Într-o atmosferă care se anunța entuziastă, ca să nu spun temperamentală, la 25 martie, 2011, restaurantul București din Sunnyside, New York și-a deschis din nou porțile culturale, găzduind lansarea volumului de poezie „Pierdut în Lume” de Virgil Ciucă. De profesie inginer, cu un trecut istoric personal de loc ușor, marcat de drama închisorilor comuniste din România, autorul face parte din categoria celor exilați pe tărâmul Americii, în căutarea unei vieți mai fericite, mai bune. Plecat dintr-o istorie sumbră dominată de prolecultism, prostie și incompetență, Virgil Ciucă a găsit în America un refugiu – impropriu spus – în poezie. Deși așa după cum mărturisea el însuși „eu am scris în dureri”, refugiul acesta în scripta diurna ad momentum continuă să fie una dintre condițiile sale esențiale de existență. Lansarea cărții „Pierdut în lume” s-a desfășurat în cadrul serilor culturale organizate de către Cenaclul „Mihai Eminescu” și revista „Lumină Lină. Gracious Light” din New York. Au participat numeroși membri ai cenaclului, prieteni apropiați ai autorului, iubitorii de poezie și literatură din comunitatea româno-americană de la New York. Alături de poetul Theodor Damian au fost invitați la masa discuțiilor și comentariilor, criticul și istoricul literar MNRusu, prof. Mariana Terra (jurnalistă la „Romanian Journal”, New York), prozatorul Mircea Săndulescu și regizorul Timotei Ursu.
Poetul Theodor Damian a deschis seara culturală amintind celor prezenți că „poezia lui Virgil Ciucă este de factură patriotică… pentru că poetul își iubește țara, poporul, locul de origine… valorile naționale prin care se definește și în care se recunoaște. Chiar și în culegerea sa de poezii antireligioase, se poate observa spiritul său patriotic… cu excepția valorii de credință religioasă. Virgil Ciucă nu se ascunde a-și declara opiniile sale ateiste despre lume și viață… de aceea spune, sincer și prietenește, «eu nu cred în Dumnezeu»! Comentariul a continuat, Theordor Damian menționând „mișcarea de tip crescendo” a poeziilor lui Virgil Ciucă, „în sensul că de la ateismul declarat din anumite poezii, autorul trece la un ateism militant! Spre exemplu în poemul intitulat «Terorismul»… unde acesta vorbește despre mulți «atei cu o voce mică», iar eu personal cred că ateii au o voce mică(!). Tot în poemul acesta – un poem declarativ cu privire la pozițiile sale ateiste declarate – poetul vorbește de Dumnezeu ca și cum acesta există dar pe care nici «dracul nu-l mai crede». Dar așa cum vorbește el, la modul confuz despre Dumnezeu, când ateist, când în sensul pozitiv… poate că în subconștientul său îl caută pe Dumnezeu, de aceea acest volum al său îl consider un act de curaj, drept pentru care îi mulțumesc și îi doresc succes la cărțile viitoare”.
Comentariile asupra poeziilor lui Virgil Ciucă au continuat cu alocuțiunea prozatorului Mircea Săndulescu, un orator pedant, care știe valoarea cuvintelor și modul în care aceasta trebuie expusă auditoriului. Mircea Săndulescu a început printr-o întrebare retorică: „Știți care este povestea lui Virgil Ciucă? Este povestea unui om frământat. A fi frământat înseamnă a fi chinuit… iar autorul este chinuit între a crede și a nu crede. Virgiul Ciucă se apropie de Dumnezeu mergând cu spatele către acesta! Ceea ce găsim intersant în poezia lui Ciucă este următoarea triadă: desțărarea (îndeosebi cea sufletească), negarea femeii (prin extensie, negarea iubirii) și negarea vieții. Poetul poate fi judecat prin aceste trei puncte de vedere. Virgiul Ciucă este un poet care are curajul să pună versuri fierbinți pe hârtie…” Evenimentul cultural a fost animat de vocea jurnalistei Mariana Terra care îl caracteriza pe autor drept un „personaj ciudat ca om și ca poet… dar care este un patriot. Este o voce a cetății pe care o iubește și pentru dragostea sa față de cetate sacrifică, uneori, ceea ce cei mai mulți dintre noi credem – dumnezeirea! Un poet militant, un poet care îndemană la înlăturarea relelor societății, chiar cu arma în mână. Evident că această insurgență este la nivel poetic, iar majoritatea dintre noi simțim la fel dar nu avem curajul să o spunem… de aceea apreciez poezia sa ca fiind incomodă!”
