O CU TOTUL ALTĂ POVESTE DESPRE MOȘ NICOLAE

0
77

L-ai zărit cumva, azi-noapte, pe Moș Nicolae? Poate chiar ți-ai făcut o poză cu el? Întreb și eu așa, într-o doară. Căci dacă în preajma Crăciunului lumea e plină de Moș Crăciuni, ba și de Crăciunițe, pe Moș Nicolae nu l-a văzut încă nimeni până acum în carne și oase. Nu numai “moș”, dar și sfânt, Nicolae este un personaj discret și manierat, care, spre deosebire de Moș Crăciun, nu dă buzna în casa omului, făcându-și vânt pe horn, în loc să bată politicos la ușă, nu este movie star, nu apare în reclame și nici nu îi place ca văzduhul să răsune de clinchetul zurgălăilor de la sania lui. Cu toate că nimeni nu îi dă așa mare importanță ca lui Moș Crăciun, Moș Nicolae nu ia seama și nu ține supărare. Parolist, el vine an de an pe 5 decembrie la miezul nopții, cu o desagă la fel de plină ca a lui Moș Crăciun, aducând daruri atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.

Pe deasupra, Moș Nicolae nu are pretențiile lui Moș Crăciun, care se vrea așteptat cu brad împodobit și cozonaci pe masă. Rezonabil, Sfântul Nicolae nu îți cere decât să îți pregătești din ajun cizmulițele sau ghetuțele, să le ștergi de praf, să le faci cu cremă și să le pui la ușă, pentru ca el să aibă unde să îți lase ce are de lăsat. Uite, bunăoară, azi-noapte, în timp ce tu dormeai, el a trecut pe la toate casele și le-a oferit celor ce au fost cuminți câte un dar, iar pentru cei mai neascultători a adus o nuielușă.

Pot să te mai întreb ceva? Ție ce ți-a pus Moș Nicolae în cizmulițe azi-noapte? Un dar, ca semn că întreg anul ai fost un om bun, cu gânduri curate si fapte de toată lauda? Sau ai găsit o zvârlugă de nuielușă, numai bună de altoit cu ea pe cei care nu au fost cuminți și ascultători? Dacă Sfântul te-a făcut fericit și ți-a lăsat în ghetuțe un cadou, atunci să îl stăpânești sănătos! Dacă însă, te-ai pricopsit cu un bețișor, e clar că nu ai primit nota zece la purtare. Totuși, chiar și așa, nu fi descumpănit, nu te supăra pe Moș Nicolae și nu te gândi că a fost aspru cu tine. Mai bine, ia-ți o clipă de răgaz, așează-te și privește cu atenție nuielușa cu care el te-a cadorisit.

Dacă îmi vei urma sfatul, o să descoperi că nu ai motive să crezi că Sfântul Nicolae nu te iubește și că în desaga lui nu s-a găsit nimic bun și pentru tine. Căci varga adusă de el nu e tocmai un băț obișnuit, ci chiar nuielușa de alun din basme. Acea nuielușă fermecată, cu care dacă atingeai un copac uscat, el dădea pe loc frunze, flori și rod. Ai observat cum la capătul iernii, pomii golași, pe care suflarea Crăiesei Zăpezii i-a lăsat fără podoabe, așteaptă un moment magic, pentru a redeveni cei de acum o primăvară? Și cum dintr-o dată, în zorii unei zile calde și însorite îi admiri, căci au muguri și flori? Peste noapte, cineva i-a atins cu nuielușa fermecată de alun și ei au renăscut.

Ai și tu o astfel de nuielușă de la Moș Nicolae? Dacă da, atunci nu este cazul să te întristezi, ci lasă să prindă viață în sufletul tău de om mare, fericirea pe care o simțeai în copilărie, când el îți făcea surprize la care nici nu visai. Dă-i voie inimii tale să fredoneze iarăși, refrenele pline de drăgălășenie ale inocenței, învață din nou să prinzi aripi când soarele răsare și ia-o de la capăt în ziua următoare, uitând că ai ajuns atât de departe pe drumul tău de adult, încât nimic nu te mai bucură.

Să fii sigur că Moș Nicolae a știut că ai un suflet gri, în care albul fericirii e înecat în prea mult negru. De aceea, pentru că la el totul e doar în alb și nimic în negru, în timp ce loc de gri nu există, Sfântul Nicolae ți-a dăruit o nuielușă fermecată, cu care să alungi mâhnirea, grijile și supărările și să îți clădești un suflet pentru fericire. Folosește-o! Fii fericit, iar fericirea ta să înfrunzească, să înflorească și să lege rod, pentru ca astfel, să îi faci și pe alții fericiți!

Să știi că fericită sunt și eu, pentru că am primit în dar de la Sfântul Nicolae o nuielușă fermecată de alun și o carte ce mi-o doream de foarte mult timp: “Tot ceea ce trebuie să știe o doamnă”. Aceasta este cartea pe care o citea și o recitea din scoarță în scoarță personajul meu preferat din copilărie, Mary Poppins. Nu îți voi ascunde că am și început să o citesc și iată ce am găsit: “Dacă îți pui o dorință atunci când vezi prima stea, ți se îndeplinește.” Mi-am propus ca începând din această seară, să nu mai ratez momentul când cea dintâi steluță prinde să strălucească pe boltă.

Și uite așa, peste un an, când va sosi iarăși, Moș Nicolae va privi cu bucurie la mulțimea de pomi înfrunziți, înfloriți și plini de roade pe care îi port în suflet, iar eu nu numai că voi fi în temă cu tot ceea ce trebuie să știe o doamnă, dar pe deasupra, voi avea și o mulțime de dorințe împlinite.

Dar aceasta va fi peste un an. Deocamdată, azi este Moș Nicolae. Iar Crăciunul bate la ușă. Cu lumini colorate, cu turtă dulce și cu zăpadă. În sania sa trasă de reni, Moș Crăciun, vesel, neobosit și încărcat de energie pozitivă, va aduce daruri multe. Micuții îl vor aștepta cu nerăbdare, privind pe fereastră, doar-doar va apărea… În cele din urmă, obosiți de atâta așteptare, vor începe să picotească, în timp ce mama le va șopti un basm. Așa începe de fiecare dată Ajunul. Cu “A fost odată, ca niciodată…” Însă aceasta este deja o cu totul și cu totul altă poveste.

 

Corina Diamanta Lupu

București

6 decembrie 2016

Articolul precedentCerbal și Taurian la Târgoviște de Ziua Națională a României!
Articolul următorMândră că e româncă!
Corina Diamanta Lupu
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com