GLOSSĂ
(Mihai Eminescu)
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.
Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.
Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.
Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.
De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.
Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.
GLOSSA
(Translation in English by Daniel Ioniță)
Time is passing, time comes yet,
All is old, and all is new;
What for good or ill is set
You can ponder and construe;
Do not hope and do not worry,
What’s a wave, will wave away;
Though enticing with a flurry,
Cool remain to all they say.
Many things pass by before us,
Many things we hear and see,
Who remembers all their ruckus
And would listen to their plea?
You sit calmly `round the edges,
Find yourself, despite their threat,
While you hear their noisy pledges,
Time is passing, time comes yet.
Not inclining in expression
The cold balance of our thinking
To a moment, an impression,
Mask of happiness now sinking,
Of its own death notwithstanding
Takes one lonely breath for you;
But for him who’s understanding
All is old, and all is new.
Entertained by actors playing
In this world yourself depict:
Though four roles one is portraying,
His true face you can predict;
If he weeps, or if he’s fighting,
You just watch him without fret
And deduce from his inciting
What for good or ill is set.
Past and future go together,
The two faces of a coin,
You can tell tomorrow’s weather,
When you learn the two to join;
All that was and all that follows
In this moment we see true,
On their false and empty hollows
You can ponder and construe
The same means this world is using
To constrain in all she fashions,
And for thousand years suffusing
Joy and sadness duly ration;
Other masks, the same old drama,
Other mouths, the same old story,
Discontent at their conformance
Do not hope and do not worry.
Do not hope because some cheater
Wrestles to successes steady,
Idiots will have you beaten,
Though you’ve shown them off already;
Have no fear if when they gather
Ostentations they display,
Don’t resemble them, don’t blather:
What’s a wave, will wave away.
Like some charming siren calling,
The world’s luring and inviting;
Other actors when they’re falling,
It wants you to do their fighting;
Move aside, it’s just deception,
Pass them by, away you scurry,
From your path make no exception,
Though enticing with a flurry.
Should they touch you, get some distance,
Should they curse you, keep your polish,
Why advise and show persistence,
When you know they just demolish?
Let them blather on forever,
Doesn’t matter whom they sway,
Don’t grow fond of them, be clever,
Cool remain to all they say.
Cool remain to all they say,
Though enticing with a flurry.
What’s a wave, will wave away,
Do not hope and do not worry.
You can ponder and construe
What for good or ill is set;
All is old, and all is new:
Times is passing, time comes yet.
***
ODĂ (ÎN METRU ANTIC)
(Mihai Eminescu)
Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.
Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce..
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne’ndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
https://www.versuri.ro/w/4617
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări..
Pot să mai re’nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?.
Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!
ODE (IN AN ANTIQUE METER)
(Translation in English by Daniel Ioniță)
I never conceived that I’d learn how to die
Forever young, cloaked in my mantle,
Mine eyes I arose dreamily to the star
Of loneliness.
When unexpectedly you glimpsed in front
Along my path, oh anguish, even you, achingly sweet
Down to the dregs, I drank the lusciousness of death
Implacable.
Dismal I burn alive, tortured like Nessus,
Like Hercules, infected by his garment
My fire to extinguish I cannot with all
The sea’s deep waters.
From my own dream, consumed I groan and sob,
On my own stake, I’m melting in the flames
Can I renew from it, radiant like
The ancient Phoenix?
Those vexing eyes may perish from my path
Return into my bosom sad indifference
So that I die serenely, my self
To me restore.
***
TRECUT-AU ANII
(Mihai Eminescu)
Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,
Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nţelese, pline de-nţelesuri –
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de sară.
Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;
Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea… mă-ntunec!
GONE ARE THE YEARS
(Translation in English by Daniel Ioniță)
Gone are the years, long clouds across the plain
And never will I witness them return,
They charmed me then, but I no longer yearn
For tales and doina*, riddles all in vain,
Where childhood thoughts would joyfully abide
Barely discerned, now full of deep discerning –
For your cool shadows, I’m no longer burning,
Oh, time of mystery, at the even tide!
To wrest some sound from life forever passed,
To try, my soul, for you again to quiver
In vain my hand across the strings is skimming;
The gleam of youth, away, forever cast,
Spent, the sweet murmur that would once deliver,
While now, time grows behind me… I am dimming!
—————————–
* Doina – a Romanian musical style, found in peasant music, often melancholy,
typically not aimed by a particular rhythm,
and often varied according to the interpreter’s mood and imagination.
DE CE NU-MI VII?
(Mihai Eminescu)
Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii –
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
O, vino iar în al meu braţ,
Să te privesc cu mult nesaţ,
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău!
Ţi-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin văi şi lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?
În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei…
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!
Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!
Târzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Şi lanurile sunt pustii…
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
WHY WON’T YOU COME
(Translation in English by Daniel Ioniță)
See how the swallows flee our town,
Dead walnut leaves are shaken down,
The vineyard’s frosty now, and glum –
Why won’t you come, why won’t you come?
Pray fall again in my embrace,
And ardent I’ll behold your face,
I’d sweetly lay my head to rest,
Upon your breast, upon your breast.
Remember how in times gone by,
We walked together, you and I,
I’d lift you high into my arms
So many times, so many times…
The world is full of lovely girls
With fiery eyes which shine like pearls
But be they angels to my view,
They aren’t you, they aren’t you!
You brighten up my day and night
And take my soul to sweet delight,
Beside you, stars have lost their sheen,
My lovely queen, my lovely queen!
Late autumn now arises grey,
Dead leaves are falling in our way,
The meadows play a sad old strum…
Why won’t you come, why won’t you come?
—————————-
Daniel IONIȚĂ
15 Iunie 2023
Sydney, Australia
