„Răbdarea noastră va realiza mai mult decât forța noastră.” – Edmund Burke
Răbdarea este un dar divin, iar manifestarea ei este o modalitate de a ne arăta iubirea față de Dumnezeu și față de semeni. Răbdarea este strâns legată și de alte calități creștine importante. De exemplu, este strâns legată de perseverență, care ne ajută să suportăm o situație dificilă păstrându-ne o atitudine demnă. Având răbdare, rămânem fermi și integri în orice împrejurare și suportăm răul fără a încerca să răspundem cu aceeași monedă. În plus, Biblia arată că răbdarea presupune și „să fim dispuși să așteptăm”.
Nu ne place să așteptăm, nu avem răbdare cu noi înșine și nici cu ceilalți. Era tehnologiei ne face cu atât mai mult să uităm să ne dăruim nouă și să dăruim celorlalți răbdare. Viețile noastre sunt mai aglomerate ca oricând. Alergăm în toate părțile. Vrem ca totul să se întâmple instantaneu și să ne aducă și satisfacții. Gândurile ne aleargă și ele în toate direcțiile și parcă nu le putem ordona, nu le putem stăpâni, nu ne putem concentra la ceea ce este important pentru noi, dar și să nu frizăm drepturile celorlalți. Dacă așteptăm câte ceva, dorim ca așteptarea să se sfârșească mai repede, fără să judecăm prea mult asupra ceea ce se va întâmpla peste câteva minute, ore, zile, ani.
Învățatul indian Osho spunea că „Oamenii au uitat să aibă răbdare. Ei doresc să facă totul în grabă. Chiar și copacii cunosc acest adevăr. Când vine timpul să înflorească, ei înfloresc. Iar când vine timpul să renunțe la frunzele lor, acestea cad, ei rămânând goi, sub cerul liber. Rămân frumoși chiar și în goliciunea lor, așteptând momentul noii înfrunziri, conștienți că vechiul s-a dus, iar noul urmează să sosească și în curând frunzele vor începe să le crească din nou”.
În loc să luăm viața așa cum este și cum vine în mod firesc, devenim iritați, nerăbdători. Începem să credem că viața noastră nu se va schimba înspre bine. Lipsa răbdării devine o sursă importantă de stres. Ne epuizăm inutil din punct de vedere psihic, nu mai găsim căile care pot duce la rezolvarea problemelor noastre, dar continuăm să fin agitați, neîncrezători, lipsiți de răbdare și judecată utilă.
Când vrem ceva prea repede și prea intens, facem greșeli luând hotărâri pripite, căci, cel puțin pe moment, nu ne pasă prea mult de urmări, tot ceea ce vrem este să facem după cum ne duce mintea în acel moment. Pentru a nu face alegeri greșite, pentru a nu lua hotărâri proaste, ar trebui să avem răbdare, să ne relaxăm. „Răbdare și tutun”, spune proverbul românesc. Toate alegerile proaste vin din hotărârile noastre greșite, din lipsa răbdării. Succesul sau eșecul va fi efectul comportamentului nostru manifestat în urma gândirii noastre corecte sau greșite, fiindcă atunci când luăm o hotărâre sau facem o alegere, trebuie să fim conștienți de urmările pe care aceasta o va avea asupra vieții noastre. Să gândim adică, la ce și cât putem pierde când suntem nerăbdători, și la ce și cât putam câștiga având răbdare pentru problema care ne frământă.
Răbdarea este o virtute, spune credința creștină, și – ca orice virtute – ea trebuie practicată. A răbda înseamnă a aborda anumite probleme ale vieții într-un ritm mai lent și mai conștient.
În secolul vitezei şi al tehnologiei, al omului multitasking care îşi ia prânzul deasupra tastaturii, răbdarea pare a-şi pierde din însemnătate. Și totuși, această virtute este ( sau ar trebui să fie) un fundament al vieții noastre zilnice.
Biblia laudă răbdarea și o numește roadă a Duhului Sfânt: „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege”. (Galateni 5:22-23)
Deși majoritatea oamenilor consideră răbdarea ca fiind așteptare pasivă sau toleranță blândă, majoritatea cuvintelor grecești traduse în Noul Testament ca „răbdare”, sunt cuvinte active, puternice, precum cuvântul cu sensul corect de „stăruință”: „Și noi dar, fiindcă suntem înconjurați de un nor așa mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte”. Deci, un creștin aleargă cursa vieții cu stăruință, înfruntând dificultățile. În Biblie, răbdarea este perseverență către un țel, îndurând necazurile sau așteptând cu încredere ca o promisiune să se împlinească. Vedem aceasta în referirea la Iov, a cărui răbdare a fost răsplătită de Domnul. Iisus este modelul nostru în toate lucrurile, şi El a dovedit că are îndelungă răbdare: „Iisus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Evrei 12:2).
