Pe urmele lui Michael Jackson în Gary, Indiana

0
24
DSC05426

DSC05426Nu, nu am fost şi nici nu sunt fan MJ, dar trebuie să recunosc că artistul a fost un fenomen demn de remarcat pentru valoarea sa în mu­zică, mai ales că a dispărut subit, lucru care ne aminteşte că suntem doar trecători prin lume. Pentru că am dorit să vedem la faţa locului de unde a plecat şi ce spun cei care l-au cunoscut am plecat în Gary, Indiana, la casa lui natală.
Când am ajuns ploua mo­căneşte. Cei care îl îndrăgesc pe Michael ar fi spus că cerul deplânge şi el moartea artistului. Mă plimb la pas pe străzile pe care probabil s-a jucat şi-a copilărit cândva Michael Jackson şi fraţii lui. Încerc să ajung la casa lui natală. Trebuie să merg pe jos pentru că la câteva străzi depărtare a fost interzis, de catre Poliţie, acesul cu maşina înspre casă. Atmosfera din împrejurimi este deprimantă.
Celebru cândva pentru combinatele sale metalurgice, oraşul Gary, şi mai cu seamă zona din apropierea casei lui Michael, arată acum mai mult a ghetto, numai bun de făcut filme. Un amestec ciudat de case parăsite, dărăpănate, cu geamurile sparte, uşi acoperite cu placaje din lemn, cărămizi care lipsesc din pereţi, buruieni care ajung până la ferestre, şi pe ici pe colo câteva mai înstărite, cu gazonul tuns şi îngrijit. Chiar dacă circul ziua în amiaza mare, un fior scurt şi rece mă trece pe spinare. Pe cealaltă parte de drum pe prispa unei case stau câţiva localnici. Încerc să merg înainte fără a încerca să atrag prea multă atenţie, cu toate că oricum sunt convins că o fac. La un moment dat aud din dreapta strigătul unui copil. “We don’t need whites in the neighborhood.” (Nu vrem albi prin zonă…) Am senzaţia că visez, sau că poate n-am auzit eu bine, cu toate că auzul meu captase foarte bine mesajul. Merg înainte fără să întorc capul. Îmi atrage însă atenţia în partea stângă un semn postat pe geamul unei case: “Trespassers will be shot” cu celebra imagine a unui cap de schelet, care îmi amintea de mesajul “Pericol de moarte” postat prin România pe stâlpii de curent electric. Pe moment îmi trece prin gând să mă opresc să fotografiez afişul. Mă răzgândesc însă rapid şi continui să merg înainte. Câteva case mai încolo ajung la intersecţia 2300 Jackson Street cu Jackson Family Bulevard, locul unde urmează să-l întâlnesc pe Keith Gordon, cel care i-a descoperit şi lansat pe The Jackson Five.
Este trecut de ora amiezii şi câteva zeci de persoane sunt adunate în faţa casei familiei Jackson. Casa nu pare să se fi schimbat prea mult. Căţiva copii de culoare veniţi în zona de prin vecini mă fac să-mi imaginez pentru câteva momente pe micuţul Michael şi fraţii lui care se jucau cândva prin faţa casei. În acea ogradă acum aproape 40 de ani, lua fiinţă grupul The Jackson Five din care făcea parte Michael, Marlon, Tito, Jermaine şi Jackie.
