Parada costumelor tradiţionale româneşti la Chicago

0
73

DSC_0247Parade ale modei nu se organizează doar la Paris, Milano sau New York. Weekendul trecut, moda a fost prezentă pe podium, la Chicago, într-un spectacol de excepţie. Nu, nu a fost vorba, aşa cum poate probabil v-aţi fi aşteptat, de o prezentare de modă obişnuită pentru sezonul toamnă-iarnă, ci de una de costume şi porturi tradiţionale româneşti. Manechinele si manechinii care au defilat pe podium – făcând deliciul publicului, care i-a aplaudat la scenă deschisă – au fost copii din familiile credincioşilor din biserica ortodoxă Naşterea Domnului, gazda şi organizatoarea evenimentului.
Aşa cum subliniau şi prezentatoarele acestui spectacol, Adelina Balog şi Ramona Coca, portul reprezintă una dintre cele mai însemnate forme de cultură ale unui popor. Portul românesc este plin de graţie şi de varietate, dar, în acelaşi timp, de spiritualitate.
Costumul popular românesc conferă corpului o frumuseţe spirituală şi nu are ca scop scoaterea în evidenţă a formelor fizice. Pe român, hainele stau de parcă sunt scrise. Portul spiritualizează trupul. Portul românesc este o exteriorizare a frumuseţii sufletului şi vine să accentueze sărbătoarea şi bucuria întâlnirii cu alţii. El este distinct de al altor popoare, prin nespusa lui bogăţie şi prin subtila armonie.DSC_0325
Deşi se disting cel puţin nouă zone mari de folclor (Bucovina, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania), portul popular românesc este unitar în toate aspectele sale esenţiale: material, croială, decor şi colorit. Românii îşi fac costumele din ţesături albe de cânepă, in, bumbac, lână şi borangic, produse în gospodăria proprie. Unitatea de croială are ca lege de bază tăietura în foi drepte. Decorul este plasat pe porţiunile vizibile şi nesupuse uzurii. Dispoziţia ornamentului urmează linia dreaptă, motivele ornamentale se înşiră într-o succesiune ritmică, în rânduri, care străbat, fie de la o margine la alta, fie pe suprafeţe delimitate, ţesătura pieselor de port.

 

Un alt element care determină unitatea costumului popular este coloritul, care se caracterizează prin prospeţime şi armonie. Alături de culoarea de bază, albă, specifică portului popular românesc, coloritul şi ornamentaţia sunt redate în culori primare: roşu, negru, galben, albastru sau verde, armonizate fiind numai prin tonuri majore.
Componenţa costumului prezintă de asemenea un element de unitate a portului popular. Costumul femeiesc se caracterizează printr-o componenţă similară: aceeaşi cămaşă îmbrăcată direct pe corp, care este legată la mijloc cu brâul lat; piese croite deopotrivă în formă dreptunghiulară îmbracă corpul de la talie în jos. Capul se poartă descoperit la fete şi acoperit la neveste. Sumanele şi cojoacele păstrează aceleaşi forme. La costumul bărbătesc, uniformitatea este atât de evidentă, încât numai unele detalii de croială şi particularităţi de ornamentică constituie elemente de diferenţiere de la o zonă etnografică la alta.
Pentru noi cei care trăim departe de casă, de România, întâlnirea cu portul tradiţional românesc, fie el şi doar pe un podium, ne face să vibrăm intens, să tresărim la modelele si cusăturile viu colorate de pe costume, care ne conectează pe fiecare în parte la zona din care atat ele cât şi noi provenim.
Nu putem decât lauda iniţiativa organizatorilor de a organiza un astfel de eveniment, care pe lângă faptul că satisface papilele gustative ale celor prezenţi, prin mamaliguţa şi sarmale servite la mese, mai satisface şi nevoile spirituale ale românilor. Este de aşteptat ca şi în anii următori să asistăm la parade la fel de reuşite ale copiilor români din zona Chicago, la prezentări ale minunatelor costume populare româneşti din diferite zone ale României, cu speranţa că aceştia nu îşi vor uita originile, totodata păstrând şi promovând cultura şi spiritualitatea românească pe pământ american.

Câştigătorii:

Grupa până la 7 ani

Costum/ Autenticitate
Premiul I – Daria Iuhas
Premiul II – Michael Drimboi
Premiul III – Ştefan Iovănescu Păduraru
Menţiune – Natalia Gârloanţă

Prezentare
Premiul I – Andreea Haidău
Premiul II – Daria Iuhas
Premiul III – Nicholas Ilea
Menţiune – Ana Maria Marcu

Grupa intre 7 şi 9 ani

Costum/ Autenticitate
Premiul I – Diana Iovănescu Păduraru
Premiul II – David Ilea
Premiul III – Melissa Arianna Leancu
Mentiune – Ştefania Drăgan

Prezentare
Premiul I – Alicia Big
Premiul II – Sofia Susa
Premiul III – Melissa Arianna Leancu
Mentiune – Diana Iovănescu Păduraru

Grupa intre 9 si 15 ani

Costum/ Autenticitate
Premiul I – Andrei Radu Balog
Premiul I – Andreea Drimboi
Premiul III – Larisa Mihaila
Mentiune – Yasmina Gavojdean

Prezentare
Premiul I – Maria Berce
Premiul II – Claudia Buzdugan
Premiul III – Yasmina Gavojdean
Mentiune – Razvan Rus