Abia am trecut podul peste Detroit River dinspre statul Michigan, că la frontiera Canadei ne-a primit orașul Windsor în care comunitatea conaționalilor noștri se poate mândri cu Societatea culturală „Graiul Românesc”, activă din 1929. Deloc ușoară este responsabilitatea pe care și-a asumat-o economista Emilia Matei, care de câțiva ani buni acționează voluntar ca președintă a Societății, cu un program variat, între altele, marcând marile evenimente identitare ale țării de origine. Declarată cu patru ani înainte membră de onoare a „Graiului Românesc”, nu mă încumet să refuz invitațiile pe care mi le fac prietenii mei din Windsor, români de un rafinament intelectual exemplar în diaspora, cărora m-am obișnuit să le prezint teme de literatură română și să lansez cărți recente, atât ale mele, cât și ale altor scriitori reprezentativi.
Pentru reuniunea culturală a Cenaclului din 17 februarie 2019 am adus din țară cărți foarte diferite ca gen și tematică, respectiv „Biserica fantomă” și „Variațiuni” pe o temă dată de Ana Blandiana, „Meditațiuni politico-istorice”. „Spre Marea Unire” de Nicolae Cristea, memorandistul, și cele două volume ale Interviurilor despre scriitori români (2002-2011) pe care eu și Alexandru Brașovean, redactorul emisiunilor Gaudeamus de la Radio Eveniment, Sibiu, le-am intitulat Întâlniri pe calea undelor, primul volum fiind prefațat de Ana Blandiana, iar al doilea de Maria Daniela Pănăzan. Participanților la acest eveniment le-am pregătit și un cadou publicistic, ziarul românilor californieni „Miorița USA”, care apare lunar la Sacramento sub direcția jurnalistului Viorel Nicula, și revista „Lumina lină” a pr. prof.univ. Th. Damian de la New York.
Așa cum promitea afișul, programul reuniunii Cenaclului literar la “Graiul Românesc” cuprindea un prim moment consacrat poetei Ana Blandiana și o lansare a cărților aduse anume din țară. În sala socială a Bisericii „Sf. Gheorghe” din Windsor pregătirile tehnice erau în toi, când privirea mi-a căzut pe iiuțele românești ale unor fetițe emoționate, despre care doamna Carmen Ocnean mi-a explicat că au pregătit în cadrul Școlii de duminică un program de recitări din versurile poetei. Așadar, organizatorii au înțeles să implice în această manifestare literară nu numai adulți, ci și copii, gata să recite versuri în limba română. Iată o surpriză ce merita de la bun început aplaudată.
Cuvântul de deschidere a aparținut președintei Societății ce inițiase acest program cultural, doamna Emilia Matei, care s-a oprit asupra semnificației titlului dat societății, căci cuvântul „“grai” e la fel de profund ca și cuvântul “dor”, ele purtând la românii diasporei o legătură puternică, definitorie, căci antrenați în munca de fiecare zi, ei prea arar se bucură de manifestări culturale cum este aceasta. În timp ce Emilia Matei contura liniile portretului meu de scriitoare și universitară, am reîntâlnit în sală chipurile dragi ale câtorva membri ai Societății „Graiul Românesc”, cunoscuți din reuniunile precedente, când preocupările lor intelectuale mi-au stârnit toată admirația. Chiar dacă oculația câtorva dintre ei de conducători auto pe tir pare îndeobște brută, unii diasporeni mi-am mărturisit că în timp ce stau la volan ei ascultă în mod frecvent pagini din literatura română și universală, dacă nu concerte simfonice, muzică românească populară în interpretări celebre etc. Domnul Eugen Matei era foarte mulțumit într-un rând să fi ascultat o selecție a operelor lui I.L.Caragiale, iar prietenul său Darius Popescu, intelectual de elită al comunității din Windsor, îmi recitase altădată versuri, cândva interzise, din poezia lui Vasile Militaru, Tudor Arghezi, Vasile Voiculescu și Radu Gyr. Fusesem realmente încântată să aflu că tradiția grupului lor de intelectuali este să aducă fiecare din țară cărți recent apărute ca la Windsor ele să treacă din mână în mână, spre a deveni apoi subiectul unor dezbateri de idei. Nimic din ce este românesc, fie în plan cultural, tehnic sau politic, părea să-mi confirme atitudinea lor, nu le era străin, iar o petrecere aniversară sau câmpenească la Windsor te putea încredința că aici este o mică Românie.
