N-aş vrea să mă dau „rotund” şi să mă forţez explicând de ce România este văzută în diferite feluri. Asta, când vine vorba despre confraţii de pe planetă. Dincolo de subiectivism, obiectivitate, comandă politică şi ce mai vreţi dumneavoastră, jurnalistul de dincolo are educaţia bunului simţ. Înţelegând prin aceasta nevoia de a informa scurt, corect şi, mai ales, de a nu face dintr-un subiect „calul de bătaie” al ediţiei. Lumea e diversă şi, consideră confraţii de peste mări, trebuie să aflăm cât mai multe. Spre binele nostru.
Dintre zecile de exemple în susţinerea acestei teze am, ales portalul revistei „Phoenix Mission Magazine” din Arizona (www.phoenixmission.org). L-am citit ieri, l-am savurat, mai bine spus, aşa că nu pot fi atât de egoist încât să nu împărtăşesc câte ceva şi cu cititorii ziarului nostru. Mai întâi, un sumar al… sumarului. Mănăstirea Nămăieşti – un giuvaer puţin cunoscut. O poveste de… legendă şi o legendă a realităţii unei mănăstiri, spusă de Cornelia Curtean. Urmează dr. Viorel Roman, din Bremen, Germania, din care citez: „Reforma Imperiului roman de apus/ UE a obligat Imperiul Roman de Răsărit/ URSS să renunţe la marxism-leninism şi să coopereze cu Vestul. Dar fără reforma unităţii creştine a occidentalilor cu ortodocşii, Europa e fragilă”.
Şi pentru că ne-am găsit pe acelaşi meridian al gândirii, continui: „Protestanţii din nord au o piaţă neagră de 10%, romano-catolicii din sud de 25%, iar ortodocşii din est de 50%. Dacă luăm ca bază productivitatea muncii, salariile din Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, Spania (PIIGS – „porcii”) sunt cu 25% mai mari decât în Germania”. Şi tot din sumar: „Obiective turistice argeşene – 64 de trepte spre cer. Schitul Trivale, Piteşti: „Legenda spune că aici a fost depus temporar capul lui Mihai Viteazul (1593-1601), înainte ca aceasta să fie dus la Mănăstirea Dealu. Se ştie că Doamna Stanca avea numeroase proprietăţi în jurul Piteştilor, deci ipoteza prezenţei sale aici este plauzibilă”.
Într-un alt articol se relatează despre Miss Diaspora – 2010 din Spania; Nicolae Băciuţ, vorbeşte despre jurnalul Melaniei Cuc; o poză de grup are ca început de explicaţie cuvinte de suflet: „Când copiii cântă, îngerii ascultă. Când copiii corului Flori şi Stele cântă, îngerii cântă cu ei…”. Ş.a.m.d. Gabriela Căluţiu-Sonnenberg povesteşte despre multe lucruri necesare, mărunte dar aproape indispensabile confortului conjugal: „În fiecare vineri seara profit de orele de singurătate ca de un dar preţios. Deja, în clipa în care încui uşa, mă apucă o bucurie de copil ghiduş, ca-n poezia aceea pe care o ştiu din copilărie: „mama-i dusă-n sat, cu dorul/ azi e singur puişorul/ şi-am închis uşa la tindă/ cu zăvorul…” Sigur, veţi zice, le dă mâna! Ei sunt români, dar trăiesc în America şi… Şi ce? Credeţi că ei n-au probleme diurne? Nu-i doare, n-au rate, nu trec prin falimente? Şi, slavă Domnului, n-au destulă parte de criză? Plecând, însă, au păstrat în suflet optimismul şi darurile acelea nepreţuite, pe care le au românii, de când sunt ei: de a spune bancuri şi de a fi, cât de puţin, poeţi. Aşa se face că Nicolae Ioniţă a creat un site cu „cea mai mare colecţie din lume de portrete ale unor personalităţi din cultura universală: o Românie, altfel, văzută de alţii, prin apel direct la cel mai mare spirit al nostru, Nenea Iancu. (Iată adresa site-ului: www.personality.com.ro)
Şi, nu pot încheia aceste rânduri făr’ de viers înaripat, scris acolo, unde trăiesc suflete pereche: „Te cerne cu fluturi de grijile mele,/ Ia-le în palmă şi zboară cu ele,/ Mă prinde în horă cu floarea de crin,/ Cu tine mă prinde în gură cu vi/… Să ţinem pe umeri cu braţe-amândouă/ Covorul de iarbă cosită cu rouă,/ Solie de greieri cântând serenada/ Când noi ne topim rătăciţi în livadă” (Tatiana Scurtu).
Mai trebuie s-adaug, întristată adunare, că aceste rânduri le-am scris/compilat ca balsam pentru sufletele măcinate de creşterea TVA, scăderea nivelului de trai, şomaj, lipsă de perspective şi decoruri sumbre.
