Petrecerea de Primăvară
A doua petrecere a organizaţiei RAFA, petrecerea de primăvară, a avut loc pe data de 17 aprilie, tot la galeria de artă a sculptorului Mihail Răzvan Constantine. Din cei 50 de oameni prezenţi, în afară de organizatori, au fost doar 5 persoane care fuseseră şi la prima petrecere din acest an! Trupa de dansuri Hora Românească a fost prezentă cu mai mulţi dansatori, şi ne-a delectat cu mai multe dansuri decât în ianuarie.
Festivalului românesc din Boulder va avea loc pe 10 iulie!!
S-a dovedit că 24 iulie nu a fost cea mai bună alegere pentru a ţine festivalul anual românesc din Boulder: de 100 de ani, tradiţia bisericii Holy Transfiguration Cathedral din Denver, unde merg o bună parte din români, este să facă un picnic în ultimul weekend din iulie! Anul acesta, din cauză că încearcă să adune fonduri pentru cumpărarea de teren pentru construirea unei biserici mai mari, evenimentul a fost extins la două zile, sub forma unui festival al culturilor diverse care merg la aceasta biserică. Deci, RAFA a fost rugată să participe cu exponate culturale, mâncare românească şi dansuri (Hora Românească). Bineînţeles, am fost puşi în situaţia neplăcută şi nedorită de a nu putea participa, şi de a scăpa şansa de a arăta cultura românească de două ori în acelaşi an. Vestea bună este că am reuşit să schimbăm data festivalului! Acest lucru este aproape de necrezut, pentru ca a depins şi de oraşul Boulder, şi de bucătăria bisericii First Presbyterian, care de obicei se programează cu 8-9 luni înainte. Deci, anul acesta vom avea ocazia să arătăm Colorado-ului cultura românească de două ori: pe 10 iulie în Boulder, şi pe 24 iulie în Denver.
12 iunie, la prânz: adunare pentru plănuirea festivalului
Adunarea pentru plănuirea festivalului rămâne neschimbată, pe 12 iunie, la prânz, la ‘club house’ al familiei Gavrilescu (www.rafa.org pentru hartă, sau sunaţi la 303-393-0562 pentru informaţii cum să ajungeţi acolo).
12 iunie, 4 pm. Hora Romănească dansează la Boulder International Folk Festival
Business-uri în care sunt români.
RAFA a primit câteva întrebări referitor la firme de avocaţi, doctori, contabili, contractori, şi alte diverse servicii unde se vorbeşte româneşte. Dacă doriţi să vă faceţi publicitate, trimiteţi un email la infoărafa.org. Dacă nu contactaţi RAFA personal spunându-mi că doriti să fiţi puşi pe pagina de web, nu o voi face. Îmi trebuie o descriere scurtă de vreo 50 de cuvinte în care descrieţi natura business-ului. În aceeaşi ordine de idei, dacă dorişi să vă popularizaţi firma prin a sponsoriza festivalul din punct de vedere financiar, vă rog sa mă contactaţi la infoărafa.org.
20 iunie, 11 am – 7 pm picnicul românesc la shelter-ul din Dedisse Park în Evergreen.
Acest picnic este de tip pot-luck, şi se va organiza un concurs de mici. Dacă sunteţi interesaţi să participaţi la concursul de mici, vă rugăm să o contactaţi pe Monica Doreanu la 303-283.3305. Intrarea este gratuită pentru membrii şi î10 de familie sau î5 de persoană pentru cei care nu sunt membrii. Harta şi amănunte de ultimă oră găsiţi la www.rafa.org.
Comunicarea RAFA se face cel mai eficient prin email – nu avem resursele sau banii necesari ca să o facem prin poştă. Dacă încă nu aţi primit email-urile noastre înseamnă că nu avem adresa dumneavoastră. Vă rugăm comunicaţi-o la infoărafa.org. De asemenea, vă invităm pe toţi să deveniţi mebrii ai organizaţiei – costul anual î15 de familie şi î10 individual. Formularele şi un sondaj de opinie cu doar câteva întrebări se găsesc la www.rafa.org. Sau puteţi trimite cecul direct la 7537 Lebrun Court, Lone Tree, CO 80124.