În vizita făcută anul trecut în Teleormanul obârşiei mele am avut o revelaţie. Am întâlnit aici o emulaţie intelectuală căreia nu-i bănuiam conturul. Există aici o activitate plină de însufleţire, mereu cu aripi întinse spre zbor înalt care se încadrează armonios în tabloul general al evoluţiei literaturii române din ţară şi dincolo de hotarele ei. Şi aici se scrie mult, dintr-o pornire interioară, din dorinţa de a îmbrăca gândurile şi trăirile în haina frumoasă a cuvântului, sau de a lupta împotriva uitării ce stă gata să pună ţolul întunecat peste ceea ce odată a fost viaţă, a fost frumuseţe, a avut un sens şi un rost temeinic. Pot zice cârcotaşii fel de fel de cuvinte potrivnice acestei avalanşe, acesta este cursul firesc al scrierilor neimpuse de nimeni şi nici stăvilite de unele împortiviri.
E suficient să aruncăm o repede privire asupra oraşelor ţării noastre, oraşe de “provincie” care pot sta cu cinste alături de capitală. Iau la întâmplare un judeţ, Vrancea. Aici s-au impus trei reviste culturale care au adunat în jurul lor scriitori remarcabili (pe lângă o mulţime de alte reviste care îşi au şi ele ponderea lor): “Armonii culturale”, “Contraatac”, “Oglinda literara”.
Nu mică mi-a fost bucuria să constat că printre teleormănenii mei bate un vânt binefăcator la toate nivelurile de instruire şcolară. Contactul direct cu acest aspect îmi dă dreptul să afirm ca Teleormanul se numără printre judeţele în care literatura înscrie frumoase pagini.
La lansarea volumului meu “Zâmbind vieţii”, organizată la Alexandria, s-a prezentat un sătean: ” Mă numesc Stelian Ghebaru. Am venit tocmai din Orbeasca de Jos. De dimineaţă când mi-a adus poştaşul ziarul, am văzut anunţul pentru lansarea cărţii dumneavoastră, m-am îmbrăcat imediat şi am venit “cu o ocazie” la lansare. V-am adus şi eu nişte poezii de-ale mele.” Din conversaţie şi din poeziile sale am desprins că face parte din acei oameni simpli care aparţin gliei cu tainele ei, cu “cuminţenia pământului” românesc. I-am admirat vorba spusă cu firesc şi simplitate, dar într-un fel răscolitor, percepţia scurgerii timpului cu trena lui de schimbări într-o odă închinată patefonului şi radioului de odinioară, meditaţia profundă îmbrăcată în limbaj simplu reflectând la suferinţa din puşcării, ori aspiraţii la cote înalte într-o rugăciune pentru întregirea României Mari.
Aflându-mă la biserică în Ţigăneşti, a trecut pe lângă mine un sătean, Dumitru Iordăchioaia şi mi-a şoptit la ureche: ” Bine ai venit, Buni! Ştiu că aşa îţi zice, fiindcă ţi-am citit toate cărţile şi acum aştept să primesc şi ultima carte pe care ai publicat-o de curând”.
Sămânţa din care a încolţit cultura de azi în Teleorman se află depozitată în cărţile înaintaşilor de seamă ai acestor locuri: Gala Galaction, Miron Radu Paraschivescu, Zaharia Stancu, Marin Preda şi alţii. Existând rădăcini puternice, era firesc să se înalţe creaţii care “bat la poarta vieţii”. Astăzi, prezentul ne oferă multe personalităţi remarcabile care vieţuiesc alături de noi în simplitate şi în modestie, deşi poartă în ei strălucirea împlinirilor.
Impotriva celora care aruncă cultura noastră, într-un fel, în desuetudine, aceşti oameni dedicaţi culturii, au vocatia cercetării şi a scrisului, au o autentică înzestrare şi puternică originalitate. Nu puţine sunt acele opere care au atins vârful creaţiei reuşind să aşeze clipa în veşnicie. Dovadă stau nenumăratele premii şi distincţii obţinute la diferite concursuri sau premieri de prestigiu pe plan naţional. Nu mi-am propus să fac un studiu pe această temă, dar îmi îngădui un scurt popas pentru a numi câteva personalităţi pe care am avut norocul să le cunosc.
Amintesc mai întai cu admiraţie câteva doamne profesoare care s-au ridicat pe un înalt podium al afirmării: prof. dr. Ana Dobre, critic şi istoric literar, eseist care s-a remarcat cu pregnanţă şi strălucire îndeosebi ca o voce autorizată a criticii; îi stă alături remarcabila poetă care aspiră spre zorile marii poezii, prozatoare şi critic literar, prof. dr Nicoleta Milea, apoi profesoara Flori Aurel care a ridicat publicul în picioare la toate prezentările pe scenă a echipei de dansuri populare tradiţionale, din care am putut să văd şi eu o strălucită Drăgaică. I-a stat în ajutor cu mare pasiune profesoara Ioana Buică din Ţigăneşti, Prof. Simona Petrică s-a dedicat efortului de a scoate la lumină talente din rândul elevilor săi ajunşi să-şi publice creaţiile în volum.
Prin înaltul său profesionalism, stă la loc de frunte poetul, jurnalistul, istoricul şi cercetătorul culturii noastre, Stan V. Cristea. Din Roşiorii de Vede, îmi face mare plăcere să-l amintesc pe Constantin T. Ciubotaru, prozator, publicist şi dramaturg. Se aude puternic şi vocea poetului-diplomat Theodor Răpan cu o poezie ce se înscrie în modernitate. Mă înscriu şi eu printre cei care citesc cu satisfacţie deosebită scrierile semnate de Ştefan Mitroi sau de Marian Nazat.
Impresia pe care a făcut-o colectivul celei mai importante instituţii culturale din Teleorman, Biblioteca Judeteană “Marin Preda” în frunte cu domnul director Viorel Fota, cu prilejul lansării cărţii mele “Zâmbind vieţii” este aceea că tot ce fac ei izvorăşte din profundă convingere a necesităţii lucrului temeinic împlinit. Am ieşit din sală acordându-le un loc onorabil pentru dragostea şi priceperea cu care lucrează şi pentru că mi-au creat sentimentul că fac parte din lumea lor de suflet. Remarcabilă este şi activitatea redactorului sef al revistei de cultură “Caligraf”, poetul şi jurnalistul Florea Burtan care a deschis paginile pentru creatorii din Teleorman, dar şi pentru numeroşi colaboratori din Bucureşti, din alte zone ale ţării şi de peste hotare şi în acelaşi timp urmăreşte reflectarea diverselor proiecte editoriale.
M-am aplecat cu drag să aştern câteva rânduri despre ei. Ei merită reverenţa noastră pentru nobila muncă de a aşterne frumoase pagini, sălaj bucuriei sufletului, pagini prin care se confirmă profunda şi valoroasa spiritualitate a poporului român.