Am fost întrebat de ce nu scap nici un prilej în a scrie de rău despre domnul Traian Băsescu. Păi, pentru motivul bine întemeiat că domnia sa este o persoană publică, mai mult, este președintele României. În această calitate, pe care și-a asumat-o din voință proprie, nimeni nu l-a obligat să candideze, este de datoria dumnealui să pună pe primul plan interesele țării și ale cetățenilor săi. Fiecare român trebuie să fie mândru că se poate recunoaște în președintele său. Eu nu mă recunosc în domnul Traian Băsescu, cel care, pentru interse meschine, particulare sau de partid, cuprins de febra puterii la care nu vrea să (mai) renunțe nici în ruptul capului, face alianțe cu cei ce doresc dezmembrarea României, sprijină clanurile mafiote, ba mai mult, se înrudește cu acestea și mai ales minte. Orice politician are minciuna la purtător, știm asta foarte bine la la Machiavelli încoace, și la urma urmelor am crezut că don mariner o face din necesitate, dar m-am înșelat. Traian Băsescu minte cu aceeași plăcere cu care dansează pe muzica de manele la chiolhanele finilor, cumetrilor, nașilor, fraților săi. Ce a spus ieri nu mai recunoaște astăzi, pentru ca mâine să o schimbe din nou ca la Ploiești, cu același rânjet pe figură, adică: Bă, fiți atenți, eu am întotdeauna dreptate, altfel dracu’ v-a luat ! Dacă m-aș fi născut, sa zicem, italian, aș fi scris împotriva macaronarului ăla pervers de Berlusconi, dar ca român scriu împotriva celui care consideră România o moșie proprie. Să nu ne lăsăm înșelați, sistemul politic de la București nu este altceva decât o uriașă piramidă de șmecherași, mafioți si trădători avându-l în frunte pe matrozul portocaliu ce trage toate sforile și controlează toate jocurile. Cine nu a realizat asta până acum însemană că mai visează frumos despre democrația românească.
După acest lung preambul, nu vă las să așteptați prea mult înainte de a “sări” la gâtul presidențial, se pare adevăratul organ al gândirii băsesciene. Altfel nu-mi pot explica de unde această plăcere de a da cu mucozitățile nazale (adică cu mucii, bre !) în fasole (vorbă neaoș românească). S-a legat, tam-nesam, de persoana regelui Mihai. După ce l-a facut cu ou și cu oțet pentru actul de la 23 august 1944, de curând și-a anunțat și refuzul de a participa la aniversarea a 90 de ani de viață a fostului monarh, eveniment ce se va desfășura în cadrul Parlamentului. Că mister căpitan de cursă lungă stă prost cu buna creștere nu mai este un secret pentru nimeni, dar un minimum de decență față de un fost șef de stat era totuși necesar. Perioada domniei Regelui Mihai, sunt întru-totul de acord, poate fi controversată și este de datoria unor istorici profesioniști să o analizeze, dar nu era cazul ca un președinte prieten la cataramă cu Bercea Mondialu’ să-și bage nasul unde nu-i fierbe oala. Încă odată, d’aia nu mă recunosc în don Trăienică.
Pentru cine nu știa sau nu vroia sa știe de unde am importat noi democrația noastră originală, să-și arunce un picuț ochii spre fratele nostru mai mare de la est. Că doar lumina vine de la Răsărit, cum au încercat unii să ne învețe vreo 50 de ani. La Moscova, ce surpriză ! (surpriză pentru fraierii cu cioc). Președintele Medvedev l-a nominalizat pe actualul prim ministru (și fostul președinte) Vladimir Putin pentru o nouă candidatură la Kremlin în timp ce fostul KGB-ist, ca să nu rămână mai prejos, i-a promis actualului președinte funcția de prim-ministru. Curat democrație, neicusorule, mai ceva ca în America. Dacă ăștia de pe malul Potomacului, vai de capul lor, au două partide pe care le rotesc la conducere odată la patru ani, ăia de acolo, de la umbra mausoleului roșu a lu’ taica Lenin au simplificat democrația și rotesc doar doi oameni, odată la șase ani. Ce poate fi mai eficient decat atat? Neica Stalin se învârte în mormânt de ciudă că nu i-a trăznit lui prin cap chestia asta. Vă dați voi seama, le-ar fi luat maul la alde Roosevelt, Truman, Churchill și alți campioni ai democrației.
Să lăsăm baltă politica și să ne coborâm ochii spre lucruri mai lumești. Știați că de Ziua Europeană a Mobilității bucureștenii au avut ocazia s-o vadă pe viu pe Mița Biciclista. Fără glumă, coana ministereasă Elena Udrea a venit la servici călare pe bițiclu. Frumos din partea ei, dar n-am fost pe fază când s-a dat clipul la televizor. Poate mă ajută cineva și-mi răspunde la o întrebare ce nu mă lasă să dorm de câteva nopți: ce marcă de poșeta și-a asortat la bicicletă ?
Săptămâna trecută, o fetiță pe nume Monica, din zona Aradului, s-a stins pe un pat de spital de dorul mamei sale, plecată la muncă în Italia. Fetița a refuzat să mai mănance și să fie ajutată, cu toate că, atât bunica ei cât și un grup de voluntari s-au aflat mereu la căpătâiul ei. Dar copila și-o dorea alături pe mămica ei. Psihologii spun că nu este un caz izolat. În România de astăzi, unde trăiesc peste trei sute de mii de copii ai căror mame și tați sunt plecați la muncă în străinătate, dorul de părinți a devenit un fenomen, o boală. Președintele României, domnul Traian Băsescu (doar nu era sa-l uitam, am început cu el, încheiem cu el!) în loc să găsească soluții cum să-i aducă acasă pe acești părinți, ne-a adus în schimb un scut american. O fi bun și ăsta, nu zic nu, dar România are nevoie de fii și fiicele ei nu de arme. Dar cine știe, poate și-a amintit marinerul de o maximă învățată la liceu: Mai bine sub scut decât pe scut.
Până data viitoare,
Pe loc repaus, tovarăși !
