Coborâm pe niște scări la mezanin și vedem colecţia Robert Lehman, dispusă în mai multe încăperi, cu picturi, artă decorativă, desene, picturi italiene începând cu anul 1300: Petrus Christus (pictor olandez), Francisco Goya (pictor romantic spaniol), Jean Auguste Dominique Ingres (pictor neoclasic francez), Rembrandt van Rijn (pictor olandez), Sandro Boticelli (pictor italian), impresioniști și postimpresioniști, ceramică în glazuri multicolore, sticlă veneţiană, bronzuri; arabescuri, statui, colonete, nervuri, lanţete, pietre preţioase, semipreţioase, toate acestea pe vase de sticlă, vase din metale nobile, pe mobilier din lemn, din metal, pe bijuterii din aur și argint; totul încărcat, dantelat, armonizat, găurit, aurit… Atâta aur! Erau conștienţi de faptul că aurul este o condensare a luminii solare și că această lumină este însăși viaţa, forţa? Cineva scria:„Pentru profan cuvântul aur corespunde unei percepţii reduse, pentru iniţiat este indicaţia filiaţiei solare”. Minunate și uluitoare lucrături făcute de mâna omului! Ce fel de oameni au fost? De unde atâta răbdare, atâta timp, atâta dragoste de frumos, atâta măiestrie, atâta ambiţie, atât profesionalism? Acum trăim alte vremuri și nu vom mai fi în stare să mai realizăm ceea ce au realizat oamenii Renașterii, perioadă de înflorire culturală și artistică, din secolele XV-XVI. Nu fiindcă nu vom fi în stare, ci pentru că trăim în alt timp, avem alte priorităţi, alte gusturi, alt ritm al vieţii… Omul Renașterii (Homo universalis renascentia) și-a găsit timp pentru creaţie, a avut multă răbdare și a avut și dorinţa de a înfrumuseţa obiectele din jurul său; el rămâne în memoria noastră caracterizat prin agerime, un om deschis oricăror idei, cu simţ deosebit al frumosului, cu dorinţa de afirmare și dobândire a unui renume. A dorit să se exprime, a avut dragoste faţă de armonia formelor, a dorit și a reușit să îmbine utilul cu frumosul. Desigur utilul acelei epoci! Chiar manuscrisele erau împodobite cu picturi și decoraţiuni din aur și argint. Astăzi, ne minunăm în faţa capodoperelor plămădite de acei creatori și pe undeva spiritele noastre se intersectează în vibraţii… Acţiunea lor de atunci a devenit contemplare și înţelegere pentru noi. Sfânta contemplare! Dacă toţi acești artiști au reușit pentru o clipă din eternitate să fie zei, printr-o străfulgerare, spiritele noastre simt și ele înălţarea… Iată avem arta, pentru ca realitatea urâtă din jur să nu acapareze totul, să nu ucidă spiritele noastre! Și totuși nu pot să nu mă întreb: Câte vieţi au avut acești artiști? În primul rând omul s-a regăsit în toată frumuseţea făpturii sale fizice și spirituale, așa cum au zugrăvit-o cu penelul pictorii de atunci, sculptorii: Michelangelo, Rafael și mulţi alţii…
Ne fug privirile spre tabloul lui Jean-Auguste-Dominique Ingres Prințesa de Broglie (Pauline Eleonore de Galard de Brassac de Bearn), pictură în ulei pe pânză. Coafura este de o sobrietate marcantă, trăsăturile feţei delicate, privirea atât de adevărată, iar rochia colorată în albastrul unui cer spălat de nori, albastrul adevărului…
Atent la toate elementele ce compun lucrarea, pictorul francez a fost un reprezentant al neoclasicismului secolului XIX. Pieter Bruegel, pictor renascentist olandez din sec. XVI, este prezent aici cu Secerătorii (The Harvesters), lucrare datată din anul 1565.
De remarcat aici este faptul că în timp ce unii iau masa, ceilalți lucrează. El era pictorul cu cele două porecle: „Bruegel al ţăranilor“ și „Breugel cel ghiduș“. Opinia scriitorului Maugham cu privire la opera lui Breugel coincide cu opinia mea. Impresia lui era că Breugel își vedea semenii în mod grotesc, că viaţa pentru el era constituită din întâmplări caraghioase și sordide, subiecte care se pretau la râs. Și culmea, mulţi au încercat să-l imite, probabil pentru latura sa profund umană, pentru sentimentul de respect pe care l-a avut pentru oamenii satelor. Cu toate acestea îmi amintesc de pictura lui Ţara trântorilor, tablou în care oamenii dorm întinși pe pământ și imaginea tabloului îmi revine ori de câte ori văd oamenii dormind în timpul zilei, pe locul unde au de făcut lucrări… Pe unde o fi expus acest tablou? La München se pare! Ar trebui făcute copii și distribuite în multe ţări. Prevăd că în curând vor apărea picturi cu oameni în picioare, înghesuiți, stând la rând pentru un job!
