În urmă cu câţiva ani, Radio Guerrilla, a lansat Atlasul de Mitocănie Urbană, din atlas lipseşte parvenitul de mass media, dar din viaţa noastră încă nu. Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, parvenitul este un îmbogăţit peste noapte, un individ care “s-a ajuns”, s-a înălţat pe o treaptă socială superioară fără a avea merite deosebite, pe căi necinstite. Definiţia se referă la metodele şi mijloace oneroase şi un concurs de împrejurări favorabil, care-l conduc la o bună situaţie materială, politică sau socială. Caracterizarea personajului – Parvenitul de mass media e urmaşul lui Machiavelli. Inteligent şi abil, perfid, lipsit de scrupule în atingerea scopului său, este ros de orgolii nesatisfăcute. Suferă de complexe de superioritate, denigrează, manipulează, ţese intrigi, este un impostor periculos: “Un ego flămând este un ego meschin.” Parvenitul clasic din literatura română, Dinu Paturică din “Ciocoii vechi şi noi” al lui Nicolae Filimon, este modelul de viaţă al parvenitului de mass media.
Parvenitul de mass media poate fi întâlnit în redacţii, la evenimente mondene, în lumea virtuală, pe stradă, dar cel mai des apare în locuri frecventate de persoane publice cu statut de VIP sau directori (patroni) de trusturi media. Este volubil, elegant, manierat, alunecos, iar talentele actoriceşti îl ajută să facă impresie bună. Tuturor ne place să fim înconjuraţi de prieteni, colegi inteligenţi, oameni altruişti, serioşi, spirituali, oameni de calitate. Parvenitul de mass media îşi joacă rolul cu lejeritate, epatează, foloseşte un arsenal sofisticat cu care lansează zvonuri false; face marketing pentru a câştiga atenţia, bunăvoinţa şi încrederea redactorilor şefi sau a patronilor din branşă.
Se străduieşte să fie mereu în centrul atenţiei. Este egocentric şi şmecher; încearcă să-şi compenseze defectele şi carenţele de educaţie, cu scurtături către succes. Este aproape imposibil să lucrezi în mass media şi să nu te loveşti de acest personaj. Varianta modernă a lui Dinu Paturică traieşte în occident; îşi măsoară succesul în numărul de fani care-i accesează zilnic blogul personal şi în numărul de investitori din mass media, pe care a reuşit să-i aburească şi care i-au dat o funcţie importantă. Setea lui de mărire tinde spre infinit, însoţită adesea de ambiţii prosteşti, care depăşesc orice limite.
Lipsit de scrupule şi nesimţit, parvenitul de mass media calcă pe cadavre pentru a-şi atinge ţelurile meschine şi deţine scuzele şi mijloacele necesare pentru a convinge pe oricine despre bunele sale intenţii. Cartea lui de vizită nu conţine studii şi realizări profesionale, ca a jurnaliştilor obişnuiţi, ci persoane publice din categoria VIP, pe care parvenitul le-a întâlnit personal. Nu-ţi va spune niciodată cât de apropiat este de o vedetă, dar îţi va sugera că sunt prieteni la cataramă şi va avea mereu la îndemână o fotografie cu un star, pe care a făcut-o într-o împrejurare favorabilă sau cu Photoshop.
Dinu Paturică din mass media speculează oportunităţile şi îşi adaptează CV-ul în funcţie de interlocutor. Orice cunoştinţă nouă e o sursă de foloase materiale sau un capital de imagine.”Periatul” persoanelor cu funcţii, titluri, bani şi relaţii în mass media, face parte din servieta oricărui parvenit veritabil. Parvenitul de mass media e un cameleon cu obrazul gros, adaptabil la orice tip de redacţie, dispus sa-şi renege mama şi tatăl pentru un gram de succes sau un interes personal.
A plecat în occident cu ani în urmă, a încercat de toate şi s-a mutat de multe ori până a găsit locul ideal în care să câştige bani fără prea multă muncă. Îşi dispreţuieşte co-naţionalii care muncesc din greu pe şantiere sau depun o muncă fizică pentru a-şi câştiga existenţa sau pentru un standard de viaţă decent. Dacă locuieşte în SUA şi are probleme cu actele de rezidenţă, parvenitul va alege întotdeauna calea cea mai ieftină. El nu va căuta un avocat de imigrari, ca orice om obişnuit, ci îşi va fabrica un dosar cu persecuţii religioase şi politice, pentru a obţine statutul de refugiat; va seduce o americancă şi se va însura cu ea din interes. Dacă nu reuşeşte are planul C – înrolarea în armata SUA, doar situaţii în care actele de rezidenţă costă puţin şi se rezolvă repede.
