Obiecte de patrimoniu valorâd milioane de dolari au fost restituite Italiei de o familie din Chicago

0
8

Săptămâna aceasta Biroul Federal de Investigaţii Chicago a returnat aproximativ 1,600 obiecte de patrimoniu, cu o valoare cuprinsă între 5 şi 10 milioane de dolari, autoritatilor italiene. Acestea fac parte dintr-un număr de aproximativ 3,500 obiecte, descoperite în casa lui John Sisto, un american de origine italiană, care a locuit în Berwyn, Illinois, o suburbie vestică a metropolei Chicago.
Acesta a decedat acum doi ani, iar familia acestuia imediat după deces, încercând să împartă moştenirea rămasă, a realizat că are de-a face cu obiecte de care nu avuseseră habar că există, şi care păreau să aibe o imensă valoare istorică. Au contactat astfel Poliţia pentru a le prezenta obiectele descoperite în casa tatălui lor.
Aceste obiecte se pare că au fost trimise de-a lungul anilor, în special între anii ’60 şi ’80, din Italia de către tatăl lui John Sisto, Giuseppe. Scopul a fost acela de a fi valorificate, John având la vremea respectivă un magazin specializat în vânzarea de astfel de obiecte. În schimb însă acesta le-a păstrat pentru sine fiind extrem de pasionat de ele, chiar studiind şi traducând numeroase manuscripte, fiind mai puţin interesat de valoarea lor financiară. Unul din fii, având bănuiala că unele din aceste obiecte sunt parte din patrimoniul national italian a contactat Poliţia din Berwyn, care a cerut ulterior sprijinul departamentului specializat pe obiecte de artă furate, din cadrul FBI Chicago. Aceştia din urmă la rândul lor au anunţat şi cerut sprijinul autorităţilor italiene.
După o cercetare minuţioasă, şi consultări cu biserici, biblioteci şi arhivele italiene, aceştia au decis că aproximativ 1,600 de obiecte au fost furate şi că vor trebui înapoiate Italiei, restul rămânând în posesia familiei Sisto. Pentru că obiectele nu au fost furate de familia Sisto, acestea fiind cumpărate la a treia mână, autorităţile nu vor deschide nici un dosar pe numele familiei.diploma.secolul.17
Printre obiectele găsite se numără unele datând de pe la anul 500 şi 900 BC. Aproximativ 380 de pergamente şi manuscripte cu sigiliu papal sunt datate de la anul 1,100, printre care şi o diplomă doctorală de la 1,662. Peste 1,000 de cărţi, multe din ele scrise de mână, datând din secolul al 17-lea şi al 18-lea, numeroase obiecte religioase şi manuscripte politice , unele aparţinând unor foşti regi, împăraţi, autorităţi papale sau diferiţi membrii ai bisericii Romano Catolice, o carte, a cărei prefaţă a fost scrisă de Benito Mussolini, au făcut şi ele parte din obiectele restituite.
vas.de.lut.secolul4BC“Astfel de furturi nu doar că provoacă pierderi imense din punct de vedere financiar ţărilor de provenienţă, ci priveaza o lume întreagă de valoarea şi semnificaţia istorica pe care o au” a declarat Robert Grant directorul FBI Chicago în timpul ceremoniei de înapoiere a obiectelor către autoritatile italiene. Totodată acesta şi-a mai exprimat mulţumirea şi aprecierea faţă de Poliţia din Berwyn şi familia Sisto care au cooperat în soluţionarea acestui caz.