Ani la rând dorința formulată de membrii Societății era să le vorbesc despre Mihai Eminescu și opera lui, nimic altceva. Mi-a trebuit o anume iscusință să introduc în programul reuniunilor în care eu conferențiam poeți ca George Coșbuc, Lucian Blaga, Radu Stanca, Ioan Alexandru, iar acum am apreciat că s-a făcut un nou progres prin acceptarea de către comitetul Societății a unei poete romance de anvergură internațională, dacă avem în vedere faptul că opera Anei Blandiana, publicată în vreo 30 de titluri distincte, este tradusă în 26 limbi, ea circulând astfel în vreo 70 de volume în lumea largă. Așadar, poeta care este cunoscută cu pseudonimul ales de la satul Blandiana al bunicii ei dinspre mamă, este renumită pe întregul mapamond, pretutindeni invitată să susțină recitaluri și să fie răsplătită cu distincții onorante.
Dar nu au fost puține obstacolele pe care ea a trebuit să le treacă în anii socialismului românesc, după cum aveam să demonstrez în conferința mea. Poeta interzisă în trei etape ale activității ei creatoare, acestea totalizând 8 ani calendaristici, are Premiul Herder și este în prezent membru corespondent al Academiei Române și nu mai puțin membru al Academiei Europene de Poezie. Despre o personalitate de o tulburătoare sensibilitate nu numai ca om, ci și ca ființă social angajată, dar mai presus de toate ca slujitor al condeiului, cum este Ana Blandiana, nu se poate vorbi oricum, pentru că mai potrivite decât cuvintele ar fi strunele unei harfe. De copil, Doina Otilia Coman, fiica unui preot de mare demnitate la Oradea, constata că decât să facă o compunere, cum i se cerea la școlă, ea prefer să scrie versuri. Nimic în viață nu a mai putut să o îndepărteze de activitatea creatoare. Din momentul în care la 17 ani l-a cunoscut pe Romulus Rusan în redacția revistei „Tribuna” la Cluj, dragostea le-a pecetluit destinul.
Tema conferinței mele „Poezia iubirii în creația Anei Blandiana” nu se explică doar prin apropierea în miezul lunii februarie de Ziua îndrăgostiților, cu tradiția internațională pe care au creat-o americanii, ci și faptului că recenta ei carte de versuri „Variațiuni pe o temă dată”, publicată în 2018 la Editura Humanitas, aduce o nouă dimensiune, una metafizică a iubirii, care odată cu plecarea la Domnul Dumnezeu a bărbatului care i-a fost suflet-pereche, ea caută punți de legătură, care să îl readucă pe alesul inimii aproape de ea. Colegă de grupă în anii când am urmat împreună Facultatea de Filologie la Cluj, mă obișnuisem cu femeia exuberantă a versurilor de tinerețe din „Descântec de ploaie”: „E-n aer miros de dragoste viu,/ Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,/ Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,/ Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,/ Şi eu te aştept./ Doar tu ştii -/ Iubesc ploile,/ Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,/ Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei…//”
Debordanta feminitate ce polariza magnetic toate simțurile și-a pierdut acum idolul. Această realitate răvășitoare sub raport emoțional a traversat marea literatură a lumii de la Petrarca cu cele peste 100 de poezii ale tristeții lui din a sa „In morte di Madonna Laura” până la Eugen Jebeleanu cu „Elegie pentru floarea secerată” din 1967. Poezia erotică recentă a Anei Blandiana este o replică la mitul lui Orfeu, care nu a putut-o smulge pe Euridice din împărăția lui Hades. Imaginea fascinantă a dragostei absolute, aduse în tandem cu moartea prin spectrul versului e construită de poeta „Care trebuie doar să adoarmă pe muchia/ subțire-ntre lumi paralele/ a unui stilet ce ucide și scrie/ înfipt în iubire până-n prăsele.//“