Drumul spre înalta societate – Timp de un an de zile, Dinu Paturică din USA, mi-a trimis mesaje prin e-mail şi messenger, în care îmi cerea detalii despre munca jurnaliştilor români din diaspora. Adesea mă ruga insistent (sau făcea presiuni) să-l recomand la ziare. Cererea era însoţită mereu de condiţia şi obsesia lui promordială, publicitatea gratuită pentru blogul personal. A început să-mi trimită articole – unele bune, pe care le-am publicat; altele cu subiecte delicate, tentă discriminativă, limbaj impropriu, necorectate, fără titlu, fără diacritice etc. Era în cădere liberă şi avea o nevoie obsesivă de atenţie şi fani. Lucrase în mass media, dar s-a crezut mai priceput decât foştii şefi, aşa că a încercat pe cont propriu. O parte dintre fani l-au urmat, alţii s-au pierdut pe drum, pentru că îşi schimba frecvent locaţia virtuală ca să nu platească providerii sau domeniile web.
Pierderea celebrităţii este dureroasă pentru un asemenea personaj, aşa că Dinu Paturică se straduia sa revină, iar metoda de propulsare vizată erau ziarele româneşti din diaspora. Din încercările lui disperate de a forţa intrarea în presa liberă cu şperaclul, am aflat că percepe mass media din SUA drept “înalta societate românească din exil.”
Tonul parvenitului devenea uneori deranjant, iar dacă-l dădeam afară pe uşă, revenea pe geam. Vorbea din poziţia omului plin de sine, care încearcă să-şi impună condiţiile, o atitudine complet deplasată, având în vedere că publicaţiile din SUA sunt susţinute financiar de unul sau doi filantropi, care îşi investesc banii într-o publicaţie de suflet, singurele lor scopuri fiind informarea publicului şi păstrarea limbii materne. Echipele de jurnalişti voluntari, sunt formate din pasionaţi de cultură; o mulţime de altruişti. Banii din reclame, evenimente culturale şi donaţii, se folosesc pentru acoperirea costurilor de tipar şi distribuţie.Dinu Paturică nu avea nimic în comun cu aceşti oameni şi publicaţii, dar simţea potenţialul presei libere şi mima interes faţa de ea, pentru a-şi satisface orgoliile meschine.
Viaţa în înalta societate – Am ezitat multa vreme să-i deschid uşa spre această lume, pentru că era ceva deranjant în comportamentul lui, dar după un an de insistenţe şi presiuni, i-am dat o şansă. În ziua în care i-am deschis “uşa spre înalta societate” a năvălit înăuntru şi şi-a dat arama pe faţă. A început să-şi împrăştie veninul, să emită pretenţii. Nimeni nu era de calibrul lui; nu putea să lucreze cu nimeni din redacţie; toti erau depaşiţi, retrograzi, doar el era genial, avea idei nemaipomenite şi potenţial. Faptul că oamenii refuzau să-l accepte ca lider sau să bată temenele în faţa lui, îl irita. Era arogant, obraznic şi ţesea intrigi, dupa metoda “divide et impera”. Prima lui tentativă a fost să pună mâna pe domeniul web al unui ziar prestigios, să îndepărteze echipa veche, să-şi impună propriile reguli şi să-şi promoveze gratuit blogul personal.
În prima zi de muncă şi-a încarcat pe site-ul ziarului şapte articole personale în front page. Viaţa jurnaliştilor, evenimentele şi activităţile comunităţilor româneşti din SUA, erau pentru Dinu un mijloc de a cunoaşte oameni influenţi, persoane care l-ar putea propulsa în înalta societate, în vecinatatea starurilor.
Intrarea lui Dinu în lumea pe care o viza de atâta timp s-a produs la un bal. L-am anunţat cu o lună inainte, despre evenimentul organizat de ziarul şi fundaţia culturală a unui prieten, un om educat si respectabil, pe care am să-l numesc Filantropul. L-am pus în contact cu Filantropul şi l-am trimis la acest eveniment, ca să-şi expună dorinţa de colaborare în direct. Ajuns la bal s-a lăudat cu realizarile lui mareţe (câteva VIP-uri pe care le cunoaşte personal, o emisiune la un post de radio şi 2-3 intervenţii la un post TV sau ziar obscur de provincie). S-a băgat în faţă mimând entuziasmul şi disponibilitatea de a munci în folosul comunităţii; l-a curtat pe Filantrop şi a făcut toate tumbele de care era în stare, ca să-i câştige simpatia. Ştia că Filantropul este un om influent, respectat de comunitate, aşa că s-a lipit de el ca marca de scrisoare, încercând totodată să bage strâmbe subtile, care să-mi submineze mie poziţia. Spera să-mi dea lovitura de graţie şi să mă înlăture din anturajul Filantropului definitiv. Făcea mişcări elegante, arabescuri, învăluiri şi joc de glezne, dansul şarpelui încălzit la sân. Spera să obţină direct o funcţie de conducere la ziar, eventual a mea sau poate una deasupra mea.
