Olimpiada de Benzi Desenate, ediția a IV-a (2023)

0
68

A IV-a ediție a Olimpiadei de Benzi Desenate (ianuarie – mai 2023) este dedicată Jocurilor Olimpice din antichitate. Acestea au reprezentat o serie de competiții atletice între reprezentanți ai orașelor-stat și unul dintre Jocurile Panhelene din Grecia Antică. Au fost ținute în onoarea lui Zeus, iar grecii le-au dat o origine mitologică. Grecii credeau că jocurile își aveau rădăcinile în religie, competiția atletică era legată de venerarea zeilor, iar jocurile antice erau menite să aducă pace, armonie și o întoarcere la originile vieții grecești. Competițiile s-au desfășurat întotdeauna la Olympia. 

Tema acestei ediții este inedită și va oferi elevilor de toate vârstele posibilitatea de a se regăsi în poveștile de benzi desenate realizate de ei. Lucrările trebuie să abordeze una dintre valorile olimpismului: excelența, spiritul de echipă, prietenia, fair play-ul, toleranța, respectul, bucuria aflată în efort, echilibrul dintre corp și minte. 

Concursul este destinat școlarilor și elevilor (clasele I – XII).

Regulamentul de desfășurare se regăsește pe pagina Facebook: Olimpiada de benzi desenate. 

Paginile / planșele de bandă desenată ale participanților vor fi trimise prin transfer electronic (weetransfer) via email, scanate la rezoluția 300 dpi, in format jpg, până la finalul lunii aprilie 2023. Înscrierea paginilor / planșelor de bandă desenată în concurs se face prin intermediul bibliotecilor școlare, județene, orășenești și comunale. Fiecare bibliotecă, bibliotecar sau profesor va trimite o listă cu participanții la concurs, împreună cu planșele scanate DIRECT la adresa olimpiadabd@gmail.com

Se vor acorda premii pentru fiecare grupă de participare: un loc I; un loc II; un loc III. 

Se vor acorda 3 mențiuni pentru fiecare grupă de participare.

Toți participanții vor primi diplome de participare, via e-mail. Toti bibliotecarii, învățătorii și profesorii coordonatori vor primi diplome, via e-mail.

Cele mai bune lucrări vor fi expuse în incinta unor muzee și în alte instituții de cultură din țară. Ziua și locul galei de premiere se va anunța la o dată ulterioară.

Olimpiada de Benzi Desenate este inițiată de Mihai Ionuț Grăjdeanu – autor și profesor de benzi desenate, sub egida Comitetului Olimpic și Sportiv Român și a Academiei Olimpice Române. Olimpiada de Benzi Desenate este un concurs național de benzi desenate, de promovare a tinerelor talente din mediul de învățământ primar, gimnazial și liceal. Eveniment desfășurat sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

Afiș realizat de Matei Butoi, câștigător al edițiilor 1, 2 și 3 a Olimpiadei de benzi desenate.

Parteneri instituționali: Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov – Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret, Asociația Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Asociația Bibliotecilor din România (ABR), Muzeul Sportului, Muzeul Municipiului București.

Parteneri media: Radio România Cultural, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Zile și Nopți, Mangalia News, Ultima Oră, BD Historia, Comics Didactic.