Iluzionarea este mai puternică decât realitatea și iubitul plecat revine christic în preajma ei, așa „ca-n evanghelii”. „Nu mă-ndoiesc, nu vreau să pun/ Mâna mea cu stiloul pe rană/ Când mi se pare că intri-n odaie ca un/ Cavaler fără frică și fără prihană.//” Prezența lui este o certitudine, dincolo de orice îndoială: „nu te-ntreb cum ai ajuns,/ nu știu de-i miracol sau numai păcat,/ prezența îmi este de-ajuns.//” Din miraculoasa renaștere care astfel reface dialogul iubiților derivă și dispariția unei delimitări existențiale, ce stă la temeliile lumii, clasicizate de Marele Will: „Tu-nțelegi ce-nseamnă? /Acum înțelegi?/ Din moment ce EȘTI/ În continuare,/ în ce constă trecerea între vecii?/ În ce constă deosebirea măcar, /Când e clar/ Că nu mai poate fi vorba/ De simplistul a fi sau a nu fi?//” Poezia de dragoste a Anei Blandiana nu conține descrieri ale unor idile ca în lirica eminesciană din Dorința, Povestea Teiului, Călin (file de poveste), Sara pe deal sau Floare albastră, alături de elegii ca Lacul, Pe lângă plopii fără soț etc.,poezii care au adevărate scenarii. Dat axiomatic, iubirea nepereche a protagoniștilor Anei Blandiana, ajunsă în impasul despărțirii prin moarte, prilejuiește o meditație existențială polarizată pe sensurile vieții pământene și ale celei de apoi.
O surpriză pentru întreaga asistență a fost prezența în sală a doamnei Maria Dumitraș, căsătorită Mânecuță, care a depănat amintiri despre Doina Coman, care i-a fost colegă mai mică cu doi ani la Liceul „Oltea Doamna” din Oradea, unde viitoarea poetă a organizat un cerc literar pentru elevi și era foarte activă în plan literar. I-a urmărit apoi traiectoria, impresionată de cât de traumatizată a fost Ana Blandiana din motive politice în deceniile comunismului românesc. „În prezent, a concluzionat Maria Mânecuță, poeta își merită gloria de care se bucură pe plan național și mondial.”
Momentul recitalului de poezie a debutat cu lectura unor elevi ai școlii duminicale, remarcându-se prin dicția corectă și buna stăpânire a limbii române Mara Ifteni, Beatrice Rahovean, Diana Stupariu, Andra Ifteni, Arleta Stoenescu, Alisa Alimani. Felicităm pentru calitatea interpretării elevelor și pe doamna Carmen Ocnean, care a îndrumat cu toată atenția pe recitatoare. Al doilea moment al reuniunii literare a cuprind lansarea de carte, susținută de prof. Doina Popa, care a evocat pentru început buna colaborare a noastră, valorificată prin interviuri la Radio USA din Michigan, dar și în evenimente literare din America sau din țară.
Ecou al Centenarului abia încheiat, venind din țară spre Windsor, cartea „Meditațiuni politico-istorice. Spre Marea Unire” a memorandistului Nicolae Cristea (1834-1902) într-o ediție îngrijită critic de Anca Sîrghie și Marin Diaconu, familiarizează cititorii zilelor noastre cu drama trăită de românii transilvăneni la finele secolului al XIX-lea. Abia ieșit din închisoarea de la Vacs, autorul are cutezanța să publice în 1895 un studiu politic intitulat simbolic La țintă, îndemnând la continuarea luptei până la atingerea țelului final. Se regăsesc în paginile meditațiunii lui Nicolae Cristea, publicist de o rară erudiție, personaje ale vieții politice din imperiul austro-ungar și din întreaga Europă, reflecții pe marginea evenimentelor epocii, atmosfera tensionată politic a momentului.
