Natalia Guberna: “Înainte primeai invitație să participi la emisiuni, acum, te duci tu și te agiți să te cheme…”

0
13
natalia_guberna

natalia_gubernaNatalia Guberna, Natty, cum o alintă prietenii, pot spune că  este o artistă care are o  „dublă personalitate” – muzica și actoria – pe care le îmbină cu plăcere și cu pasiune. Natty, a fost și a rămas o femeie frumoasă și se pare că a  reușit să oprească puțin timpul în loc, nepermițându-i acestuia să-și lase amprenta nemiloasă a trecerii anilor… Pentru cei care o cunosc mai puțin, Natalia a început să cânte încă din liceu și, în anul 1977, și-a facut debutul muzical cu piesa „Am numai 16 ani”, de Cornel Fugaru, după care a avut o carieră și în teatru, a colaborat  cu  Teatrul „C.Tanase” ( 1980-1982), apoi cu Teatrul de Stat din Arad și Teatrul din Pitești. În anul 1998, a scos și unicul ei album, pâna acum cel puțin, „O iubire mi-a bătut la geam” (Electrecord 1998). Deși piesa sa  – „ O iubire mi-a bătut în geam”- a dat titlul albumului ei, din păcate se pare că bătaia în geam nu a fost recepționată …și încă se mai lasă așteptatată…cel puțin la nivel de statut al stării civile, unde scrie – necăsătorită. În prezent, Natalia este  actriță la Teatrul pentru Copii, Excelsior, din Capitală și continuă să adune și să înregistreze piese în vederea scoaterii unui nou album.

 

VV: Nu am mai auzit prea multe despre Natalia Guberna după 1989. Ce mai face Natalia, mai cântă?

NG:Am cântat, cânt și voi cânta. Chiar dacă aparițiile Tv sunt rare, de curând am înregistrat un cântec nou, scris de Mihai Constantinescu- ” Te chem, te aștept” Este postat și  pe www.trilulilu.ro.

VV: Știu că ești și actriță la Teatrul Excelsior. Cum se  împaca muzica cu teatrul?

NG: Se împletesc foarte bine pentru că și în muzică, cuvintele trebuie interpretate. Intrepretarea cântecului este asemeni recitării unei poezii sau interpretării unui rol, de aceea se împleteste actoria cu muzica.

VV: Melodia ,”Mi-a bătut iubirea în geam”,  este cea mai cunoscută melodie din repertoriul tău muzical –  în opinia mea – cum se face că, deși iubirea ți-a bătut în geam, nu s-a materializat și printr-o schimbare a statutul tău  civil și  ești încă necăsătorită?

NG: Iubirea “bate” la “geamul ” fiecăruia dintre noi, însă mie mi-ar plăcea să-mi bată la ușă, să poată intra “întreagă”,vezi vorbesc numai în metafore…însă spun un adevăr, dar este posibil   ca “geamul” fiind mai gros să nu fi auzit “bătaia”…

VV: Ai fost și ești o femeie frumoasă. Ai pe cineva în viața ta și, dacă da, ai de gând să faci pasul către schimbarea statului de “single”?

NG: Mulțumesc. Da am pe cineva alături, nu pot spune ce va fi, timpul  le va așeza pe toate la locul lor. Pot spune că sunt fericită alături de prietenul meu, care  este avocat, un alt mediu și îmi doresc să fie bine.

VV: Ce pasiuni ai în afară de teatru și muzică?

NG: Lectura, excursii la munte, iubesc foarte mult  muntele și ….gatitul. Îmi plac cărțile,  îmi place să citesc beletristică, astrologie și  psihologie. Acestea îți dau răspunsuri la întrebările pe care ți le pui.  De asemenea, eu cred în zodii și în destin. Îmi place tot ceea ce este ieșit din comun. Îmi plac și cărțile de călătorie.

VV: Cum ți se pare muzica generației de după 1989 și în special de după anul 2000? Crezi că muzica de după 1989 este o muzică mai bună decât ceea ce s-a cântat pe timpul generației tale?

NG: Muzica se face așa cum este simțită de fiecare generație. Pentru ei, probabil, muzica lor este cea mai  bună, pentru noi, generația mea,  muzica lor  este de neînțeles…eu, însă, pe unii îi înțeleg și chiar apreciez efortul lor.

VV: De ce mulți dintre artiștii buni care umpleau sălile înainte de 1989, acum sunt uitați undeva la naftalina și rar se mai aude de câte unul?

NG: Părerea mea este că, probabil, nici ei nu vor să mai fie în centrul atenției… Înainte erau invitați, acum însă invitațiile au cam dispărut… Tu trebuie să te duci peste tot și să te agiți, evenimente, lansări, asta ca să fii văzut că înca mai trăiești. Mulți dintre artiștii noștri se retrag pentru că, probabil, gândesc că nu pot face față noului val, ceea ce este total greșit,  sunt generații care au crescut cu muzica lor și care  vor  să-i vadă și să-i audă cu aceleași cântece.

VV: Ce planuri de viitor ai? Știu că ai  scos un singur album muzical, dacă nu greșesc…Ai de gând să scoți cumva un „Best Of”?

NG: Da, m-am gândit numai că nu am finalizat toate piesele și înca mai lucrez. Mai trebuie să mai strâng câteva cântece și când voi avea totul gata, voi căuta o casă de producție care să-mi scoată un „Best of”.

VV:Ce o face fericită pe Natalia Guberna?

NG: Pentru mine, fericirea o fac lucrurile simple… îmi plac oamenii ( nu chiar toți), îmi place să admir natura și  să mă bucur de frumusețile naturii: de munte, de mare, de soare, de pomi, de aer și de fiecare zi.

VV: Natty, mi-a părut bine să mai aflu câte ceva despre tine și îți doresc succese și multă baftă în continuare.

NG: Multumesc, Viorel și ma bucur că mă aflu printre prietenii tăi! O viață liniștită, sau mai bine spus, o viață  cu multe  împliniri și emisiuni bune îți doresc.