Casa, extrem de mică ca şi dimensiune este formată din doar două camere de dormit, una de zi, o bucătărie şi o baie. Greu de crezut că 11 suflete ale familiei Jackson au locuit cândva într-un spaţiu aşa restrâns. Acesta era cuibul din care urma să îşi ia zborul cel care avea să devină The King of Pop Music, sau mai pe româneşte Regele Muzicii Pop. Acum, în faţa casei şi pe geamuri stau postate tot felul de mesaje, lumânări, flori şi jucării lăsate în memoria lui Michael, de fanii veniţi din Illinois, Ohio, Kentucky sau chiar Washington DC. Din ce mi-a declarat, unul din verii cântăreţului care are grijă de casă, locaţia a devenit la doar câteva ore de la dispariţia artistului, un punct de pelerinaj pentru fanii acestuia. Peste drum, la casa vecină, câţiva băieţi vând CD-uri şi tricouri cu Michael, iar dintr-un Mercedes parcat în apropiere se aud ritmurile melodiei Beat it. Michael Jackson s-a mai întors se pare la casa şi-n localitatea natală, doar o singură dată după ce a plecat. Unele voci spun că artistul ar trebui sa fie adus şi îngropat în Gary. Alţii spuneau că era mai bine în Neverland. Cert este însă că Michael Jackson avea probabil motive bine întemeiate să nu prea mai dea prin localitatea natală.
După aproximativ o oră apare, Gordon Keith, însoţit de un grup de prieteni şi o echipă a unei televiziuni olandeze. Keith, localnic de felul lui cunoaşte bine zona şi istoria familiei Jackson.
“Această comunitate i-a purtat de grijă familiei Jackson care a locuit aici, când Joseph Jackson era nepăsător faţă de familie, când pleca la femei, la băut sau la jocuri de noroc.” spune Keith arătând spre casa cântăreţului. “Sunt numeroase familiile care au oferit suport în nevoie, atât unele de aici din vecinătate, de unde era Joseph, cât şi din Chicago de unde era Catherine, soţia lui”, spune acesta.
Făcând o întoarcere înapoi în timp, Gordon îşi aminteşte cum a cunoscut familia Jackson: “I-am întâlnit cândva prin octombrie 1967. I-am găsit pentru că eu îi căutam. Le-am văzut poza pe un poster şi mi s-au părut interesanţi. Mi se păreau deopotrivă talentaţi şi diciplinaţi. Erau super. Vocea lui Michael suna ca a unui profesionist, care era stăpân pe situaţie, iar când începea să danseze, nimeni nu-l întrecea. Dansa aşa de lin ca un balerin.” Gordon, care în curând împlineşte 70 de ani, spune că memoria încă îl mai ţine destul de bine şi îşi aminteşte cum a semnat contractul cu Jacksons, exact pe 21 noiembrie 1967. Primele melodi pe care le-a înregistrat au fost Big Boy şi You’ve changed sub semnătura casei sale de discuri Steeltown Records, pe 31 ianuarie, 1968. După două săptămâni acesta spune că melodia a început să ia avânt. Atlantic Records au fost interesaţi de melodiile lor şi au semnat cu ei un contract, lucru care a întărit şi mai tare cel pe care-l avusese el anterior cu The Jackson Five.
Gordon spune că lucrurile au mers foarte bine. A trebuit însă să găsească câţiva membrii care să ajute cu partea vocală, pentru că la vremea respectivă doar Michael, Jermaine şi Jackie aveau voci bune, ceilalţi nu prea cântau. “Va trebui să-i acord credit lui Berry Gordy şi Motown Records pentru faptul ca au reuşit mai târziu să-i înveţe şi pe pe ceilalţi să cânte, că eu n-am reuşit” spune Gordon.
Muzica celor de la The Jackson Five era un mix de gospel, blues şi jaz care combinat cu faptul că era interpretată de nişte copii a produs un nou stil musical intitulat bu­bblegum music. Foarte rapid însă toată lumea s-a îndrăgostit de grup pentru că erau simpatici şi cântau foarte bine. “La scurt timp, vindeam peste o mie de albume doar în zona Chicago, de fiecare dată când cântam pe undeva.” spune Gordon. Cam după cinci luni de zile familia Jackson a încălcat însă contractul semnat cu Keith Gordon, semnând cu casa de discuri Motown Records, care înainte îi refuzase de trei ori. Pe Gordon l-au împins la o parte pentru că nu a avut banii ca să se lupte cu ei.
