Interviu cu violonistul Mihai Andrițcu
Am avut bucuria să îl cunosc pe violonistul Mihai Andrițcu cu prilejul unui concert caritabil organizat de Crăciunul anului 2019, de către Lions Club Câmpia Turzii – Turda, Asociația Culturală ,,Casa Colecțiilor” Turda și Radio Tv Unirea Wiener Neustadt Austria.
Am dorit foarte mult să port o discuție cu domnia sa, dar concertul s-a terminat destul de târziu, iar drumul către Sibiu l-a făcut pe domnul Andrițcu să se grăbească. Am găsit acum oportunitatea de a purta un dialog interesant pe care vi-l redau mai jos.
Cristina Oprea: Pe drumul artei este greu de mers. Care au fost acești pași de început pentru violonistul Mihai Andrițcu?
Mihai Andrițcu: Primii mei pași au fost, când privesc în urmă, destul de ușori pentru că au fost ajutați de părinții care nu m-au lăsat să cad, chiar dacă poate mă clătinam uneori. Am început studiul viorii la 8 ani, la Școala de Arte din Glodeni, R. Moldova. De la primele ore eu mă așteptam să cânt deja însă profesoara mea îmi dădea doar exerciții pentru că vioara e un instrument atât de pretențios încât este nevoie de mult timp până să reușești să scoți sunete frumoase din el. La liceu am plecat la Cluj unde am avut foarte multe de învățat. Acolo am întâlnit un mediu muzical foarte benefic dezvoltării muzicienilor datorită profesorilor și instituțiilor de cultură. La Conservator am rămas tot la Cluj dar din anul 3 am început să colaborez cu Filarmonica din Sibiu unde activez și în prezent.
Cristina Oprea: Cine a a vut un impact major în viața dvs. și v-a coordonat spre o carieră frumoasă?
Mihai Andrițcu: Fiecare om la momentul potrivit a avut un impact mare asupra mea. Am fost înconjurat de oameni buni și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta, lucrul acesta noi nu îl putem controla. Pot să mă gândesc însă la profesorul meu din Conservator, Valeriu Maior care când a fost rugat să trimită un student la orchestra din Sibiu la o colaborare, deși nu aveam prea multă experiență m-a trimis pe mine. De acolo a început un alt drum și alți oameni buni de la care am învățat și învăț multe lucruri.
Cristina Oprea: Ce impact a avut muzica în destinul dvs.?
Mihai Andrițcu: Muzica a avut un mare impact în existența mea: în primul rând că mi-a “ocupat” viața profesională dar în al doilea rând că a influențat-o destul de mult și pe cea personală, deoarece tot într-o conjuctură muzicală am cunoscut-o și pe soția mea. În afară de aceasta cred că muzica și arta în general au un impact important în gândirea noastră ca oameni. Tind să cred că am devenit mai sensibil, sper, mai atent la ce se întâmplă în jurul meu, mai comunicativ și mai disciplinat datorită muzicii.
Cristina Oprea: În ce săli de concerte a fost auzită vioara dvs?
Mihai Andrițcu: Vioara mea s-a auzit mai mult în orchestră. Este o postură care îmi place foarte mult și îmi oferă multe satisfacții, aceasta este și principala mea activitate, aceea de a cânta în orchestră simfonică. În postura aceasta am avut ocazia să cânt în săli foarte bune din țările noastre și din Europa.
Cristina Oprea: În afară de repertoriul muzicii clasice ce alt gen de muzică mai abordați?
Mihai Andrițcu: În afară de muzica clasică, îmi plac o mulțime de alte genuri muzicale. Activez și în formația de pop-rock Trupa Hara, fapt care la fel, îmi oferă foarte multe satisfacții și unde am învățat multe lucruri noi pe care le poți aplica și în muzica clasică.
Cristina Oprea: Ce încercați să comunicați prin intermediul muzicii, celor care vă ascultă?
Mihai Andrițcu: Încerc să transmit o stare de bine și de frumos care să genereze în cei care ascultă bunătate entuziasm și energie. Este o provocare și pentru ei, cei care ascultă, dar și pentru noi, cei care cântăm.
Cristina Oprea: Despre concertele de caritate ce ne puteți spune?
Mihai Andrițcu: Concertele de caritate sunt, după părerea mea, acțiunile care ne scot din rutina nefolositoare a gândirii noastre că timpul ne aparține și că trebuie să facem lucruri doar spre folosul nostru. Cred că acest gen de concerte trebuie să existe și trebuiesc abordate cât mai sincer și mai deschis, de către noi muzicienii. Am încercat până acum să răspund pozitiv atunci când am fost invitat să cânt la un concert caritabil deoarece consider că este o datorie nescrisă pe care o avem.
Cristina Oprea: Cum ați trecut prin acea perioadă de izolare, obișnuit fiind cu sălile de concerte și publicul meloman?
Mihai Andrițcu: În afară de privarea de exprimare în fața publicului, care a fost destul de neplăcută, perioada de izolare a avut și urmări bune în activitatea mea. În afară de faptul că am înțeles, ca toți oamenii sper, ce importantă este normalitatea și că nu trebuie să o denaturăm, am făcut și multe lucruri noi: în urma necesității de exprimare artistică am experimentat mult zona de online, am făcut filmulețe muzicale împreună cu soția și cu prietenii mei, am creat rețele de socializare pe Facebook și YouTube (ne găsiți cu numele de Art to Go), am pus bazele unei asociații culturale de care sunt cel mai bucuros. Am simțit lipsa publicului dar l-am căutat prin mijloacele tehnologiei.
Cristina Oprea: Dacă mâine s-ar organiza un concert intitulat ,,Ritmul vieții” ce piese ați interpreta?
Mihai Andrițcu: Probabil m-aș apuca de studiu la o fugă de J.S.Bach, Perpetuum mobile de O. Novacek, și o sonată de W.A.Mozart.
Cristina Oprea: Un sfat pentru un copil care vă admiră într-un concert și merge acasă și cere părinților să îi cumpere o vioară.
Mihai Andrițcu: Pe un copil l-aș sfătui să asculte de profesorul lui, căci după ce îi cumpără părinții o vioară îi găsesc și un profesor și i-aș da o listă cu marii violoniști ai lumii pe care să îi vizioneze, să-i admire și să îi urmeze.
Cristina Oprea: Putem trăi fără muzică?
Mihai Andrițcu: Nu știu dacă putem trăi fără muzică… nu cred că a experimentat asta cineva vreodată deoarece muzica, la toate popoarele, pe toate marginile pământului, face parte din viața însăși. Cred că în contextul acesta verbul “a trăi” nu este la fel cu “a viețui”. Poate că am putea viețui doar cu hrană și aer dar nu am putea trăi fără muzică.
