50 de ani de existenţă, 4 lărgiri (de la 6 la 15 membri), multiple succese economice şi politice; părinţii fondatori ai UE, Jean Monnet şi Robert Schuman, pot fi mândri de toate aceste realizări. De câţiva ani însă, “les Quinze” cunosc dezacorduri peste dezacorduri. Să ne oprim de exemplu asupra ultimei situaţii mai delicate care a cutremurat aparenta stare de unitate şi coeziune “la nivel înalt”. Mai exact, este vorba despre ultima campanie în vederea aderării noilor membri la Uniunea Europeană.
Totul începe cu Tratatul de la Nice, din decembrie 2000, tratat ce pregătea o nouă lărgire a Uniunii cu încă 10 ţări începând cu 2004: Polonia, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Lituania, Letonia, Estonia, Cipru şi Malta. Tratatul necesită bineînţeles ratificarea sa de către toate statele membre, lucru zis şi făcut pentru 14 dintre ele. Rămânea doar Irlanda, singura ţară unde Constiţutia impune recurgerea la un referendum.
Pe data de 7 iunie 2001, un referendum este organizat. O majoritate de irlandezi au respins tratatul, provocând o adevarată dilemă europeană : 53,87 Î – NU, 46,13Î DA (doar 34,7Î din populaţie a participat la referedum). De ce acest refuz? Mai întâi, lărgirea UE cu noi membri reprezintă un risc fiscal şi economic pentru Irlanda, unde impozitul nu este decât de 20Î, atragând astfel numeroase întreprinderi, mai ales americane.
Apoi, Irlanda ar deveni dintr-un stat beneficiar de fondurile UE un stat contribuabil la bugetul comunitar, în scopul finanţării adeziunii noilor membri. Trebuie precizat că Irlanda este una dintre ţările care a beneficiat din plin de ajutorul UE, cunoscând după 1973, anul adeziunii sale la UE, o scădere importantă a şomajului şi a emigrării.
Prin urmare, un an mai târziu, pe 19 octombrie 2002, un nou referedum are loc. De această dată, irlandezii şi mai ales clasa politică s-au mobilizat mult mai activ. Tratatul de la Nice a fost ratificat, 63Î de irlandezi acceptând de această dată lărgirea Uniunii Europene. Acest Da irlandez a înlăturat pentru un timp haosul instituţional ce ameninţa să explodeze în sânul UE, întârziind acceptarea de noi membri, negociată cu câţiva ani în urmă. Acest Da irlandez a permis evitarea unei crize într-o periodă în care multiple certuri şi neînţelegeri se abat asupra ţărilor membre ale UE.
Acceptarea de noi membri în UE pare să devină din ce în ce mai dificilă. La Bruxelles şi în ţările candidate, rezultatul votului irlandez a fost primit cu bucurie. Pentru România vor mai trece, din păcate, ceva ani buni înainte de a se confrunta cu o astfel de situaţie.
Totul începe cu Tratatul de la Nice, din decembrie 2000, tratat ce pregătea o nouă lărgire a Uniunii cu încă 10 ţări începând cu 2004: Polonia, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Lituania, Letonia, Estonia, Cipru şi Malta. Tratatul necesită bineînţeles ratificarea sa de către toate statele membre, lucru zis şi făcut pentru 14 dintre ele. Rămânea doar Irlanda, singura ţară unde Constiţutia impune recurgerea la un referendum.
Pe data de 7 iunie 2001, un referendum este organizat. O majoritate de irlandezi au respins tratatul, provocând o adevarată dilemă europeană : 53,87 Î – NU, 46,13Î DA (doar 34,7Î din populaţie a participat la referedum). De ce acest refuz? Mai întâi, lărgirea UE cu noi membri reprezintă un risc fiscal şi economic pentru Irlanda, unde impozitul nu este decât de 20Î, atragând astfel numeroase întreprinderi, mai ales americane.
Apoi, Irlanda ar deveni dintr-un stat beneficiar de fondurile UE un stat contribuabil la bugetul comunitar, în scopul finanţării adeziunii noilor membri. Trebuie precizat că Irlanda este una dintre ţările care a beneficiat din plin de ajutorul UE, cunoscând după 1973, anul adeziunii sale la UE, o scădere importantă a şomajului şi a emigrării.
Prin urmare, un an mai târziu, pe 19 octombrie 2002, un nou referedum are loc. De această dată, irlandezii şi mai ales clasa politică s-au mobilizat mult mai activ. Tratatul de la Nice a fost ratificat, 63Î de irlandezi acceptând de această dată lărgirea Uniunii Europene. Acest Da irlandez a înlăturat pentru un timp haosul instituţional ce ameninţa să explodeze în sânul UE, întârziind acceptarea de noi membri, negociată cu câţiva ani în urmă. Acest Da irlandez a permis evitarea unei crize într-o periodă în care multiple certuri şi neînţelegeri se abat asupra ţărilor membre ale UE.
Acceptarea de noi membri în UE pare să devină din ce în ce mai dificilă. La Bruxelles şi în ţările candidate, rezultatul votului irlandez a fost primit cu bucurie. Pentru România vor mai trece, din păcate, ceva ani buni înainte de a se confrunta cu o astfel de situaţie.
Ramona Baranceanu
