GOL ŞI PUSTIU
Mǎ poartǎ paşii
cu aripi de vultur
prin parcul presǎrat
cu frunze,
ce ciudat,
simt inerţia trupului meu
şi totusi…
da, sunt eu.
Prin parcul cu frunze aurii
se joacǎ vântul cu pǎrul meu
printre frunze şi bǎnci pustii
e parcul gol,
e târziu,
ce ciudat,
simt pǎrul meu
şi totuşi…
da, sunt eu.
Mi-a rǎpit privirea
parcul e gol şi pustiu,
ochii sunt inundaţi de tǎcere,
ce ciudat,
simt ochii mei înecaţi
şi totuşi…
da, sunt eu.
COPILǍRIA
Parfumuri subtile
iz de fericire,
îmi îmbatǎ fiinţa,
” file din copilǎrie”,
o carte închisǎ şi totuşi deschisǎ
din raftul prǎfuit îmi furǎ privirea.
Vǎd chipul copilei cu pǎrul castaniu,
vǎd licǎr în privire.
“File din copilǎrie”,
îmi zâmbeşte fericirea:
-“Ce faci adulto ?
Când ai crescut ?”
rǎmân tǎcutǎ,
din pagini închise şi totuşi deschise
îmi râde puritatea:
-“Eşti mamǎ, frumoaso!”
rǎmân din nou tǎcutǎ…
Ce mare m-am fǎcut!
DE VORBǍ CU VIAŢA
Pe unde m-ai putat,
nebuno,
cu pǎrul despletit?
Şesuri,
lanuri întinse
cu flori îmbǎtǎtoare?
Nu, asta visam doar,
aşa credeam cǎ eşti
nebuno,
cu pǎrul despletit.
M-ai purtat prin pustiu,
mereu singurǎ,
pe prǎpǎstii primejdioase
şi-acolo, mǎ lǎsai sǎ alunec,
sǎ cad,
sǎ mǎ zdrobesc,
îmi ziceai mereu:
“Aşa se-nvaţǎ omul!”
Nu ţi-a fost milǎ
nici când mǎ prǎbuşeam istovitǎ
de drumurile tale
stâncoase,
m-ai lǎsat însetatǎ
de adevǎr,
înfometatǎ
de iubire,
nicicând n-ai lǎcrimat pentru mine
repetai mereu:
“Aşa vei deveni puternicǎ,
fierul cǎlit nu poate fi distrus!”
Tu însǎ ai uitat un lucru,
eu nu sunt din fier,
sunt doar o formǎ din ţǎrânǎ,
ce poartǎ un biet suflet,
ce trebuie sfinţit,
m-ai ajutat tu sǎ fac asta?
nebuno,
cu pǎrul despletit.
