O AVENTURA LITERARĂ

0
5

ACTUL 1

Scriitorul Liviu Antonesei, profesor la Universitatea din Iaşi a primit o solicitare interesantă. La Universitatea din Cracovia (Polonia) există o facultate de limba română, care se află în relaţii de colaborare strânse cu instituţia universitară ieşeană. Studenţii polonezi au la dispoziţie texte în limba română, dar cele mai bune rezultate le obţin când e vorba de povestiri umoristice. Volumul de umor cerut în mod special de universitatea poloneză este… „Chemaţi doctorul” de scriitorul israelian Dorel Schor!

 

ACTUL 2

Solicitarea a ajuns la Natania, al doctorul în umor, Dorel Schor. Textul respectiv trebuia sa fie in format P.D.F. pentru a putea fi multiplicat în Polonia. Odată ajuns la Iaşi el urma să fie trimis cât mai repede la Cracovia spre folosinţa studenţilor amatori de umor israelian pe… româneşte.

 

ACTUL 3

Mesajul a plecat imediat la Sydney, în Australia, către poetul şi scriitorul George Roca, naşul şi redactorul de carte al „Doctorului în umor”, la Mediagroup Rexlibris. Cu bunăvoinţă şi grijă prietenească, textul cărţii, inclusiv caricaturile şi coperta au fost expediate via e-mail la Natania. De subliniat faptul că în Europa şi în Israel era seara, iar în Australia ceasul arăta zorii celei de a doua zi. Fusele orare sfârâiau de atata activitate!

 

De aici încolo este deja simplu!

 

EPILOG

De la Sydney, cartea a ajuns la Iaşi, de la Iaşi la Cracovia şi înapoi au venit mulţumirile poloneze. Totul nu a durat nici măcar o zi. Aşa cum remarca scriitorul Liviu Antonesei! În urmă cu doar câteva decenii, o asemenea “aventură” s-ar fi consumat în luni de zile. iar cu un secol şi mai mult înainte ar fi luat chiar ani.

 

Stundenţi polonezi!

Citiţi „Chemaţi doctorul”!

——————————–

Raluca BOGDAN

Invercargill, Noua Zeelandă

24 noiembrie 2017