NOUL SEDIU AL BIBLIOTECII MUZEULUI MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

0
11

Pentru inceput de drum in 2018

MUZEUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI SI NOUL SEDIU MODERN AL BIBLIOTECII

Istoricul Bibliotecii

Biblioteca Muzeului Municipiului București deține un valoros fond de publicații vechi și noi referitoare la istoria orașului, pus la dispoziție cercetătorilor și publicului larg de la 1 noiembrie 2017 într-un spațiu la rândul lui încărcat de istorie, în clădirea Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bulevardul Lascăr Catargiu, nr. 21
Menționată documentar pentru prima dată în 1935, a fost concepută încă de la înființare ca o bibliotecă dedicată istoriei românilor, orașului București și împrejurimilor. Existența sa se datorează în mare măsură primului director al muzeului, medicul George Severeanu, care a fost și întâiul ei donator. Până în anul 2000, biblioteca a funcționat ca fond de documentare pentru personalul de specialitate și pentru colaboratorii externi implicați în cercetare. Din anul 2000 a fost deschisă publicului prin organizarea Sălii de lectură, revenindu-se la ideea de început a ctitorilor Muzeului Muncipiului București de a pune la dispoziția comunității informații, date și imagini referitoare la istoria orașului.
Biblioteca a funcționat în perioada interbelică în sediul muzeului din Casa Moruzi (Calea Victoriei, nr. 117), iar din 1956 până în toamna anului 2017 la Palatul Suțu (Bulevardul Ion C. Brătianu, nr. 2).
Având statut de bibliotecă specializată, Biblioteca Muzeului Municipiului București nu oferă servicii de împrumut la domiciliu. Consultarea publicațiilor de către public se poate face gratuit în Sala de lectură, de luni până joi, între orele 9-15. Cititorii au la dispoziție un fișier, care cuprinde Catalogul sistematic al publicațiilor existente în Sala de lectură și acces la fișierul electronic al titlurilor intrate în bibliotecă în anii 2015-2017.
Pentru copierea sau fotografierea publicațiilor de uz curent se percep următoarele taxe:
Taxa de copiere pagină A4 = 0.50 lei
Taxa de fotografiere = 10 lei/zi

Articolul precedentLECŢIA VIEŢII
Articolul următor„ŢARA MOARTĂ” – UN ESEU CINEMATOGRAFIC DE RADU JUDE
Mădălina Corina Diaconu
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com