I-a dat însă în judecată mai târ­ziu pentru că au luat numele unei alte formaţii pe care a avut-o el, Ripples and Waves, cât şi două melodii: Let me carry your school books şi I never had a girl. Procesul a durat vreo 10 ani, acesta a câştigat o parte din el dar nu a primit încă banii nici până acum. Keith nu e supărat, ba este chiar bucuros că a putut să ajute şi să promoveze o formaţie tânără ca cea a familiei Jackson. Îl considera pe Michael ca o adevarată comoară, cu o inimă de aur, un om care a ajutat pe foarte mulţi. Ultima dată când Keith Gordon l-a întâlnit pe Michael a fost la tribunal pentru dreptul de folosinţă a numelui formaţiei Ripples and Waves. Discuţiile avute cu Michael au fost însă foarte amicale.
Vorbind despre perioada anilor când tensiunile dintre albi şi negrii încă mai existau, Gordon spune că Michael şi-a început cariera într-o perioadă când segregaţia nu mai exista. “Să fim serioşi când vorbim de muzică culoarea nu mai are importanţă. Când Michael cânta nu mai conta dacă eşti alb sau eşti negru”. Gordon spune că dacă eşti creştin înţelegi acest lucru, pentru că Biblia ne spune că “toate naţiile provin dintr-un singur sânge, aşa că inclusiv tu poţi să-mi fi frate”.
L-am întrebat pe Gordon cum era atmosfera în familia Jackson şi mi-a spus că la început nu a sesizat nimic ciudat în comportamentul lui Joseph, copii părând a fi fericiţi. Mai târziu însă a aflat de abuzurile la care erau supuşi.
Acesta nu poate spune exact când a aflat de abuzurile care aveau loc, dar a aflat de ele mai târziu şi chiar are înregistrări video cu cei care i-au povestit despre ele. Are chiar şi declaraţii legalizate ale unora din ei, una fiind chiar a toboşarului care a făcut parte din formaţia The Jackson Five, numele lui fiind Johnny Jackson, decedat acum doi ani. Gordon spune că toţi băieţii, înafară de cei mai mici care nu cântau, au fost abuzaţi. Tatăl lor se pare ca i-ar fi abuzat atât fizic cât şi sexual. “Erau printre cei din grup şi anturajul formaţiei, homosexuali şi pedofili. Unul din ei era binecunoscut în comunitate ca fiind pedofil, şi din câte am înţeles pentru că a abuzat prea mult de Michael, a fost dat într-un final afară.” declară Gordon. Acesta este convins că reacţia şi atitudinea ulterioară de respingere pe care Michael Jackson a avut-o faţă de tatăl sau, cât şi ope­raţiile estetice ale feţei, stau la baza abuzurilor pe care le-a suferit din plin în copilărie.
Cât priveşte moartea lui Michael, Gordon spune că a aflat de ea de la un prieten care a auzit ştirea la radio. A avut însă nişte preşimtiri ciudate înainte ca asta să se întâmple. Premoniţii similare spune că le-a avut când Dr. Luther King şi J.F. Kennedy au fost asasinaţi, acum presimţind că unul din famila Jackson va muri. Gordon crede că dacă ar fi putut să ţină legătura cu Michael, acesta ar fi fost încă în viaţă acum. L-a întrebarea de ce crede acest lucru acesta mi-a spus “I-aş fi spus când greşea. Michael a avut în jurul sau foarte multe persoane care spuneau totdeauna “DA” la tot ce vroia el. Eu i-aş fi spus “NU”. Eu, nu sunt genul de om care să zică “DA” la orice.”
S-a oprit ploaia. Cerul şi atmosfera din împrejurimile oraşului Gary rămân în continuare la fel de posomorâte, doar muzica lui Michael răzbate din boxele maşinii prin văzduh şi pe străzile din Gary.