S-a oferit să-şi canalizeze tot timpul şi energia pentru actualizarea ediţiei online a ziarului şi a luat interviuri tuturor artiştilor prezenţi la bal. Filantropul l-a aşezat la masa vedetelor, i-a facilitate dialogul şi i-a dat ocazia să se fotografieze cu ei. Apoi a solicitat fotografiile de la fotoreporterul ziarului, un contact la Nadia Comăneci şi parola de acces a site-ului, sub pretextul că are timp şi vrea să se ocupe de actualizarea paginii web. Filantropul i-a dat o şansă dacă l-a văzut entuziasmat şi mima atât de bine interesul. Pentru această treabă delicată, Dinu a transpirat din greu, pentru că a trebuit să le taie faţa altor doi băieţi, de profesie ingineri IT&C, care se oferiseră să facă exact aceleaşi servicii pentru ziarul Filantropului. Cartoforul a plusat, s-a oferit să facă minuni pe pagina web, aşa că cei doi ingineri s-au retras politicos şi i-au oferit întâietatea parvenitului nostru. Gargara de la bal i-a mângâiat orgoliul câteva zile, aşa că n-am mai auzit nimic despre el, deşi l-am căutat ca să-l întreb despre debutul său la “Balul Vienez”.
A apărut după ce şi-a consolidat poziţia şi a încercat să-mi dea lovitura finală. Mi-a adus la cunoştinţă că sunt în dizgraţie, iar el a devenit mana dreaptă a Filantropului. Ca dovadă mi-a prezentat pagina web a ziarului actualizată de el. În front page tronau cele şapte articole ale lui, iar textile anterioare fuseseră mutate în arhivă. Filantropul, organizatorul balului şi cel care a plătit toate costurile evenimentului, era amintit în treăcat în unul din interviurile lui Dinu cu artiştii.
Am realizat dimensiunile dezastrului şi am trimis o scrisoare oficială către Dinu Paturică, Filantrop şi conducerea ziarului, prin care i-am atras atenţia cartoforului că site-ul este proprietatea ziarului, că Balul a fost realizat de Fundaţia Culturală şi Ziarul Filantropului, iar domeniul web apartine acestora, cei care platesc şi nu accept să-şi bată nimeni joc de buna credinţă, echipa şi banii Filantropului. I-am atras atentia parvenitului că este un site de ziar, nu blogul lui personal. I-am explicat politicos că sunt cu ochii pe el şi că şi-a asumat o mare responsabilitate faţă de conducerea ziarului şi cititori. Calitatea de formator de opinie presupune decenţă, onestitate şi calitate, iar eu voi avea grija să le respecte. N-am văzut în viaţa mea un ziar, în care să se publice într-o singură zi 7 articole scrise de un singur redactor, cel care administrează pagina web a ziarului!
L-am pus la muncă. I-am dat articolele altor autori, de publicat pe site, dacă tot s-a oferit să-l actualizeze. L-am pus în legatură cu senior editorul, care pregăteşte textele pentru ziar, ca să aibă acces la materiale. Deşi nu s-a obosit să întrebe pe nimeni, scuza lui a fost cea aşteptată: “n-am avut ce sa pun pe site, decat articolelemele pentru ca nu mi-ati dat acces la informatii”. I-am explicat că-i dau acces la informaţii, dar nu mai are dreptul să modifice nimic pe site fără acordul meu. Regulile mele l-au scos din sărite. Nu-l interesau regulile şi articolele, ci adresele de e-mail ale colaboratorilor media, prin intermediul carora putea să deschidă şi alte uşi. Mă ura pentru că-i încurcam planurile şi nu-l lăsam singur pe “tarlaua” ediţiei online. În semn de protest, a refuzat să posteze articolele semnate de mine, iar după trei săptămâni (timp în care şi-a facut suficiente contacte în presa diasporei) a plecat.
Daca tot s-a văzut cu sacii în căruţă (nu mai avea nevoie de mine, de Filantrop şi de ziarul lui, care l-au lansat), a încercat să se razbune, trimitând două mesaje Filantropului, în care mă denigra şi îşi juca ultima carte – el vrea să rămână la ziar, dar cu condiţia să plec eu. Nu mă aşteptam la recunoştinţă veşnică din partea lui, doar la un gram de decenţa şi respect. Am înţeles că nici de atât nu este capabil şi că a plecat când a fost convins că manevrele lui machiavelice nu au succes, eu nu voi pleca de la ziar ca să rămâna el. După patru zile, pe site-ul unei agenţii de presă cu renume, Dinu Paturică aparea în caseta de redacţie, în calitate de “corespondent SUA”, iar la rubrica “Exclusiv” publicase unul dintre interviurile facute la balul Filantropului (după ce aparuse la noi cu trei săptămâni în urmă).Deja ştiam câte parale face, omul nostrum, aşa că nu a fost o surpriză pentru noi. Am semnalat cazul agenţiei de presă, iar aceştia au retras articolul cu scuzele de rigoare. Evident, Dinu Paturică “uitase” să le spuna sursa foto, masi precis că a furat-o din galeria foto a ziarului. Interviurile si fotografiile sunt proprietatea Filantropului, a ziarului si fundaţiei lui. In baza unui gentleman agreement, Filantropul i-a dat parvenitului ocazia să se afirme luand interviuri artiştilor, care urmau sa apara exclusiv in ziarul Filantropului.
Dinu Paturică din romanul lui Nicolae Filimon sfârşeşte într-o ocnă; probabil pentru că românii au o predilecţie spre poveşti cu happy end. Pe Parvenitul de Mass Media îl paşte, deocamdată, un proces de copyright în SUA.
