A venit și momentul cel atât de așteptat când, șeful magazinului ”VÂNĂTORUL” din București care, la acea vreme funcționa lângă Hotelul LIDO, chiar lângă o benzinărie iar șeful magazinului fiind tot buzoian ca și mine, iar ne-am legat unul de altul după ce ne-am tot povestit diverse de prin locurile unde crescusem amândoi iar el și-a amintit de câțiva Șelari, vânători și ei cu care se cunoscuse bine de tot. În atari condiții, prietenia noastră s-a sudat cu rapiditate iar după ce, tare mândru de mine, i-am arătat hârtia pe baza căreia miliția îmi permitea ca să-mi cumpăr o armă de vânătoare, când m-a întrebat ce armă doresc, i-am răspuns imediat tremurând de emoție că, doresc o pușcă cu țevi lungi asemenea aceleia a unchiului meu, în fapt, o Tulă superbă, de-o vârstă cu Ion Vodă cel Cumplit având numai o țeavă și cocoș pe dinafară cu care, unchiul meu făcea minuni mai ales că, își încărca el însușii cartușele cu ceva poșuri de plumb aproximativ rotunde amestecate cu piulițe, ceva caiele și capete de piroane, iar când trăgea după vreun mistreț, toți din preajmă știau că el a tras auzind șuieratul încărcăturii de pe țeavă. Dar, cum-necum, având un singur foc în armă, își făcea treaba cu ea așa cum se impunea așa că, de al doilea foc și nici nu mai avea nevoie. Trăgeau tare bine muntenii mei căci, având muniție puțină o prețuiau cum trebuia.
Aflând deci care era doleanța mea, șeful magazinului mi-a spus ca să merg acasă liniștit că deja el știe ce armă doresc și astfel, mă va anunța la telefon când va urma ca să vin s-o cumpăr și totodată, de câți bani aveam nevoie.
Astfel, au trecut lunile iar pe la sfârșitul verii din anul 1966 numai ce m-a sunat de la magazin anunțându-mă că mi-a sosit arma comandată așa că, să mă prezint de îndată cu 1400 de lei ca s-o cumpăr. La acel moment eram un proaspăt locotenent de-abia ieșit de pe băncile școlii de ofițeri iar de bani doar auzisem așa că, am devalizat iute șifonierul și am făcut un pachet destul de voluminos cu toate hainele civile pe care le-am găsit acolo, pachet pe care l-am înghesuit într-o paporniță și gâfâind de alergătură am reușit ca să mă cocoț din mers în al doilea vagon al tramvaiului 26 care pe atunci era prevăzut cu uși pe șină, pe care nu le închidea vatmanul iar astfel, am ajuns la Gara de Nord de unde, tot într-o fugă, m-am înființat în Piața Matache Măcelarul unde am dat buzna în magazinul cu haine vechi de l-am speriat pe chivuțar care, văzându-mă așa de agitat, nu știa ce s-a petrecut dar când i-am răsturnat oferta pe tejghea i-a revenit inima la loc iar după ce le-a cercetat cu ochii lui de expert m-a privit lung:
– Ei, … ia spune boierule, cum ne înțelegem?
– Păi, – i-am răspuns eu pe un ton de adevărat comerciant -, dacă-ți place marfa, plătește-o, dacă nu-ți place, bag-o la loc în coș ca să merg cu ea la un cumpărător serios!
– Aoleo ! … – s-a mototolit el imediat – Adică, io nu-s serios ?
– Păi, … dacă-ți place marfa, cumpăr-o și lasă poveștile, că are cine s-o ia, dacă nu… salut și n-am cuvinte – m-am dat eu mare după care am și ridicat pardesiul meu pe care nici nu apucasem ca să-l port și după ce l-am scuturat puțin, nu pentru că ar fi fost prăfuit ori mototolit ci doar așa, ca să-l vadă că era nepurtat, apoi l-am împăturit cu grijă intenționând ca să-l depun la loc în paporniță dar chivuțarul a sărit ca ars:
– Stai mă omule, ce te grăbești așa, ori dau turcii?!
– Păi – i-am răspuns eu pe un ton de șmecher -, n-am chef ca să pierd timpul cu dumneata căci, dacă nu vrei să cumperi ce-ți ofer eu, am cui s-o dau.
– Mă rog, … și cât vrei pe el ? – m-a întrebat el cam nemulțumit deoarece simțise că eu luasem conducerea negocierii.
– Păi, săptămâna trecută l-am cumpărat de la magazin cu două mii două sute de lei, așa că, spune-mi cu cât mi-l cumperi nepurtat cum este.
– Auzi, bre ? … M-ai sufocat cu prețul sta. Chiar vrei să mă convingi că te-au fript ăia de la magazin ori mă crezi pe mine mai fraier decât sunt ?
– De ce-mi spui asta ? – am sărit eu ca ars – Dumneata cât ai da pe pardesiul ăsta, așa nepurtat cum este ?
– Bre, … marfa de la magazin o iei cu un preț, iar dacă o vinzi la piață cum faci dumneata acum, o dai cu mult mai puțin, că de … așa-i la piață. M-ai priceput ?
– Bun, acum hai că m-ai lămurit dar te rog grăbește-te că deja am cam întârziat acolo unde trebuie să ajung.
– Mda, … m-am prins eu că te cam grăbești – mi-a repicat chivuțarul – că prea îți tot citești ceasul, așa că … hai să ne-nțelegem cu opt sute de lei.
