Ion Catrina CERUL INFERNULUI Roman, 530 pag. Editura Sitech Craiova, 2006
În rândul romancerilor de prestigiu din ultima vreme se înscrie cu insistenţă şi numele lui Ion Catrina, autorul unor romane de referinţă ale literaturii româneşti contemporane. Ne oprim aici doar la romanul „Cerul infernului” apărut cu ceva timp în urmă la prestigioasa editură „Sitech” din Craiova. Autor al mai multor romane, cum ar fi: „Tărâmul umbrelor”, „Pământul îngerilor”, „Urmaşul”, „Păpuşa de sticlă”, etc., Ion Catrina a debutat în literatură cu romanul „Potecile destinului”, şi a captat încă de la început atenţia cititorilor cât şi a criticii de specialitatea.
Povestitor de mare talent, scriitorul accesează zone abisale ale sufletului uman. Folosind o tehnică modernă, cea a oglinzilor, care prezintă diferite faţete ale aceluiaşi personaj, din care se încheagă o personalitate puternică, scriitorul se dovedeşte stăpân pe arta creării unor personaje de referinţă, cu un caracter dominant, solid conturate. El le conduce abil prin labirintul existenţei cotidiene, le înţelege ezitările şi este alături de ele în încercările de tot felul la care sunt supuse în decursul existenţei lor.
Concepute cu o structură polifonică, majoritatea romanelor scriitorului înmănunchează prin eroii lor, un singur destin, la conturarea căruia contribuie toţi ceilalţi. Personajele secundare alcătuiesc doar corul antic conturat în jurul personajului principal pentru a-i amplifica personalitatea şi pentru a-i da vigoare şi strălucire.
Într-o atmosferă kafkiană în care acţionează un mecanism ocult al forţelor răului, omul aşteaptă neputincios să fie strivit. Personajele străbat drumul lung al Golgotei, cu neputinţa şi inocenţa mielului de sacrificiu, fără revoltă şi cu resemnare, deşi e lucru ştiut că majoritatea dintre ei nu vor izbuti să mai găsească calea întoarcerii. Soarta lor nu este una de excepţie ci constituie un fenomen larg răspândit printre oamenii supuşi unei trieri riguroase de către un destin nemilos şi implacabil. Scriitorul se dovedeşte stăpân pe arta contrapunctării. El este un observator fin al meandrelor destinului şi un tip lucid, capabil să-şi conducă cu discernământ eroii în lupta perpetuă dintre bine şi rău.
În prefaţa la roman, prof. Veturia Adina Colceag scrie: „Romanul impresionează prin masivitate şi consistenţă, prin bogăţia şi amploarea naraţiunii, prin profunzimea introspecţiilor psihologice, prin forţa descrierilor şi veridicitatea personajelor.” Romanul la care facem referinţă e compus din două lumi distincte separate în spaţiu şi timp. Pe de o parte e lumea ce trăieşte în satul Plopiş şi în oraşul C., în anii din apropierea celui de al doilea război mondial. Familia Deleanu, prietenii Leontinei, Plopeanu, Tutunea, etc., boieri ce duc un trai stabil şi sigur. Pe de altă parte, substanţa romanului e dată de nucleul ce se dezvoltă în jurul tinereţii lui Adrian, cuprinzând calvarul său şi al familiei sale în luptă cu un destin potrivnic.
Aşa cum se întâmplă în toate scrierile lui Ion Catrina, cititorul este atras de succesiunea tablourilor narate, de vocabularul adecvat al personajelor, de bogăţia şi amploarea descrierilor şi e captivat de ritmul alert al povestirii. Cartea se citeşte în scurt timp şi în totalitate. Acţiunea romanului e deosebit de atractivă şi de actuală. Cititorul va decanta prin propria-i experienţă de viaţă calvarul trăit de Adrian şi va suferi estetic alături de eroii cărţii, cu care va descoperii similitudini din viaţa sa proprie, posibile în existenţa zbuciumată a fiecăruia dintre noi. Complexitatea situaţiilor descrise în roman nu excede realitatea, ci irupe din ea cu tot cortegiul ei de situaţii dramatice. Eroii duc o luptă aprigă pentru supravieţuire. Întruziunea în viaţa lor îi dezechilibrează şi le provoacă suferinţe inimaginabile cărora unii nu le fac faţă. Cei ce răzbesc cu greu prin aceste încercări dure şi nemeritate sunt traumatizaţi pe toată viaţa. Ei sunt nişte oameni resemnaţi lăsaţi în voia sorţii.
