Când spui Oana Sîrbu, spui „Liceenii”, spui Dana, o fată frumoasă, cuminte şi cu note bune la şcoală. Modestă, simplă şi rafinată, Oana emană tinereţe şi frumuseţe prin toţi porii și nu se încadrează deloc în tiparele unei vedete “clasice” care, de regulă, exceleazăîn departamentul fițeși ifose. Deşi a trecut mai bine de un sfert de secol, Dana, pardon, Oana Sîrbu, emană aceeaşi frumuseţe şi sinceritate interioară precum celebrul personaj Dana, care făcea furori în rândul a milioane de liceeni şi care, în continuare, creează noi generaţii de fani. Oana Sîrbu, omul cu “dublă personalitate”, aceea de actor şi de cântăreţ, refuză să cedeze în faţa Zeului Chronos şi îşi păstrează aceeaşi alură de liceancă de acum mai bine de un sfert de veac. Un om minunat, o frumuseţe clasică, a la Audrey Hepburn, care jonglează, precum un prestidigitator iscusit, cariera muzicală, cu scena teatrului şi dragostea indivizibilă pentru cel mai important om din viaţa sa – fiul ei, Alex Stelian. Secretul elixirului tinereţii, precum şi alte noutăţi din viaţa Oanei le puteţi afla numai dacă veţi citi rândurile de mai jos...
“Nu mi-am dorit să fiu actriţă, mi-am dorit să cânt”
Ce mai face Oana Sîrbu?
Mulţumesc de întrebare… Nu mă plictisesc! Cresc un băieţel minunat şi-mi face plăcere să-mi petrec aproape tot timpul liber cu el. În rest, totul a trecut pe plan secund. Totuşi, înregistrez melodii noi, am făcut chiar şi un album, în ultimii doi ani, care e cea mai frumoasă carte de vizită de până acum, a mea şi a compozitorului Virgil Popescu. Colaborăm de mult timp împreună şi acum cântăm într-o trupă muzică bună. În rest, timpul trece foarte repede, ne pregătim şi de vacanţă.
Nu pot să nu te întreb de celebrul film “Liceenii”, un film care, şi în ziua de azi, cucereștenoi fani în rândul tinerei generaţii…aşadar, cum ţi-a marcat cariera acest film şi cum ai ajuns să fii distribuită în rolul lui Dana?
Chiar, celebru! Îşi face fani şi acum, din difuzările pe TV. Este un film-fenomen. A fost plăcut şi iubit acum 27 de ani, şi continuă şi acum…pentru mine a fost o întîmplare colaborarea în acest film. Nu mi-am dorit să fiu actriţă, mi-am dorit să cânt. Am fost chemată la probe după ce evoluasem în emisiunea concurs “Steaua fără nume”. Cineva din echipă m-a chemat. Plăcuse foarte tare evoluţia mea în acest concurs… Am dat probe cu Ştefan, cuplul nostru a plăcut cel mai mult şi am fost aleşi în rolurile principale, dintre sute de copii! Sigur, de atunci a început nebunia! Turnee, spectacole în care evoluam alături de ei, sau în concertele mele de muzică uşoară, alături de alţi artişti. Scrisori, mii de scrisori pe care le-am strîns în cutii şi le mai păstrez şi acum. A fost frumoasă experienţa şi lucrul cu actorii profesionişti. Lumea şi acum mă mai identifică cu personajul Dana, fata cuminte şi bună la învăţătură care eram. Multe fete se tundeau ca mine, în film, iar unele mămici şi-au botezat copiii după prenumele meu. E o încîntare acum, după atîta timp, să văd că oamenii mai au nevoie de ACEA emoţie pe care le-a adus-o Liceenii!
„Întotdeauna va exista o legatura <<ombilicală>> cu filmul <
>”
Ce mai ştii de foştii tăi colegi? Mai păstrezi legătura cu Cesonia Postelnicu, Mihai Constantin, Tudor Petruţ sau Ştefan Bănică Jr, foștiităi colegi liceeni? Care crezi că ar fi fost traiectoria ta artistică, dacă nu ai fi jucat în “Liceenii”?
Cu Cesonia m-am întîlnit o dată sau de două ori, în tot acest timp. Ultima oară acum doi ani, cînd am făcut un pictorial cu “Liceenii” de acum. Pe Mihai îl văd destul de des, iar cu Ştefan am rămas prietenă. Ne vedem destul de des şi-i urmăresc evoluţiile şi spectacolele la care sunt invitată. Avem o legatură specială. Cred că filmul “Liceenii” a adus un plus de popularitate personalităţii mele artistice, muzicale. Fără îndoială. Dar aş fi cântat oricum şi aş fi făcut ce am făcut dintotdeauna. Totuși, parcă nu pot vorbi despre viaţa mea şi atât. Întotdeauna exista o legatura „ ombilicală”, aș putea spune, cu filmul “ Liceenii”(râde).
Ai o “dublă personalitate”, cea de actriţă şi cea de cantăreaţă? Cum se împacă cele două şi care te reprezintă cel mai bine?
Eu cânt de mică. Imit soliştii, ascult multă muzică, am cîntat în cor, în operetă, în West side story, musicalluri şi spectacole de Circ, la Teatrul de revistă, în emisiuni radio-tv, în turnee în ţară şi străinătate, cînt pentru diverse comunităţi…îmi place să cânt. Jocul actoricesc a fost o întâmplare. Şi n-am jucat doar în seria cu Liceenii, ci şi în piese de teatru TV, sau în “Vulcanul Stins”, alături de Adrian Pintea, în “Grădina cu Trandafiri”, Cristian Sofron şi Coca Andronescu… Aş mai juca în filme, mi-ar fi drag. Am o multiplă personalitate în viaţa reală (râde).
