A promovat Corvinul Hunedoara în divizia A, ajuns la Dinamo a dus echipa până în semifinalele Cupei UEFA. La Brescia a avansat echipa în prima liga italiană, revenit în ţara a luat campionatul cu Rapid (o echipă ce până atunci se zbătea între divizia A şi B). A cucerit titlu de două ori consecutiv în Turcia, anul trecut cu Galatasaray, iar anul acesta cu Besiktas, şi lista ar putea continua cu alte reuşite din biografia lui Lucescu. Il Luce este, fără îndoială, cel mai bun antrenor român, şi, probabil, unul dintre cei mai buni din Europa. În 14 ani, perioada în care a excelat ca antrenor, nu a primit nici o ofertă de la FRF pentru echipa naţională. Sandu şi Dragomir, acest “cancer al fotbalului romanesc” cu îl numea Hagi, merg în continuare pe mâna lui Iordănescu. Un antrenor de duzină, care a plecat pe uşa din dos cam de pe la toate echipele la care a fost. România a jucat două jocuri decisive în campania de calificare la Campionatul European de anul viitor. Acasă cu Bosnia, şi-n deplasare cu Norvegia. Aveam nevoie de 6 puncte, pentru a mai avea şanse de calificare. Un obiectiv uşor de atins, întrucât întâlneam două echipe mai slabe decât a noastră. Însă, strategia generalului de abordare a celor două partide a fost una nocivă. Am învins Bosnia, mai greu decât o arăta scorul, şi-am obţinut un egal în Norvegia, la capătul a două meciuri în care echipa noastră a jucat mediocru. Antrenorul secolului în România a început ambele partide cu patru atacanţi (Pancu, Ganea, Mutu şi Ilie) şi cred că asta spune tot despre măiestria lui în ale fotbalului.
7 iunie 2003
ROMÂNIA – BOSNIA 2 – 0 (0 – 0)
1. Lobonţ 2. Contra 3. Rat 4. Iencsi 5. Chivu (cpt) 6. Rădoi 7. Codrea (13. Bundea, 65) 8. Pancu 9. Ganea 10. Mutu
(15. Miu, 86) 11. Ad. Ilie (16. Şoavă, 78)
Antrenor Anghel Iordănescu
Rezerve 12. Stelea, 14. Cl. Răducanu, 17. Fl. Bratu, 18. Aliuţă
Marcatori
1-0, Mutu (47)
2-0, Ganea (88)
Spectatori: 30 000
11 iunie 2003
NORVEGIA – ROMANIA
1-1 (0-0)
1. Lobonţ 2. Contra 3. Rat 4. Iencsi 5. Chivu (cpt) 6. Rădoi 7. Şoavă 8. Pancu (17. Bratu, 86) 9. Ganea 10. Mutu 11. Ad Ilie (14. A. Stoica, 46) Antrenor Anghel Iordănescu
Rezerve 12. Stelea, 13. Bundea, 15. Miu, 16. Codrea, 18. Aliuţă,
Marcatori 0-1, Ganea (64) 1-1, Solskjaer (77 penalty) Spectatori: 25 000
Ultimele meciuri ale naţionalei României din cadrul preliminariilor Campionatului European din Portugalia:
6 septembrie Luxemburg (acasă), 10 septembrie Danemarca (în deplasare)
Laurentiu Urdea