu, au fost achiziţionate de către Jacob S. Rogers, un om extrem de bogat care a murit în 1901, şi care şi-a lăsat întreaga avere ca donaţie Muzeului Metropolitan. Averea lui s-a constituit într-un fond ce-i poartă numele – „Rogers Fund“. Muzeul beneficiază şi de alte fonduri care poartă numele diverşilor donatori.
Statuile grecești, în special, reprezintă imaginea omului ideal : frumos, virtuos, curajos și îndemânatec. Ca să înțelegem reprezentările acestor minunate sculpturi, ne amintim de istoria artei grecești, de cele patru perioade : cea homerică, cea arhaică, cea clasică și cea elenistică. Statuile din perioada homerică erau pictate și decorate cu motive geometrice; în perioada arhaică erau reprezentate chipuri de zei lucrate din lemn și imagini fantastice de centauri, sfincşi, gorgone. Totuşi în această perioadă s-au creat imagini de zei şi de eroi din mitologie, după chipul oamenilor reali; în perioada clasică s-au creat sculpturi cu chipuri pline de măreţie, de eroism şi să nu uităm că, din punct de vedere arhitectural, în această perioadă a fost construit Partenonul pe Acropole – dealul care domină Atena. În perioada elenistică se adânceşte cunoaşterea omului, care este de multe ori reprezentat în anumite momente de acţiune (ex. Marsias în supliciu este imaginea unui corp deformat prin supliciu). Am în imagine grupul statuar Laocoon, aflat în Muzeul Vatican din Roma şi care exprimă suferinţa în lupta cu moartea. A fost inspirată din legenda preotului cu acest nume, care s-a opus introducerii calului troian în cetate. Supărată, zeiţa Atena ar fi trimis doi şerpi care l-ar fi omorât pe Laocoon şi pe cei doi fii ai săi.
În general sculpturile sunt aşezate aici pe piedestaluri înalte, ceea ce le amplifică măreţia. Recunosc această măreţie, calitatea compoziţiei acestor sculpturi, admir amănuntele anatomice ale corpului omenesc, armonia lor, frumuseţea, dar mă întristează! Le privesc şi parcă aştept… Cineva scria atât de inspirat, despre fericirea celor care pot auzi sculpturile vorbind…
În partea destinată Artei romane mai aflăm bustul din marmură al unui Om cu barbă (Man with beard) şi Împăratul Augustus (Emperor Augustus). Privesc cu atenţie chipul împăratului. Lungimea nasului este egală cu înălţimea frunţii, ceea ce dovedeşte calităţi precum eleganţa, independenţa şi puterea de fascinaţie. De remarcat şi nasul romanului care pare a întregi frumuseţea chipului. Sprâncenele au o linie aproape dreaptă, ceea ce arată hotărârea şi forţa mentală; ele sunt apropiate, lăsate pe ochi – semn al profunzimii de spirit. Lobii urechilor sunt desprinşi de cap, semn de independenţă, energie, generozitate. Se spune că dacii aveau lobii lipiţi de cap, ceea ce ar semnifica o mare adaptabilitate.
va urma