Faci parte dintr-o generaţie, care, din păcate, este cam ignorată de către casele de discuri sau de către posturile tv şi de radio…De ce? În opinia mea cred că există doarmuzică bună şi muzică proastă….
Este total ignorată, mai ales pe radiourile FM, acolo sunt bine făcute jocurile, se ştie că se lucrează mînă-n mînă cu casele de producţie care de asemenea ne ignoră. Estevorba de “un fel de mafie”, cu subiect central banii, până la urmă. Jocurile le fac nişte puşti sau nişte oameni fără o minimă cultură sau pregătire muzicală, care vor câştiguri imediate din proiectele intermediate. Nu contează personalitatea ta artistică sau bagajul în materie denotorietate.
„Personal am împliniri şi mici bucurii care mă fac fericită”
Care este cea mai mare satisfacţie profesională pe care ai avut-o? Dar ceapersonală?
Am avut extrem de multe satisfacţii profesionale, nu le pot enumera! Dintre acelea care m-au mobilizat. Fiecare întîlnire cu publicul este importantă. Personal am împliniri şi mici bucurii care mă fac fericită. Sunt un om mai dificil şi nu mă mulţumesc cu puţin, dar mă simt bine cu mine citind, călătorind sau jucîndu-mă pur şi simplu cu băieţelul meu. E o minune să-l văd cum creşte, cum se dezvoltă.
Cu ce te ocupi în prezent? Este mai importanta muzica decât filmul, in cariera ta?
Repet cu trupa mea. Avem ceva colaborări reuşite, lucrez la o pagină de FB, încerc să mă promovez cum pot, evitând situaţiile compromiţătoare şi revistele mondene sau de scandal. Încerc să caut publicul meu. Mă întîlnesc cu oameni de la care aştept influenţe pozitive pentru mine. Am o perioadă încărcată cu de toate. Dar îmi fac timp şi pentru mine. Cel mai important e să fiu echilibrată. Şi toate vin fără prea mari eforturi.
Mergi prin turnee în străinătate? Prin America când te vedem? Poate faci o haltă şi prin California, mai precis în LA şi te revezi cu Tudor Petruţ, colegul tău din Liceenii, care acum a ajuns un veritabil “Isoscel”, un Isoscel made in USA – profesor de matematică la un liceu din Los Angeles.
Nu există turnee în străinătate. Există nişte întâlniri cu românii de peste graniţă. Aceste întâlniri sunt organizate, mai mult sau mai puţin profesionist, de către oameni care vor să obţină ceva câştiguri de pe urma artiştilor. Iar artiştii se cară cu cd-uri la ei în bagaje, să mai facă un ban în plus pe acolo. Fără contracte de muncă. Greu. Cred că trebuie adus un plus de siguranţă şi de profesionalism şi aici. De multe ori artiştii nu se respectă şi cântă în locaţii jenante. În restaurante de doi lei, în biserici, în săli de şcoli. Interesante sunt întâlnirile cu românii din diaspora, care sunt organizate prin Ambasade sau Asociaţii culturale, pe bani cât de cât onorabili. Şi cu instalaţii de sunet profesionale. Acelea s-ar numi cât de cât turnee. Pe români i-aş vedea, însă, oricând, oriunde. Cu Tudor mi-ar face plăcere să mă întâlnesc, după atâţia ani… Nu l-am mai văzut de o groază de timp!
Ce ai face acum, dacă ai avea 20 de ani? Tot film sau muzică?
Exact ce am făcut şi atunci când îi aveam. Sau poate altceva? Acum gândesc că aş fi făcut acelaşi lucru, dar pe alt continent. Atunci ar fi fost posibil… acum este mult mai greu.
“Fac ceea ce-mi place, am cel mai frumos copil din lume…”
Esti o femeie fericită? Care crezi că sunt ingredientele necesare pentru a fi fericită?
Sunt fericită, împlinită şi, mai ales, o persoană foarte norocoasă…mi s-au întîmplat lucruri neînchipuite, fără măcar, să le visez prea mult! Fac ceea ce-mi place, am cel mai frumos copil din lume, sunt iubită, admirată, iubesc, îi am pe ai mei lîngă mine…ce aş mai putea sa-mi doresc? Cât despre „Reţeta fericirii”, nu cred ca este o matrice care s-ar putea aplica tuturor… fiecare are o rețetă proprie…
Ai descoperit cumva elixirul tinereţii şi noi nu îl ştim? Se pare că nisipul din clepsidra timpului tău curge foarte monoton…ai vreun secret?
Genele. Am o familie numeroasă şi longevivă. Ai mei sînt solidari unii cu alţii şi sunt frumoşi sufleteşte. Şi asta se vede şi pe faţă. Un suflet frumos se poate vedea si in plan fizic… Sunt o norocoasă! În rest, echilibru…dorm, mănînc sănătos, iubesc şi sunt iubită.
Planuri de viitor...
Îmi doresc să cânt. Să cânt nu numai in tara, dar şi prin alte ţări. Să am spectacole frumoase, să mă bucur de timp, de viaţă, să citesc cărţi multe şi interesante, şi să mă joc cu Alex Stelian.
Un mesaj pentru fanii tăi....
Vă mulţumesc că-mi sunteţi aproape de atâta timp! Descopăr şi acum mesaje minunate şi încerc, în masura timpului disponibil, să răspund tuturor! Mă bucur că suntem împreună şi aceia care mă iubesc, ştiu de ce mă iubesc!
Autor: Viorel Vintilă