De la ateismul sesizat și ca atare comentat de către poetul Theodor Damian, de la triada procustiană aplicată poeziei de către Mircea Săndulescu și de la incomoditatea artei poetice conturată de către Mariana Terra, comentariile asupra lui Virgil Ciucă au prins forma unui vârtej greu de stăpânit, care s-a redresat doar atunci când a luat cuvântul criticul și istoricul literar MNRusu. Acesta spunea: „O lansare de carte nu este este o cronică literară… este un prilej de a demonstra că în comunitatea noastră a mai apărut un scriitor! Eu, personal, nu am nici o observație la opera dânsului și nici la cartea de poezii pe care o lansăm acum, pentru că, din punctul de vedere al Istoriei Literaturii Române, Virgil Ciucă este continuatorul poeziei vaticinare, unei poezii care s-a năcut, firește, din Eminescu, a continuat prin Coșbuc și ceilalți mari poeți, ca și Octavian Goga, etc. Este, deci, un poet de o atitutdine emoțională și confesională estrem de puternică.. atât de puternică încât poetul din el se luptă cu ideologul din el – cu cel care crede într-o anumită ideologie românească, într-o anumită istorie românească… În acest volum am întâlnit ecouri extraordinare, atât din Eminescu cât și din simboliștii secolului 19″. Criticul a continuat citind poezia «Când vei veni»: Când vei veni umblă tiptil/ Că-s coborât în vise/ Alerg desculț ca un copil/ Deși am tâmple ninse, […] Când vei veni, să calci ușor/ Și să vorbești în șoapte/ Cum amintirile mă dor/ Nu mă trezi din moarte! La experiența mea de critic, cronicar și istoric literar – continua MNRusu – această poezie este absolut antologică. Reflexul acestei poezii poate fi găsit în al poem, intitulat «Când vei pleca»: Când vei pleca neașteptat/ În lumi necunoscute/ Cerul va fi străfulgerat/ De forțe nevăzute, […] Când vei pleca vor lăcrăma/ Razele de lumină/ Te de-umul te va urma/ Din sfera lui divină. „Virgil Ciucă reușeste, magistral, în acest volum – mai spunea criticul MNRusu – să cristalizeze o poezie antologică, prin care se continuă linia marii poezii a sentimentului românesc și care dezvăluie sentimente de un extaz teribil…”
Autorul a încheiat seara culturală vorbind despre discuțiile contradictorii legate de apartenența sau neapartența sa religioasă dar și de modul declarativ al său în a nu avea un crez religios, astfel: „s-a comentat că sunt ateu, poate datorită educației marxist-leninistă. Nu, ferească Dumenezeu! Poate, în subconștient, să fi învățat niște lozinci… Un prieten apropiat, tot inginer și el, mi-a spus «domnule ai contradicții: când vorbești de Dumnezeu, când îl înjuri…» Educația mea a fost însă într-o societate religioasă… eu pomenesc numele lui Dumnezeu de zece, sau poate de douzeci de ori pe zi! Eu cred că nici preotul-poet Damian nu-l pomenește de atâtea ori.” Tonul autorului a luat o notă de revoltă spontană, care pe fundalul atmosferei contradictorii alimentată de neclaritățile sale religioase, a avut un efect colateral asupra poetului Theodor Damian. Acesta, după cum bine se știe, slujește ca preot în orașul New York, deservind o comunitate de creștini ortodocși români. Pr. Theodor Damian este, de asemenea, și leaderul Institutului Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă, Capela „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, din New York. Nu cred că era cazul să se ajungă la această sensibilă altercație de idei, la această derapare verbală regretabilă, deoarece scopul principal al serii era eminamente cultural – lansare de carte – și nu unul doctrinar, catehetic sau dogmatic. „De unde a apărut acest ateism… – mărturisea poetul Ciucă – a apărut aici pe pământ american, nu în România. Aici mi s-au născut două resentimente: cel împotriva tradițiilor religioase, iar în particular, sentimentul antiregalist. Aceste două sentimente care le afișez și în poeziile mele”.
Comentariul a luat o tentă politică ieșind din arealul incongruenței sentimentelor religioase, dar a fost balansat – în ultima clipă – de intervenția regizorului Timotei Ursu. Acesta a vorbit, extrem de degajat, despre efectul pe care poezia lui Virgil Ciucă l-a avut asuprea lui: „Trebuie să știți că în seara aceasta din cioburile de iubire se naște dragoste. Eu am fost onorat de autor cu un exemplar din acest volum de poezii, pe care l-am citit la ceas de noapte când ești mai mult cu tine însuți. Dacă Virgil Ciucă ar fi avut pușcă și cal, nu se făcea pădurar ci se făcea haiduc… pentru a trage cu pușca în ceea ce credea el că este bine. Și trăgea cu vijelie, cu convingere… și strângea bani de la cei bogați pentru a-i da la sate, dar acestea nu-l urmau, ci-l cântau. Poetul – din punctul meu de vedere – nu se situează în primul eșalon al poeziei românești, cum am fi noi tentați acum aici în cadrul cenaclului, să credem, ci acolo unde poeții se află în focul devenirii lor. El este mai mult un activist, care pledează pentru niște idei, decât un mânuitor al penelului. Din punct de vedere stilistic, există în poezia lui distanțe uluitoare între bine și rău, încât rămâi dezorientat. Există poezii care sunt scrise parcă de altcineva… Să vă citesc un poem, ca să înțelegeți care e ștacheta mare, de la care plecăm. Poemul se numește «Adieri de vânt». Desigur după veți citi aceast poem, veți fi de acord cu MNRusu, că aceste versuri, puse într-o selecție de mai multe poezii, ar putea să constitue o mândrie pentru oricare poet de limbă română. Necazul este volumul mare de alte poezii, în care diferența de calitate și superficialitate jenează. Cred că este timpul ca autorul să-și revizuiască opera sa… selectiv și să spună, Ciucă este ceea ce vă ofer eu acum! Nu cred că este un disperat la sfârșit de viață. Din contră.. este un om care a acumulat o experiență enormă de viață, pe multe meridiane atât geografice cât și sufletești. Să nu se supere nimeni pe mine în această seară, dar nu este vorba despre atitudinea sa pro sau contra lui Dumnezeu. Ciucă nu este un anti-Dumnezeu. El este scârbit de ipocrizie… Privit în genere, Virgil Ciucă este între cer și pământ, iar noi încercăm să-l găsim și să-l fixăm”.