In secunda următoare am și smuls pardesiul de pe tejghea începând ca să-l împăturesc și bombănind:
– Ei, … nici așa ! Doar nu crezi că l-am furat ?! – și ca să-i fac dovada i-am arătat proaspăta legitimație de ofițer – O vezi ? Eu ți-l vând pentru că umblu numai militar așa că, nu mai am ce face cu el. Dacă-l vrei, bine, dacă nu, mă bucur că ne-am cunoscut și gata !
– Ei, gata, acum oprește-te că m-ai lămurit ! – Mi-a replicat el oftând după care a scos un teanc de sute de lei din buzunarul interior al hainei și mi-a numărat o mie două sute de lei pe care mi i-a întins și pe care eu i-am luat, i-am numărat atent și i-am introdus în buzunar iar apoi am extras din paporniță un costum de vară bine purtat, vreo două perechi de pantaloni și un sacou, cercetându-l atent cum le verifica punându-le după aia deoparte și din ce în ce mai nemulțumit m-a întrebat – Gata ? Astea-s toate ?
– Că doar n-ai pus ochii și pe astea de pe mine ori le preferi pe alea cu care sunt îmbrăcat în legitimație ?
Întrebarea mea de om supărat l-a amuzat nespus de mult așa că, a izbucnit în hohote de râs după care, a scos iar pachetul de bani de unde mi-a mai numărat încă șase sute de lei.
– Offf, … – s-a văitat el -, îți mulțumesc c-ai venit la mine dar să nu mai treci p-aici ca să facem afaceri pentru că, nu te mai primesc deoarece mă aduci la sapă de lemn.
– Cum așa ? – m-am prefăcut eu surprins – Mai adineauri ai râs în hohote !
– Normal, … cum să nu râd când, auzindu-te că-mi vinzi uniforma de gabor pe care imediat mi-am și închipuit-o expusă în vitrină îmbrăcând manechinul ăla jegos și zgâriat aflat în colțul magherniței mele.
Ieșind din prăvălia lui cu banii în buzunar am și oprit un taximetru căruia, trepidând de emoție i-am comandat ca să mă ducă la LIDO iar astfel, în următoarele zece minute intram în magazinul visat iar șeful, zâmbindu-mi bine dispus, mi-a așezat pe tejghea o cutie lungă din carton căreia i-a îndepărtat capacul apoi, revenind în dreptul clientului cu care tocmai discuta mi-a făcut un semn discret ca să cercetez cutia.
Cred că eram palid la față și ușor nădușit când, cu mâinile tremurânde, i-am mângâiat mai întâi țevile lungi și patul nou-nouț dar fără să îndrăznesc a o scoate din cutie. Au trecut mai bine de 55 de ani de atunci iar eu încă mai simt și acum furnicăturile de emoție care mi-au tremurat mâinile fermecate de frumusețea armei. Intre timp, clientul a plecat iar șeful magazinului, după ce a completat documentul de cumpărare s-a apropiat iar de mine cercetându-mă zâmbitor:
– Ei, … ce spui ? Corespunde? – dar cum eu amuțisem n-am putut ca să-i răspund imediat așa că, s-a apucat ca să completeze grăbit un formular iar apoi s-a apropiat iar de mine întinzându-mi-l – Uite, cu actul ăsta și cu arma du-te la Gliga de la Capitală că te așteaptă. I-am spus cine ești și mergi la el ca să-ți facă formele apoi, … cu Dumnezeu înainte!
Nu l-am putut îmbrățișa deoarece ne despărțea tejgheaua dar nici prea multe n-am putut ca să-i spun datorită nodului care mi se pusese în gât așa că, i-am strâns numai mâna, i-am dat banii iar el a mustăcit amuzat restituindu-mi cele trei bancnote de câte o sută de lei fiecare pe care eu îi atașasem ”din greșeală” la prețul plătit pentru armă după care, mi-am luat cutia la subțioară și am pornit cu pas întins spre Miliția Capitalei.
In timp ce așteptam ca maiorul Gliga care mă cunoștea să deschidă ghișeul, un colonel de grăniceri care cumpărase și el o armă de vânătoare marca IJ – superbă și aceea -, m-a rugat ca să-i permit să-îmi vadă pușca iar după prima aruncătură a privirii asupra ei, m-a scormonit imediat pe mine cu mare atenție apoi s-a uitat din nou atent pe țeava armei mele reașezând-o apoi din nou în cutie:
– Hm, … interesantă jucărie – mi-a spus el făcându-mi scurt cu ochiul -, ce-ar fi să facem schimb de arme că și a mea e nouă că am cumpărat-o mai adineauri tot de la Lido. Ce zici?
– Nu. Eu cred c-ar fi bine ca să ne păstrăm armele pe care le-am cumpărat fiecare așa cum ne-a plăcut. Eu pe asta am ales-o și nu o dau.
– Hm, … n-ai ales rău deloc – mi-a spus colonelul cercetându-mă iar cu mai multă atenție -, îți dai seama cum vor duce țevile astea snopul de alice ori breneke-ul? Eu, care am în spate destui ani de vânătoare, până acum n-am mai văzut armă cu țevi de 81,5 centimetri lungime!
Intre timp, maiorul Gliga a deschis ghișeul, ne-a luat armele iar peste vreun sfert de oră am primit dovada înregistrării armei mele.
——————————–
Constantin Țiți ȘELARU
București, 25 octombrie 2021