Fin analist, scriitorul Ion Catrina ne face să trăim alături de personajele sale, bucuriile, tristeţile, reuşitele şi eşecurile, spaimele şi convulsiile sufleteşti ale acestora. Tonul descrierilor e unul al observatorului ponderat, mai degrabă trist şi uşor ironic. Eşecurile personajului principal lasă un gust amar. Realismul lui e dur şi nemilos. Chinurile prin care trece eroul principal al romanului devastează cititorul şi-l fac să pară un mic martir în ochii lui. Adrian nu-şi etalează suferinţa. El nu se ascunde, ci luptă atât cât poate şi atât cât îi este permis de condiţia sa umană. Frumuseţea sa spirituală, ingenuă şi sinceră este dezarmantă. El atrage stima şi simpatia cititorului.
De foarte multe ori autorul apelează în demersul său la situaţii onirice. Visele pe care eroii săi le au nu sunt apariţii întâmplătoare, ci elemente pline de semnificaţie, venite dintr-o zonă purtătoare a unor experienţe concrete, cu putere de premoniţie. Descifrarea lor, în orice circumstanţă, este speculativă şi incertă. Semnificaţia lor rămâne învăluită într-o doză de mister greu descifrabil. Ele induc convingerea existenţei unui traseu prestabilit, pe care subiecţii nu-l pot eluda şi fatalmente, eroii ajung la epilogul ce le este predestinat. Astfel, Adrian, eroul principal al romanului, revine la locul de origine în condiţii incerte, fără o perspectivă clară de viitor, unde ciclul suferinţelor lui se poate repeta. În lupta lui cu viaţa el se supune hotărârilor prestabilite. Viitorul pentru care a luptat şi în care a sperat se scufundă într-o ceaţă plină de incertitudini.
Prin celelalte personaje cum sunt Moisă, Aurel, sau Pavelică se încearcă o recompensă pentru soarta dură şi nemiloasă a eroului principal, condamnându-le la pedepse bine-meritate. Cei vinovaţi vor plăti şi unii o fac chiar în această lume. Acest lucru nu e o vendetă şi un răspuns firesc al forţelor binelui de la care se aşteaptă ca ele să fie victorioase. Justiţia divină, sau umană nu e întotdeauna atât de promptă. Actul de justiţie se desfăşoară lent şi irelevant. Din păcate pe lista celor ce vor plăti cu viaţa sunt şi fiinţe ingenui, în afara oricărui reproş, cum sunt Ilinca şi Leontina. Ele sunt un fel de victime colaterale, ca să ne exprimăm într-un limbaj cinic, aflate într-un loc nepotrivit la un moment nepotrivit în scenariul necruţător al destinelor umane. Pentru ele înfierarea vinovaţilor nu mai este de nici un ajutor.
Cu bune şi cu rele experienţa de viaţă a lui Adrian e o sumă de încercări general umane, valabile oricând şi oriunde. Numărul celor ce plătesc cu viaţa nu este întâmplător. Derularea filmului vieţii nu ne aparţine. În ciuda acestor aparenţe, autorul nu e adeptul unei existenţe aflată sub sabia fatalismului. Eroi săi luptă cu convingere pentru ei şi pentru cei ce le sunt dragi până la capătul puterilor. Adrian se transformă din copilul neputincios într-un luptător pentru supravieţuire. Metamorfoza sa e o pildă şi un act de atitudine pentru mai bine. Împlinirea lui însă depinde şi de alţi oameni pentru că nimeni nu trăieşte singur. Implicarea tuturor generează succesul.
Această modestă prezentare nu se vrea a fi o analiză exhaustivă a creaţiei unui mare romancier contemporan, ci o invitaţie la lectură pentru a descoperi un scriitor cu adevărat valoros pentru care a scrie este sinonim cu a trăi, a ierta şi a spera.