Se vorbește despre niște chei ale răbdării, printre care și Speranța, răbdarea fiind legată de speranță care ne dă putere. Atunci când suntem slabi în răbdare, suntem slabi în speranță!
Un om cu răbdare mare, puternică speranță are! Păstrând vie speranța, alimentăm puterea răbdării! Altă cheie a răbdări este Credința, fiindcă pe lângă Speranță este nevoie şi de Credință, care să dea suflu răbdării, să motiveze răbdarea.
Nerăbdarea provine din tulburare, din lipsa de odihnă a sufletului în puterea și înțelepciunea Domnului.
Și altă cheie este Dragostea: „Dragostea este îndelung răbdătoare, este bună, dragostea nu este invidioasă, dragostea nu se laudă, nu se îngâmfă, nu se poartă necuviincios, nu caută cele ale ei, nu este iute la mânie, nu socotește răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură cu adevărul; suportă toate, crede toate, speră toate, rabdă toate” (1Corinteni 13:4-7).
Or, într-o societate în care timpul înseamnă bani, e greu să ai răbdare, fiindcă, pentru unii ea înseamnă pierdere de timp. Oamenii vor, în general, o cale mai ușoară, mai rapidă și mai eficientă de a face lucrurile și își închipuie că au găsit-o și se grăbesc să o urmeze fără a o trece prin filtrul rațiunii, a se documenta și a cântări. Dorința greșită care se naște în omul grăbit este aceea să poată avea totul la îndemână, să-și rezolve cât mai rapid problemele și să-și satisfacă, în acest mod, poftele. Clipa, să-și trăiască doar clipa prezentă!
A fi răbdător este o insultă adusă umanității din secolul al XXI-lea, o sfidare a ceea ce percepem acum a fi ordinea naturală a lucrurilor. Și odată cu pierderea acestei calități, viitorul poate avea o înfățișare dramatică.
„Știința și tehnologia ne-au dat libertate, ne-au rupt lanțurile care ne țineau legați de mediul înconjurător până într-acolo încât așteptarea a trecut de la ceva inerent uman – omul care aștepta și se mișca după mișcările naturii – la ceva accidental, care trebuie remediat, astfel încât libertatea să fie deplină. Progresul uman ar însemna, deci, emancipare față de necesitatea de a aștepta, de a avea răbdare. Până atunci, golurile care rămân în universul nostru imperfect trebuie umplute cu ceva, căci altfel ne plictisim și devenim anxioși. Le umplem cu și mai multe activități care să ne dea satisfacții imediate. Astfel, cu cât avem mai mult timp la dispoziție, cu atât ne trezim că devenim de fapt mai ocupați. Să fim ocupați contribuie major la încrederea noastră în sine în lumea lui „homo faber”, în care semnificația omului este redusă drastic la utilitatea sa socială”, argumentează o tânără luptătoare din California. Pasivitatea aparentă, acceptarea, liniștea și alte reacții similare la problemele vieții devin pentru ceilalți indicii că am eșuat în a deveni tot ceea ce puteam fi.
„Homo-faber” înseamnă „Omul creator” – un concept filozofic propus, prin care este descrisă capacitatea omului de a controla mediul înconjurător prin intermediul uneltelor.
Dezvoltarea tehnologiei și extinderea informației sunt legate direct de scăderea empatiei, a răbdării și a capacității de concentrare, adică a ceea ce psihologii numesc „abilități soft”. Pe măsură ce opțiunile se diversifică, angajamentele pe termen lung scad. Pe măsură ce viteza crește, răbdarea și disciplina personală scad. Pe măsură ce stimulatorii externi cresc, motivațiile interioare scad. Pe măsură ce conținutul gratuit se înmulțește, cresc și așteptările noastre de a avea lucruri pe care nu le merităm sau pentru care nu am muncit. Toate aceste fenomene, aplicate la generațiile care sunt și vor fi complet deconectate de lumea de dinainte de internet, pot duce la stagnare în educație, urmată de stagnare în inovație și rezultând în stagnarea creșterii economice, avertizează mai mulți experți intervievați. O societate bogată în informații este o societate săracă în atenție, spunea faimosul economist american laureat al Premiului Nobel, Herbert Simon. În același timp este o societate paralizată de decizii proaste, adaugă autorul și profesorul de drept din California, Frank Partnoy: „Incapacitatea noastră de a avea răbdare ne face incapabili să ne concentrăm și să luăm decizii bune. Abilitatea noastră de a gândi pentru viitor este ceea ce ne separă de animale, dar tehnologia ne face să acționăm pe loc și să luăm decizii pe moment.”
