Știți voi, toți acei vorbitori ai limbii române, că ea, limba noastră, este FOCUL cel mereu VEGHETOR de CONȘTIINȚĂ al acestui neam? Ea este înfioratul CÂNT al sufetului românesc, ZIDUL ei de rezistență împotriva GLOBALIZĂRII, a pierderii IDENTITĂȚII sale, și că ea, limba, se NAȘTE oriunde mereu odată cu NAȚIA, CREȘTE și se DEZVOLTĂ alăturea cu ea. Că prin ea noi avem VIAȚĂ SOCIALĂ, NUME și RENUME, elementele dădătoare de adânc RESPECT și de CIVILIZAȚIE, că prin cel mai de seamă reprezentant al ei, Eminescu, ca și prin alți poeți ai acestui neam românesc, ne putem ÎNCHINA, RUGA și ne putem SPOVEDI mereu curat și frumos, înălțimilor cerești. Că, OMAGIIND limba română, noi cei de-acum ducem și vom duce o dreaptă LUPTĂ continuă pentru recâștigarea SENTIMENTULUI și mai ales a DEMNITĂȚII noastre NAȚIONALE?
Mai știți voi, cum că limba noastră cea STRĂBUNĂ este încă adânc păstrătoare de ISTORIE adevărată, dar și de SPERANȚE de mai bine pentru acest neam oropsit, pătimit, dar mereu și mereu atât de BUN și mai ales atât de IERTĂTOR a tot și a toate, JERTFITOR de-alungul tuturor veacurilor care au trecut peste el pentru SFÂNTA, CURATA, DULCEA și atât de frumoasa LIBERTATE? Că tot ea, limba neamului ADUNĂ și ÎNCHEAGĂ în CUPRINSUL hotarelor ei, acest mare și străvechi NEAM ROMÂNESC?
Poate că voi, cei din ziua de azi, nu știți că numai în limba română putem simți DORUL cel arzător că-i DOR, vaierul și plânsul sufletului fiecăruia atunci când vom murmura DOINA noastră cea străbună, că doar atunci când o ROSTIM putem simți picurul cel fierbinte al lacrimilor noastre nesfârșite, mereu născute din tăinuita noastră RUGĂ, îndreptată spre SFÂNTUL, DIVINUL și CERESCUL cel Dumnezeiesc.
IUBIȚI, OCROTIȚI și APĂRAȚI mereu și mereu, chiar cu prețul vieții voastre dacă este cumva nevoie, LIMBA ROMÂNEASCĂ și, mai ales SLĂVIȚI-O oriunde și oricând puteți face acest lucru, înspre mereu înălțarea ei în FALA și MĂRIREA lumii celei de azi, precum și a celei care va veni după noi . Că doar așa și numai așa, voi cei de-acuma, veți putea ÎMPLINI VREREA înainteamergătorilor noștri și veți putea lăsa URMAȘILOR ce vor veni după voi, acea NEPREȚUITĂ AVERE , a acestui FRUMOS, CURAT și atât de SIMȚITOR suflet românesc.
Așadară, îl rugăm pe Domnul Dumnezul nostru cel ceresc, să ne OCROTEASCĂ și să BINECUVÂNTEZE de-apururi această dulce și frumoasă LIMBĂ ROMÂNEASCĂ, iar pe noi, cei vorbitori a ei, să ne așeze la sfârșitul veacurilor care vor să vină cândva, în frumoasa și mirifica Grădină a Maicii Domnului, ca să merităm a fi mai apoi, aleșii nemuririi lumii și veșnicia ei.
***
Ziua Limbii Române
Limba noastră cea română
Înțelepciunea lumii ne învață mereu că
LIMBA, CREDINȚA și DRAGOSTEA de NEAM și ȚARĂ
adunate toate la un loc sunt, TROIȚA cea VEGHETOARE de CONȘTIINȚĂ a oricărui neam, cea care ADUNĂ în cuprisul granițelor sale VOINȚA, PUEREA, VISUL și SPERANȚA unei întregi NAȚII, ca mai apoi, din toate cele adunate înlăuntrul unor HOTARE de LIMBĂ, să se nască ÎNEVOIREA, TĂRIA și JERTFELNICIA ei. Toate sunt la fel de importante, toate se născ una din alta, toate se înlănțuie și mai ales se formează în timp, sub marea înțelepciune a unor capete luminate pe care țara le scoate la iveală din când în când din sânul ei, inși trăitori mai ales la talpa țării, acolo unde e chin și durere, înrobire și nedrptate, sete de înavuțire, minciună și trădare și câte toate altele mari și grele păcate omenești.
Păstrarea neprețuitei AVERI de LIMBĂ și CREDINȚĂ străbună de-alungul veacurilor, mereu înșiruite unele din altele spre neuitate, a jertfitoarei noastre ISTORII pline de fapte mari și însemnate pentru fala noastră în fața lumii, ne leagă strâns de TRECUTUL cel care ne ține aici pe glia strămoșească, de la Adamul nostru de-ncput și până în ziua de astăzi. Fără acest trecut am fi nimicuri, frunze în vântul istoriei, oameni fără căpătâi, fără identitate, fără viitor.
Așadară, păstrați-mi nepierită și mereu îmbogățită LIMBA și CREDINȚA străbună, chiar dac-ar fi să dăm vamă viața noastră pentru ele, DATINILE, OBICEIURILE și TRADIȚIILE cele rămase din moși– strămoși, PORTUL nostru frumos, cela fără de pereche, care ne înfiorează și ne îndumnezeiește ființa când îl purtăm, toate acestea fiind semnele cele dădătoare de IDENTITATE ale unei nații care se respect și își respect cu sfințenie ISTORIA cea făcătoare de moșii și strămoșii noștri, de ieri ca și de toți cei de azi, trăitori aici în CUIBUL VEȘNICIEI noastre care este GRĂDINA MAICII DOMNULUI, piciorul de plai și gura de rai, locul reînnoiri lumii la sfârșitul veacurilor care vor să vină și unde noi, cei de atunci, vom fi sămânța ei prin care se va umple noua lume, ce cu siguranță că va fi mult mai frumoasă, mai curate, mai dreaptă, așa cum ne-o dorim noi și BUNUL nostrum Măritul Dumnezeu. din totdeauna.
Și nu uitați nicicând de Eminescu nostru cel nemurit, Luceafărul cerescului minții și sufletului nostru cela mereu înevoit de toate relele lumii ăsteia și mai ales de înfioratul și neegalatul lui vers ce ne va fi mereu alint, leac vindecător, speranță și visare, în veac de veac.
——————————
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mures, 30 august 2024
