PICĂTURI DE TIMP

0
8
Coperta_IM

Coperta_IMColecţia LIRIK, a editurii Armonii Culturale, anunţă o nouă apariţie editorială: IONEL MARIN – “PICĂTURI DE TIMP” (poeme şi eseuri). Volumul poetului focşănean, un mozaic liric, de întindere relativ redusă, dar cu o mare densitate de sensuri şi simboluri, descrie stări elegiace, armonii,  doruri, împletite într-o silenţioasă şi profundă rugăciune. Ca de fiecare dată, în volumele sale de poezie, apar ca omniprezente: Lumina Divinului, Sacrul şi Profanul, Celestul şi Teluricul,  componente esenţiale ale unei extraordinare poveşti de viaţă.

În fiecare poezie a cărţii, există două planuri ideatice. Un plan al Maturităţii, prin care poetul priveşte retrospectiv umbrele şi luminile vieţii – fatidic rostite şi eminamente trăite şi un alt plan – al Copilăriei – prin care poetul încearcă să perceapă frumuseţea persoanei dispărute, transformată în praf de stele (încercând regrete, poate tardive, la acţiuni anterioare). Prin împletirea celor două planuri ideatice, rezultă un lirism curat, sincer şi purificator, expresiv, idilic, reverberând energii ances-trale şi contrastând cu dual(fals)itatea lumii din jur.

Prezentată sub forma unui buchet lirico-eseistic, ce deconspiră tăcere şi solemnitate, cartea pendulează între limitele unui status fiinţial, în care sentimente –  ascunse sub măşti de lut – plâng pe umărul implacabilului timp. Transformat în petale de flori, cu miezul de foc, din care picurii ruginii umbresc siluetele clipelor, timpul se comprimă, concentrând – în sensuri existenţiale unice –  doar esenţe. O alchimie lirică aparte, un spectru invizibil.

Despre…

Editura Armonii Culturale a fost fondată la Adjud, la 15 iunie 2011 (la 122 de ani de la trecerea în nefiinţă a Luceafărului), cu scopul de a promova cultura scrisă valoroasă şi originală, de a răspândi în lume veşti despre genialitatea românilor de pretutindeni. Născută dintr-o necesitate, editura Armonii Culturale îşi propune să editeze cărţi, de o calitate excepţională (prin conţinut şi prezentare grafică) şi la preţuri fără concurenţă. Procesul de editare calitativ-superior, interactiv, desfăşurat în lumina respectului cuvenit autorilor acceptaţi spre publicare, are ca rezultat un produs finit: CARTEA, ce întruneşte toate calităţile dorite de autor , un produs finit atent supravegheat de editorii noştri. O realizare Armonii Culturale, care va face cinste – cu certitudine – tuturor!

Până în acest moment, editura Armonii Culturale a inaugurat, cu noi titluri de carte următoarele colecţii (vor urma, cu siguranţă, altele):

ERUDIT (carte şcolară şi carte ştiinţifică şi enciclopedică);

LIRIK (poezie);

EPOSS (proză, eseu, jurnal, roman);

EXEGESIS (analize şi comentarii, critică şi eseistică literară).