Cel de-al doilea eseu politic, intitulat Din trecut spre viitor este un pamflet împotriva prim-ministrului României A.D. Sturdza, autorul aducând la lumină documente ineluctabile privind atitudinea trădătoare pe care a încurajat-o la memorandiștii transilvăneni, sfătuiți de el să fugă în România spre a nu face temniță ungurească. Invitația lui a fost urmată numai de Eugen Brote și Ioan Slavici. Ceilalți oameni politici transilvăneni, condamnați în procesul de la Cluj, au ales calea demnității naționale. Un al doilea cap de acuzare împotriva lui A.D. Sturdza a fost rușinoasa reclamare a celor din România care trimiteau bani școlilor române din Brașov. Gestul său trădător putea cauza desființarea acelor unități școlare, pe care oficialitățile maghiare din Transilvania nu le susțineau. Cutremurătoare pentru lectorul zilelor noastre este și lista Proceselor de presă ale „Tribune” și „Foii poporului”, cele două ziare sibiene care între 1893 și 1898 au fost amendate cu 20.000 florini, o sumă imensă, pentru delicte de presă, adică pentru exprimarea liberă a doleanțelor românilor transilvăneni.
Ziariștii sibieni, menționați cu numele lor în textul acesta ( o formă de elogiere pentru sacrificiul făcut !), au fost condamnați la închisoare pentru ideile lor exprimate cutezător. Asemenea suferință și cheltuială au fost îndurate cu stoicism spre a menține apariția acestor ziare românești, prin care se ducea lupta pentru drepturi politice ale conaționalilor. Ca autor al unor dezvăluiri atât de curajoase, Nicolae Cristea risca să fie din nou întemnițat, astfel că această meditațiune este tipărită la Sibiu în 1899 fără numele autorului, înlocuit pe foaia de titlu cu o zăbrea de temniță. O carte cutremurătoare ca semnificație, un document de epocă de o valoare documentară inestimabilă, după cum a concluzionat doamna Doina Popa, care a mărturisit impresia ei de lectură, căci cartea i s-a părut „vie și entuziasmantă”.
La rândul ei, lucrarea Întâlniri pe calea undelor. Interviuri despre scriitori români este o istorie a literaturii române, inedită datorită dialogului radiofonic prin care se prezintă scriitorii români din ultimele 3 secole de evoluție de la premoderni până la marii creatori ai contemporaneității noastre.Titlurile capitolelor sunt incitante de la Vasile Alecsandri – șef de școală poetică, I.L.Caragiale – contemporanul nostru, Este Ion Creangă un povestitor genial?, Tudor Arghezi- bijutier al cuvântului artistic, Fascinanta personalitate a lui Mircea Eliade, Polivalența unui homo religiosus, Vasile Voiculescu, Radu Stanca între larii și penații culturii Sibiului, emisiune care s-a bucurat și de un subtitlu lămuritor Când spui mărțișor la Sibiu, spui Radu Stanca etc.. Nici scriitorii diasporei nu au fost uitați, căci o emisiune radiofonică a fost intitulată De ce este Panait Istrati un mare necunoscut?, spre a pune în evidență destinul dramatic al unui creator reprezentativ al diasporei noastre. Interesant pentru românii care trăiesc în America este capitolul dedicat ediției a XIV-a a evenimentului itinerant Zilele “Lumina lină”, revista newyorkeză ajungând să poposească la Sibiu în iarna anului 2011, conform tradiției de a fi prezentată mereu într-o altă zonă culturală a românismului. Astfel, scriitorii locului puteau să primească în dar exemplare ale revistei, ei devenind în viitor colaboratori activi ai publicației românilor din metropola lumii, una citită de intelectuali de pe mai toate continentele. Doina Popa a apreciat faptul că în cele două volume există prefețe și cuprinsul capitolelor traduse în limba engleză, ca deschidere spre lectorii străini care se pot apropia astfel de această carte importantă a istoriei literare românești, care are aspect de puzzle incitant.