Ni se recomandă a ne întoarce la ceea ce ne definește ca oameni, să recunoaștem că așteptarea și răbdarea sunt în centrul vieții noastre nu din cauza naturii acestei lumi imperfecte, ci datorită a ceea ce suntem ca oameni – făcuți să fim interdependenți, incompleți în izolare unii față de alții. Altfel spus, demnitatea noastră ca oameni stă în altceva decât în ceea ce rezultă din mâinile noastre. Ni se propune ideea că omul nu este „mai om” atunci când obține ceva decât atunci când primește ceva, nici atunci când este activ mai mult decât atunci când este pasiv, idei cu care va trebui să ne confruntăm pe măsură ce tehnologia va prelua o parte tot mai mare din atribuțiile care acum îi revin omului, iar statele încep deja să experimenteze ideea unui venit universal de bază.
Ce va fi omul când nu va mai fi „homo-faber”? Va fi mult mai sociabil, va avea răbdarea să-l asculte pe celălalt. Astfel vom recupera calitatea umană din noi, pe cale de dispariție acum, și vom putea lua deciziile cele mai bune.
Luptătoarea din Statele Unite, pe nume Baily, de care pomeneam mai sus, dădea un exemplu sugestiv: „Poate cea mai clară ilustrare a acestei idei este prezentată în „Mitul lui Sisif”, care, pentru o crimă nenumită, este condamnat să împingă la deal un bolovan care mereu se va rostogoli la vale sub propria greutate. Sisif este condamnat să își petreacă viața repetând această muncă perfect inutilă. În fața acestei absurdități, răbdarea devine chemarea sa. Perseverența sa este o metodă de a păstra mereu viu în conștiință faptul că poate protesta împotriva condamnării sale și că astfel poate lăsa o amprentă în lumea asta. „Fără răbdarea unora, crimele lumii ar trece neobservate și nepedepsite. Sisif îndură în numele protestului său”.
Sute de oameni s-au strâns din nou, astăzi 4 aprilie 2021, în Piața Universității din România, pentru a protesta împotriva restricțiilor impuse de autorități. „Nu vrem aer cu porția” sau „Jos cu interdicțiile” sunt câteva dintre mesajele afișate pe pancartele purtate de protestatari. Să ne întrebăm: Unde este răbdarea acestor oameni în fața unei boli pe care nimeni nu o stăpânește în prezent, deși oamenii de știință din laboratoare muncesc continuu pentru a înțelege întru totul această boală și a concluziona tot ce se poate face pentru eradicarea ei, dar pentru care se iau totuși măsuri de răspândire a bolii?
Citesc într-un ziar: „Un parlamentar reprezentant al puterii politice de la București, aflat în studioul televiziunii de știri, și un lider, aflat în piață, al celor care contestă măsurile de protecție instituite de autorități ratează orice încercare a moderatoarei de a-i pune în dialog. Se persiflează reciproc, aproape se jignesc nonstop. Atât cât pot: politicianul nu aude mare lucru din sunetul ce-i vine în cască. În spatele lui, mai multe vuvuzele îi acoperă vorbele. La protestele acestea e fiecare pe cont propriu și toți împotriva tuturora. De undeva de pe margine, din spatele unor camere de filmat sau tastaturi, personaje licențiate în diversiune transmit, pe un ton profetic, afectat: Țineți-vă bine!”.
Scenariul din alte țări se repetă. Întrebare: Ce grupuri de presiune caută să speculeze starea generală proastă datorită acestei pandemii și să profite pentru a destabiliza țara? Sau și-au pierdut răbdarea? Sau este o inconștiență generală? Cred că problema se pune în modul următor : Vrei să fii liber astăzi, cu riscul de a-ți termina mâine viața, or vrei să respecți niște măsuri de protecție care ți se oferă pentru a-ți proteja viața, dar și ele cu un coeficient destul de mic de siguranță? Aceste două opinii cred că vor continua, până ce „boala Covid” ne va uita. Și sigur, boala declanșată de infecția cu acest virus Covid-19, ne va uita!
Vavila Popovici – Carolina de Nord