UItimul moment al reuniunii l-a constituit recitalul membrilor Cenaclului Societății „Graiul Românesc”, care ne-au încântat cu poeziile selectate din creația Anei Blandiana. Astfel Doina Popa a citit poezia Avram Iancu, despre „învinsul crai al adormirii noastre“, pustiit de somn atunci când Transilvania era “o țară întreagă transformată-n vis”. Între participante, doamna Lucia Crainic a propus poezia „Fără tine”, Dana Mânecuță – „De dragoste”, Cristina Rahovean a citit „Învață-mă să ard întunecat”, Gabriela Tudor a preferat versurile poeziei „Cuplu”, Andrea Filip s-a oprit la textul „De-aș avea timp”, iar actrița sosită de la Iași, Constanța Leca, a ales poezia „O vizită”. Domnul Darius Popescu a spus povestea reală a lui Arpagic, lecturând poezia „O vedetă de pe strada mea”, comentând de ce el devenise în imaginarul Anei Blandiana „cel mai vestit personaj din oraș”. Similitudinea, deloc întâmplătoare, dintre Nicolae Ceaușescu și motanul, care atunci când apare „toată lumea strigă Arpagic” a provocat una dintre punerile sub interdicție a publicării creațiilor poetei.
Doamna Emilia Matei a impresionat asistența citind mărturisirea poetei cu privire la întâlnirea ei cu Romulus Rusan, redactor la revista „Tribuna” din Cluj, unde tânăra de atunci aducea primele două poezii propuse pentru publicare. Dragostea lor la prima vedere s-a izbit de originea lor nesănătoasă, care îi stigmatiza, înnegurând orizontul afirmării lor în literatura română socialistă. Atunci s-a simțit Ana Blandiana o „Traviata politică”.
Ca voluntară, Iuliana Grigorescu a constituit până în prezent la Biblioteca municipală din Windsor un fond de 200 titluri de carte românească, dar și DVD-uri, ziare,. „Ana Blandiana ne lipsește”, s-a precizat apoi. Nu am ezitat să promitem că în vara aceasta vor fi trimise din țară câteva dintre titlurile cele mai semnificative din opera Anei Blandiana, dar nu numai. O asemenea inițiativă merită să fie susținută.
În încheierea reuniunii a vorbit pr. paroh Lucian Moldovan, apreciind acest moment literar frumos, întrucât localnicii români „care săptămăna întreagă muncesc ca niște roboței, au mare nevoie de adevărată cultură națională în care ei se pot regăsi”. Membrii „Graiului Românesc” nutresc speranța că odată cu instalarea noul lor preot paroh, colaborarea Societății lor cu Biserica „Sf. Gheorghe” se va întări spre binele tuturor românilor din zonă.
Am făcut o fotografie de grup pentru posteritate, neuitând să așezăm în primul rând fetele recitatoare, care reprezintă viitorul comunității românilor de la Windsor, iar eu am purtat cu fală buchetul imens de flori, ca semn al mulțumirii participanților. La ieșire am aflat și echivalentul verbal al acestei încântări, rostit de doamna Lucia Crainic, care la despărțire a exclamat „A fost o zi extraordinară la Graiul Românesc. Să mai veniți cât de curând pe la noi.” Da, a trebuit să trec granița în altă țară și să deranjez programul familiei mele din Michigan, ca să-mi întâlnesc conaționalii prieteni din Windsor. Dar cred că a meritat.
——————–
Anca SÎRGHIE
Windsor, Canada
Martie 2019
